Sari direct la conținut

Turcia respinge afirmaţiile lui Trump referitoare la evoluțiile din Siria: „Aceasta nu este o preluare de putere”

HotNews.ro
Turcia respinge afirmaţiile lui Trump referitoare la evoluțiile din Siria: „Aceasta nu este o preluare de putere”
Luptătorii islamiști radicali rebeli au preluat controlul în Damasc. FOTO: Profimedia

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o „preluare de putere neprietenoasă” de către Ankara, relatează agențiile France Presse și Agerpres.

„Ar fi o mare greşeală să se considere ceea ce se întâmplă în Siria drept o preluare a puterii”, a declarat ministrul de externe turc Hakan Fidan într-un interviu acordat Al Jazeera. „Pentru poporul sirian, aceasta nu este o preluare de putere. Voinţa poporului sirian este cea care are prioritate astăzi”, a afirmat şeful diplomaţiei turce.

Statele Unite au anunţat marţi prelungirea armistiţiului, sub egida Washingtonului, între forţele dominate de kurzi care controlează vaste regiuni din nord-estul Siriei şi grupările pro-turce din Manbij, zonă majoritar arabă.

Armistiţiul, care a expirat, „este prelungit până la sfârşitul săptămânii şi vom căuta să ne asigurăm că această încetare a focului va dura cât mai mult posibil”, a declarat presei Matthew Miller, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Această prelungire a armistiţiului survine în timp ce grupurile susţinute de Ankara se pregătesc să lanseze un asalt asupra oraşului Kobane, controlat de forţele conduse de kurzi, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Kurzii sirieni sunt componenta principală a Forţelor Democratice Siriene (FDS), susţinute de Washington. Ei au fost vârful de lance al luptei împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (ISIS).

INTERVIURILE HotNews.ro