Tuberculoza a redevenit cea mai mortală boală infecțioasă din lume
Tuberculoza a înlocuit COVID-19 pentru a deveni principala cauză a deceselor provocate de bolile infecţioase în 2023, potrivit unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) publicat marţi, subliniind provocările din cadrul efortului global de eradicare a acestei maladii, informează agenția Reuters, citată de Agerpres.
Anul trecut, aproximativ 8,2 milioane de persoane au fost diagnosticate pentru prima oară cu tuberculoză, cel mai mare număr înregistrat de când OMS a început monitorizarea globală a tuberculozei în 1995. În 2022 au fost raportate 7,5 milioane de cazuri.
Datele arată că eradicarea tuberculozei este încă un obiectiv îndepărtat, deoarece lupta împotriva bolii se confruntă cu provocări persistente, cum ar fi subfinanţarea semnificativă, potrivit raportului.
„Faptul că tuberculoza încă ucide şi îmbolnăveşte atât de mulţi oameni este revoltător, când avem instrumentele necesare pentru a o preveni, a o detecta şi a o trata”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în faţa reporterilor.
Peste un milion de decese provocate de tuberculoză anual
În timp ce numărul de decese asociate cu această boală a scăzut la 1,25 milioane în 2023, de la 1,32 milioane în 2022, numărul total de persoane care s-au îmbolnăvit de tuberculoză a crescut uşor, ajungând la aproximativ 10,8 milioane în 2023.
În 2023, diferenţa dintre numărul estimat de cazuri noi de tuberculoză şi cele raportate s-a redus la aproximativ 2,7 milioane, o scădere importantă în raport cu nivelurile din timpul fazei acute a pandemiei de COVID-19, care au fost de aproximativ 4 milioane în 2020 şi în 2021.
Pragurile şi obiectivele globale de reducere a poverii bolii nu se află pe calea cea bună şi sunt necesare progrese considerabile pentru a atinge alte obiective stabilite pentru 2027, au transmis reprezentanţii OMS.
Ţările cu venituri mici şi mijlocii, care suportă 98% din povara bolii, s-au confruntat cu o lipsă semnificativă de fonduri.
Tuberculoza rezistentă la medicamente multiple rămâne o criză de sănătate publică, au declarat specialiştii de la OMS.