Sari direct la conținut

Trump – Zelenski – UE. Prima reacție a Rusiei a venit chiar în timpul discuțiilor de la Casa Albă

HotNews.ro
Trump – Zelenski – UE. Prima reacție a Rusiei a venit chiar în timpul discuțiilor de la Casa Albă
Serghei Lavrov și Maria Zaharova. Foto: Alexander Nemenov / AFP / Profimedia Images

Rusia își reafirmă opoziția față de desfășurarea trupelor NATO în Ucraina ca parte a garanțiilor de securitate, scrie The New York Times.

Rusia a dorit să sublinieze poziția sa cu privire la negocierile de pace în timp ce liderii europeni se adunau la Casa Albă. Moscova a emis luni o declarație lungă în care respinge desfășurarea trupelor NATO în Ucraina ca parte a oricăror garanții de securitate.

„Ne reafirmăm poziția, exprimată în repetate rânduri, de respingere categorică a oricăror scenarii care presupun prezența unui contingent militar al țărilor NATO în Ucraina”, a transmis Rusia.

Declarația, al cărei autor este Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei, a criticat și Marea Britanie pentru promovarea acestei idei, parte a unei lungi tradiții de a da vina pe Londra pentru acțiunile Occidentului pe care Moscova le consideră ostile față de Rusia, a notat NYT.

La negocierile care au loc la Casa Albă, toți cei 7 reprezentanți ai Europei au spus că nu e posibilă pacea reală, pacea de durată, fără „garanții de securitate”. Printre acest garanții posibile ar fi și prezența trupelor NATO în Ucraina, care să mențină pacea, inclusiv trupe americane, idee pe care Donald Trump n-a respins-o la masa discuțiilor cu europenii.

„O să-i ajutăm, vom fi și noi implicați”, a declarat Trump.

INTERVIURILE HotNews.ro