Trupele ucrainene încep să se antreneze pe tancurile Abrams
Statele Unite au început antrenarea forțelor ucrainene cu tancurile Abrams moderne, dar au avertizat că blindatele nu vor fi gata la timp pentru contraofensiva iminentă a Kievului, potrivit Sky News.
Aproximativ 200 de soldați ucraineni au început în weekend, în Germania, un curs de instruire de 12 săptămâni pe tancurile americane.
Soldații învață cum să manevreze vehiculele, precum și cum să tragă și să desfășoare operațiuni complexe în teren.
Alți 200 de soldați învață cum să alimenteze și să întrețină tancurile.
Vorbind în Franța, unde marchează cea de-a 79-a aniversare a Zilei Z, generalul Mark Milley, din armata americană, a declarat că „tancurile sunt foarte importante, atât pentru apărare, cât și pentru ofensivă”.
El a spus că „tancurile avansate care au fost modernizate” și instruirea care le însoțește „vor fi fundamentale pentru succesul ucrainean”.
Se speră că trupele ucrainene vor fi instruite înainte ca cele 31 de tancuri pe care Joe Biden le-a promis Ucrainei să ajungă în toamnă.
- Citește și: ANALIZĂ: Principalele arme și strategiile care pot fi utilizate de Ucraina în contraofensivă