Sari direct la conținut

Ucraina ar putea primi echipamente de apărare aeriană HAWK de la SUA printr-un transfer rapid

HotNews.ro
Rachete HAWK și un elicopter IAR 330 Puma, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Rachete HAWK și un elicopter IAR 330 Puma, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

SUA ar putea trimite în Ucraina echipamente de apărare aeriană HAWK mai vechi, aflate în depozite, pentru a ajuta Kievul să se apere împotriva atacurilor ruseşti cu drone şi rachete de croazieră, au declarat marți doi oficiali americani pentru Reuters. Echipamentul HAWK este bazat pe o tehnologie din perioada Vietnamului, dar a fost modernizat de mai multe ori.

Rachetele de interceptare HAWK ar fi un upgrade al sistemelor de rachete Stinger – un sistem de apărare aeriană mai mic şi cu o rază mai scurtă de acţiune – pe care Statele Unite le-au trimis deja Ucrainei după invazia rusă.

Administraţia Joe Biden ar urma să folosească Presidential Drawdown Authority (PDA) pentru a transfera echipamentul HAWK, bazat pe o tehnologie din perioada Vietnamului, dar a fost modernizat de mai multe ori.

PDA permite Statelor Unite să transfere rapid sisteme de apărare aflate în depozite, fără aprobarea Congresului, ca răspuns la o situaţie de urgenţă.

Sistemul HAWK este predecesorul sistemului de apărare antirachetă PATRIOT, fabricat de Raytheon Technologies, care rămâne în afara discuţiei pentru Ucraina, au declarat oficialii americani pentru Reuters.

Preşedintele american Joe Biden i-a promis preşedintelui ucrainean Volodomir Zelenski că Washingtonul va furniza Ucrainei sisteme aeriene de apărare avansate după raidurile devastatoare cu rachete lansate de Rusia la începutul acestei luni.

La rândul său, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Spania intenţionează să trimită în Ucraina patru lansatoare HAWK.

De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, pe 24 februarie, SUA au trimis Kievului asistenţă de securitate în valoare de aproximativ 17,6 miliarde de dolari. (sursă Agerpres)

Urmărește ultimele evoluții din a 244-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro