Turcia a reluat traficul maritim prin strâmtoarea Bosfor după eșuarea unei nave ucrainene
Turcia a reluat tranzitul de nave prin strâmtoarea Bosfor după suspendarea temporară a acestuia luni în urma eșuării unui cargobot provenit din Ucraina și încărcat cu 13.000 de tone de mazăre, anunță Reuters și Agerpres.
Turcia afirmă că accidentul nu s-a soldat cu răniţi şi nici cu scurgeri poluante în mare și că nava a fost ranfluată în urma unor operațiuni de salvare ce au durat 4 ore și s-au încheiat la primele ore ale după-amiezii.
Traficul prin strâmtoarea care face legătura între Marea Neagră şi Marea Mediterană a fost oprit luni dimineața, dar nu au fost raportate pagube, potrivit autorităților turce.
Centrul Comun de Coordonare (JCC), care supervizează exporturile de cereale din Ucraina, a indicat în weekend că nava, plecată din portul Pivdenîi, are ca destinaţie portul turc Mersin.
Potrivit agenţiei de transport maritim Tribeca, cargoul înregistrat sub pavilionul statului Palau se afla luni la Acarburnu, la capătul de nord al strâmtorii.
Biroul guvernatorului din Istanbul a declarat că nava a eșuat foarte aproape de districtul Beykoz în cursul dimineții din cauza unei probleme cu cârma.
International transit traffic halted: Palau flag bulker MKK1, carrying 13000 tonnes of peas under UN’s Black Sea grain initiative en route from Pivdennyi to Mersin, drifted aground in Bosphorus. #OATT pic.twitter.com/IBoqa5rcy1
— Yörük Işık (@YorukIsik) January 16, 2023
Ucraina își exportă cerealele prin strâmtoarea Bosfor
Ucraina și-a reluat exporturile de produse agricole pe mare începând cu luna iulie a anului trecut după încheierea unui acord mediat internațional pentru a pune capăt blocadei rusești asupra porturilor sale.
La sfârșitul lunii octombrie Rusia a anunțat că își suspendă participarea la acord din cauza atacurilor ucrainene asupra flotei sale ancorate la Sevastopol, însă a revenit asupra deciziei după câteva zile, afirmând că a primit „garanții suficiente” din partea Kievului.
Strâmtoarea Bosfor este una dintre cele mai importante din lume, legând Marea Neagră de strâmtoarea Dardanele prin care navele ajung apoi în Marea Egee și de acolo în Mediterană.
Un alt cargou care transporta cereale din Ucraina spre China a eşuat acum o săptămână în Canalul Suez, unde autorităţile au reuşit ranfluarea sa.
Urmărește ultimele evoluții din a 327-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.