Sari direct la conținut

Ucraina acuză Rusia că a „inventat atacuri teroriste”, după exploziile din Crimeea / Un „pretext fals” pentru a suspenda acordul privind cerealele

HotNews.ro
Andrii Yermak, Foto: Ruslan Kaniuka/Ukrinform/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Andrii Yermak, Foto: Ruslan Kaniuka/Ukrinform/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Șeful biroului președintelui ucrainean, Andrii Yermak, a acuzat sâmbătă Rusia de „șantaj” și „atacuri teroriste inventate” pe propriul său teritoriu, în urma exploziilor din peninsula ocupată Crimeea de sâmbătă, relatează Reuters.

„Primitivitatea șantajului rusesc (poate fi văzut) în orice. Șantaj nuclear, energetic, alimentar”, a scris Andrii Yermak pe Telegram.

Yermak a acuzat Rusia de „atacuri teroriste fictive asupra propriilor sale instalații”.

Comentariile sale au fost, aparent, o reacție la acuzațiile ruse că Ucraina s-a aflat în spatele exploziilor asupra Flotei Mării Negre din Crimeea.

Ucraina spune că Moscova folosește un „pretext fals” pentru a bloca coridorul cerealelor

Ministrul de externe al Ucrainei a acuzat sâmbătă Moscova că a folosit un „pretext fals” pentru a-și suspenda participarea la coridorul de cereale al Mării Negre.

„Facem apel la toate statele să ceară Rusiei să-și oprească jocurile foamei și să-și reia angajamentul față de obligațiile sale”, a scris Dmitro Kuleba pe Twitter.

„Ținând cont de… actul terorist al regimului de la Kiev cu participarea experților britanici împotriva navelor Flotei Mării Negre și a navelor civile implicate în asigurarea securității „culoarului de cereale”, partea rusă suspendă participarea la implementarea acordurilor privind exportul de produse agricole din porturile ucrainene”, se arată într-un comunicat al ministerului rus al Apărării.

Ministerul a declarat mai devreme că atacurile cu drone de sâmbătă au fost în mare parte respinse, cu pagube minore aduse unui dragor de mine, Ivan Golubets.

Drept urmare, Moscova a declarat că își suspendă participarea la un acord intermediat de ONU pentru exportul de produse agricole din porturile ucrainene.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro