Ucraina a lansat contraofensive simultane pe mai multe fronturi în timpul rebeliunii lui Prigojin, susține un oficial din domeniul apărării
HotNews.ro
Profitând de luptele interne din Rusia, forțele ucrainene au lansat sâmbătă contraofensive simultane în mai multe direcții, potrivit ministrului adjunct al apărării ucrainene, Hanna Maliar, relatează CNN.
„Gruparea de trupe din est a lansat astăzi o ofensivă în mai multe direcții în același timp”, a declarat Maliar într-o postare pe Telegram, precizând și numele a mai multor orașe și localități, printre care Bahmut și Iahidne, printre locurile în care au fost lansate atacuri.
Maliar a precizat că „se înregistrează progrese în toate direcțiile”, fără a da alte detalii.
Ea a precizat că se dau lupte grele în sudul țării, adăugând că forțele rusești sunt „în defensivă, făcând mari eforturi pentru a ne opri acțiunile ofensive”.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro