Turcu? Liviu Turcu? (Liviu Avram)

Asa-zisele dezvaluiri ale lui Liviu Turcu privind colaborarea cu Securitatea a lui Varujan Vosganian si a altor 11 politicieni par a avea un singur scop: compromiterea totala, definitiva, si pe termen lung a oricaror tentative de a deconspira informatorii, colaboratorii si ofiterii de Securitate.

Tehnica folosita, deprinsa fara doar si poate tot de la Securitate, este aceea de a sadi maxima suspiciune asupra oricarui astfel de efort, de a crea un cerc vicios perfect, din care sa nu putem iesi niciodata. Este o prelungire, ce-i drept mult mai sofisticata, a ceea ce a incercat Dan Voiculescu atunci cind zicea ca toti am fost turnatori si, prin urmare, de ce sa ne luam numai de el.

Incepind cu interviul acordat „Vocii Americii“ in noiembrie 1989 si pina recent, lucrarile si articolele lui Liviu Turcu au fost total lipsite de sex-appeal jurnalistic, de elemente care sa ne surprinda, cu nume, prenume, eventual si grad.

Desi poate bine fundamentate teoretic si academic, acestora le-a lipsit acea concretete pe care am astepta-o, cu sufletul la gura, de la un fost spion. Si dintr-o data Liviu Turcu devine foarte concret: Varujan Vosganian a fost colaborator al Securitatii, punct. Atit, nici o proba in plus, doar un indiciu foarte vag: l-a recrutat un subordonat de-al sau, caruia insa refuza sa-i dea numele.

Din acel moment, Liviu Turcu construieste edificiul menit a-i credibiliza afirmatia. Sint aruncate in joc reputatia sa, cunostintele teoretice despre sistemul Securitatii si motivatia pentru care a trebuit sa devina concret, adica pericolul ca Rrrromania sa trimita la Bruxelles un comisar european cu asa trecut.

Cind ipoteza ca fostul contabil de la fabrica de bere Bragadiru sa fi fost informator pierdea tot mai mult din consistenta, iar reputatia domnului Turcu incepea sa sufere, acesta recidiveaza. Intrerupe iar consideratiile teoretice si livreaza o lista cu 11 politicieni care ar fi colaborat cu Securitatea.

Din nou, nici o dovada concreta, dar acelasi efort de credibilizare a unei prezumtii: reputatia, cunostintele despre sistemul Securitatii, cifre seci cu sute de mii de informatori, numere de unitati militare pentru care cei 11 ar fi lucrat.

In emisiunea lui Marius Tuca de luni seara, Liviu Turcu isi desavirseste opera. El spune la un moment dat ca nu el, Liviu Turcu, ci CNSAS-ul are menirea de a dovedi prezumtiile pe care le-a aruncat pe piata ca adevaruri absolute. Si are grija sa adauge ca arhivele Securitatii au fost cu grija periate in ultimii 16 ani, deci s-ar putea ca nici CNSAS sa nu poata oferi mult asteptatele dovezi.

Constructul lui Liviu Turcu se asaza astfel intre doua extreme. Una a fost enuntata de Ion Cristoiu: daca macar unul dintre cei 12 este dovedit de CNSAS ca a colaborat, inseamna ca tot ce spune Liviu Turcu este adevarat. Cealalta extrema a fost atinsa de Valentin Stan: daca macar unul dintre cei 12 se dovedeste ca nu a colaborat, atunci tot ce spune Liviu Turcu este fals.

Iar intre cele doua extreme sintem noi: indiferent de ce spune Liviu Turcu si indiferent de ce produce CNSAS, nu vom sti niciodata care este adevarul. Acesta este cercul vicios prefect pe care ni l-a intins fostul spion. Sa nu raminem datori si sa-i intindem si noi unul, dupa aceeasi logica.

Asadar, prezumtia: Liviu Turcu este in continuare ofiter acoperit. Si demonstratia: Liviu Turcu a defectat in ianuarie 1989 cu voia Securitatii, dar fara stirea lui Ceausescu.

Condamnarea sa la moarte a fost doar o mascarada, lucru dovedit prin reabilitarea sa rapida in septembrie ’90 de catre entitatea care a preluat de fapt puterea de la Ceausescu si care, sub diverse acoperiri, o detine si acum: Securitatea. Iar aruncarea pe piata acum a celor 12 nume, cu cercul vicios pe care l-a creat, s-a facut la ordin.

La ordinul singurei institutii interesate sa compromita total orice efort de deconspirare a fostei Securitati: Securitatea insasi. Cum va place, domnule Turcu?