În plin război cu Iran, Trump dă un ultimatum pentru Cuba. „Fie o eliberez, fie o cuceresc. Aș putea face orice”
Administrația Trump forțează schimbarea regimului de la Havana, pe fondul blocadei petroliere și al escaladării conflictului cu Iranul care au lăsat Cuba în întuneric, potrivit The Guardian.
„Știți, toată viața mea am auzit despre Statele Unite și Cuba. Când vor face Statele Unite acest lucru?”, le-a declarat Trump reporterilor luni. Președintele american a continuat vorbind despre situația din insulă ca despre o oportunitate istorică.
„Cred că voi avea onoarea de a cuceri Cuba. Fie că o eliberez, fie că o cuceresc – cred că aș putea face orice aș vrea cu ea. Vrei să știi adevărul. În acest moment, sunt o națiune foarte slăbită”.
Imediat după declarațiile lui Trump, New York Times a dezvăluit că miza discuțiilor recente este chiar înlăturarea de la putere a președintelui Miguel Diaz-Canel. Citând patru surse anonime apropiate negocierilor, publicația americană afirmă că Washingtonul folosește acum criza energetică pentru a forța schimbarea regimului.
Ofensiva americană a căpătat un impuls decisiv după înlăturarea președintelui venezuelean Nicolas Maduro, în ianuarie, principalul aliat și furnizor de energie al Cubei.
Prin blocarea livrărilor de petrol și amenințarea cu tarife împotriva oricărui furnizor extern, Trump a reușit să sugrume rețeaua electrică învechită a insulei, scrie The Guardian.
„S-ar putea să nu fie o preluare pașnică”
Deși Washingtonul forțează eliminarea lui Diaz-Canel pentru a dărâma regimul comunist vechi de șapte decenii, Havana respinge categoric orice amestec extern, considerând suveranitatea un punct nenegociabil în orice acord.
În timp ce Havana invocă suveranitatea, Marco Rubio, secretarul de stat al SUA și fiul unor imigranți cubanezi, își reafirmă dorința pentru o schimbare de regim. Deși inițial Donald Trump a evocat posibilitatea unei „preluări pașnice”, acesta a avertizat recent că realitatea din teren s-ar putea schimba dramatic: „S-ar putea să nu fie o preluare pașnică”, le-a declarat el reporterilor.
De când l-a îndepărtat pe Maduro de la putere în ianuarie și s-a alăturat Israelului în atacarea Iranului, Trump a afirmat adesea că Cuba ar fi „următoarea”.
În replică, președintele Miguel Diaz-Canel, succesorul lui Fidel și Raul Castro, a declarat vineri că se așteaptă ca discuțiile cu Washingtonul să aibă loc „în conformitate cu principiile egalității și respectului pentru sistemele politice ale ambelor țări, suveranitate și autodeterminare”.
O insulă cufundată în beznă
În acest timp, milioane de cubanezi sunt fără curent electric, după ce rețeaua națională s-a prăbușit luni, potrivit operatorului energetic al țării, scrie BBC.
Acesta este cel mai recent episod dintr-o serie de întreruperi masive care au afectat țara, a cărei penurie cronică de combustibil a fost agravată de blocajul recent impus de SUA asupra livrărilor de petrol.
UNE, operatorul rețelei electrice din Cuba, afirmă că restabilește treptat alimentarea în provinciile și orașele din întreaga țară. Totuși, pentru insula cu 10 milioane de locuitori, aceste pene de curent au devenit o sursă persistentă de nemulțumire publică, declanșând proteste rare într-un regim atât de strict.
Dependența Cubei de combustibilul importat a devenit punctul său critic. Venezuela obișnuia să trimită aproximativ 35.000 de barili de petrol pe zi — jumătate din necesarul insulei — însă aceste livrări au fost complet întrerupte după ce SUA l-au capturat pe președintele venezuelean.
De atunci, presiunea a crescut constant. Washingtonul a intensificat măsurile prin confiscarea mai multor transporturi de petrol destinate insulei, în timp ce președintele Donald Trump a amenințat cu tarife vamale orice țară care ar încerca să aprovizioneze Havana.
Rezultatul este unul dramatic, potrivit președintelui Miguel Diaz-Canel, care afirmă că niciun transport de petrol nu a mai ajuns în Cuba în ultimele trei luni.