Sari direct la conținut

Trupurile a cinci ostatici israelieni au fost recuperate din tunelurile din Gaza

HotNews.ro
Tunel in Gaza, Foto: JACK GUEZ / AFP / Profimedia
Tunel in Gaza, Foto: JACK GUEZ / AFP / Profimedia

Cinci ostatici israelieni, care au murit în timp ce erau ţinuţi captivi de către Hamas, au fost recuperaţi dintr-o reţea de tuneluri subterane din nordul Fâşiei Gaza, a anunţat duminică armata, care a prezentat imagini cu o baie cu gresie albă şi o cameră de lucru conectate prin pasaje întunecate din beton, informează Reuters.

Armata nu a informat despre modul în care au murit aceştia, purtătorul de cuvânt al armatei, contraamiralul Daniel Hagari, afirmând că autopsia este în aşteptare.”Vom informa familiile şi apoi, în funcţie de ceea ce aprobă, publicul”, a spus el.

Cei trei soldaţi şi doi civili s-au numărat printre cele 240 de persoane răpite în Fâşia Gaza de oamenii înarmaţi ai Hamas pe 7 octombrie.

Armata a anunţat repatrierea cadavrelor mai devreme în cursul acestei luni.

Hamas a publicat săptămâna trecută un clip video în care apar trei dintre ostatici în viaţă în ceea ce părea a fi un dormitor îngust, cu gresie albă şi fără ferestre, cu o priză electrică de perete. Pe o bandă în limba ebraică în partea de jos a clipului video, un mesaj adresat Israelului spunea:”Armele tale militare i-au ucis pe cei trei”.

Hamas declarase anterior că unii ostatici au murit în bombardamentele efectuate de Israel. De asemenea, a ameninţat că va executa ostatici.

Informarea de duminică din partea armatei israeliene a venit în momentul în care prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul va aprofunda operaţiunile războiului care ţine de aproape 12 săptămâni şi al cărui bilanţ al victimelor în rândul civililor a alarmat puterile occidentale, îngrijorate şi de soarta celor 129 de ostatici.

Clipul video difuzat de armată îi arată pe inginerii săi într-o reţea de tuneluri întunecate şi prăfuite care, a spus acesta, avea două niveluri: unul la 10 metri adâncime, iar celălalt la „zeci de metri” mai adânc.

Un tunel ducea la casa lui Ahmad Al Ghandour, şeful brigăzii Gaza de Nord a Hamas, a spus armata israeliană. Hamas a declarat că acesta şi alţi câţiva comandanţi au fost ucişi în acţiune pe 26 noiembrie. Israelul a spus că au fost ţinta unuia din atacurile sale aeriene.

Clipul video a arătat o secţiune de tunel cu gresie albă, precum şi o baie cu un design similar, cu un duş rudimentar, toaletă şi chiuvetă şi o cameră de lucru cu o masă de colţ şi o bancă. Un tunel avea un distribuitor de apă potabilă şi o grămadă de gloanţe. Clipul video prezentat de armata israeliană nu include imagini care corespund dormitorului ostaticilor prezentat în clipul Hamas, al cărui tavan părea diferit proiectat, deşi avea tot gresie albă. (Agerpres)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro