Skip to content
Pacient in Romania, Foto: Agerpres

Tuberculoza multirezistentă la antibiotice: Un nou tratament, eficient în 90% din cazuri (studiu)

​Un nou tratament împotriva tuberculozei rezistente la antibiotice a înregistrat o rată de reușită de 90%, potrivit rezultatelor testelor clinice consultate luni de AFP.

O echipă de medici din Belarusia (una dintre țările cu cea mai mare rată a tuberculozei multirezistente) a tratat timp de mai multe luni 181 de pacienți cu acest nou tratament, bedachilină, în combinație cu alte antibiotice.

La 168 dintre pacienți s-a constatat o îmbunătățire a stării de sănătate iar 144 au fost total vindecați (80%).