Ucraina a lovit a treia oară o rafinărie din Rusia. „Catastrofă ecologică majoră” și ploi de petrol, după atacurile din Tuapse, pe malul Mării Negre
Un atac cu drone ucrainean a provocat un „incendiu de proporții” la rafinăria de petrol Tuapse din Rusia, situată la Marea Neagră, determinând evacuarea clădirilor din apropiere, au declarat marți autoritățile locale, citate de Reuters.
Dronele ucrainene au lovit în noaptea de luni spre marți infrastructura petrolieră din orașul rusesc Tuapse, provocând un nou incendiu la o rafinărie strategică deja grav afectată de atacurile repetate.
Autoritățile regionale au declarat că resturile de drone sunt cele care au provocat incendiul la instalația deținută de Rosneft. Rafinăria, una dintre cele mai mari 10 din țară și singura de pe coasta Mării Negre a Rusiei, a fost lovită anterior pe 16 și 20 aprilie.
Localnicii au declarat că au auzit mai multe explozii după ora 2 dimineața, urmate de flăcări și fum dens care se ridica deasupra orașului portuar.
Potrivit autorităților, peste 120 de pompieri și zeci de vehicule au ajuns la fața locului pentru a stinge incendiul.
Șeful districtului Tuapse, Serghei Boiko, a dispus evacuarea străzilor din apropierea rafinăriei din cauza riscului de extindere a incendiului.
Lovituri repetate
Este a treia lovitură asupra rafinăriei din Tuapse în mai puțin de două săptămâni, după atacurile din 16 și 20 aprilie, care au provocat incendii de proporții, au avariat rezervoarele de stocare și au determinat oprirea instalației.
Potrivit informațiilor, al doilea atac a provocat moartea unei persoane.
Infrastructura terminalului petrolier din portul Tuapse, cu care rafinăria formează un singur complex de producție, a fost, de asemenea, avariată. Din această cauză, rafinăria, potrivit surselor Reuters, a oprit rafinarea petrolului.
Incendiul provocat de atacul din 20 aprilie a fost stins complet abia patru zile mai târziu. Avariile la rezervoarele de stocare au provocat o scurgere de petrol care s-a revărsat în mare.
Dezastru ecologic
În decurs de o săptămână, pata de petrol s-a întins pe 77 de kilometri de-a lungul coastei, scrie The Moscow Times. Autoritățile din regiunea Krasnodar au raportat că au colectat aproximativ 4.200 de metri cubi de sol contaminat și un amestec de apă și petrol.
Între timp, smogul provenit de la incendiul de la terminalul petrolier din Tuapse a acoperit practic întreaga coastă rusă a Mării Negre, inclusiv Soci și Anapa, și a ajuns până la Stavropol și Armavir.
În mai multe zone s-au înregistrat o „ploaie de petrol”, iar concentrațiile de benzen, xilen și funingine din aer au fost de două ori mai mari decât valoarea normală, potrivit Rospotrebnadzor.
Pe o plajă din Soci au fost găsiți delfini morți. Au fost înregistrate, de asemenea, decese ale peștilor și păsărilor.
Ecologiștii au declarat o „catastrofă ecologică majoră” de-a lungul întregii coaste rusești a Mării Negre, invocând riscul de ploi acide și subliniind că impactul negativ asupra mediului local va persista timp de mai mulți ani.
În ciuda acestui fapt, președintele Vladimir Putin nu a făcut încă niciun comentariu cu privire la situația de urgență din Tuapse. Canalele de televiziune de stat au ignorat, de asemenea, catastrofa ecologică .