Sari direct la conținut

Ucraina îi îndeamnă pe bașchiri să se răzvrătească împotriva lui Putin și să-și exercite dreptul la autodeterminare

HotNews.ro
Oleksii Reznikov, în plan apropiat, la o conferință cu Volodimr Zelenski, Foto: Ruslan Kaniuka / UkrInform / Profimedia Images
Oleksii Reznikov, în plan apropiat, la o conferință cu Volodimr Zelenski, Foto: Ruslan Kaniuka / UkrInform / Profimedia Images

Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, i-a îndemnat pe bașchiri, grupul etnic turcic care alcătuiește aproape o treime din populația Republicii Bașcortostan (Bașchiria) din Rusia, să se răvrăteasca împotriva Moscovei și a președintelui Vladimir Putin, relatează Ukrinform.

El a făcut acest lucru într-o scrisoare deschisă pe care a publicat-o pe pagina sa de Facebook atât în limba ucraineană, cât și în bașchiră.

„Când am servit în armată, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei era bașchir. Recent, am revizuit datele privind pierderile trupelor de ocupație rusești în Ucraina și am observat că printre regiunile Federației Ruse una dintre cele mai afectate de pierderi este Republica Bașcortostan. Mii de oameni din Bașkiria au murit sau au fost mutilați”, a scris Reznikov.

„Situația m-a șocat prin absurditatea ei și m-a motivat să scriu o scrisoare către prietenul meu, întregul popor bașchir și liderilor săi adevărați”, a mai notat oficialul ucrainean, acuzând totodată că autoritățile care condus în prezent Bașchiria din capitala regională Ufa trimit oameni la moarte din interese personale pentru a face pe plac Kremlinului.

„Republica Bașcortostan are resurse naturale uriașe și o industrie dezvoltată. Are totul pentru a asigura un nivel ridicat de bunăstare. Interesul principal al bașchirilor este evident – să asigure dezvoltarea națională în propriile lor locuințe, inclusiv prin exercitarea dreptului la autodeterminare și distribuirea echitabilă a resurselor semnificative în beneficiul regiunii”, a subliniat Reznikov.

El i-a îndemnat pe bașchiri să își concentreze „toate eforturile” în interiorul Bașchiriei pentru a se proteja față de Moscova.

Oleksii Reznikov spune că „slugile Kremlinului” îi trimit pe bașchiri să moară în Ucraina

„Dacă enumerăm problemele și amenințările pentru poporul bașchir, nici Ucraina, nici ucrainenii nu sunt cauza niciunei dintre ele. Rădăcinile tuturor cauzelor se află în Moscova și Ufa. În schimb, bașchirii sunt trimiși să moară la o mie de kilometri distanță, pentru un motiv necunoscut”, a mai scris ministrul ucrainean al apărării.

„Nimeni, în afara Kremlinului și a slugilor sale, nu este interesat de asta”, a subliniat el, adăugând că acestei situații trebuie să i se pună capăt cât mai curând.

Comentariile sale vin în contextul în care soldații din Corpul Voluntarilor Ruși (RDK), o organizație paramilitară alcătuită din ruși ce i se opun lui Vladimir Putin, au declarat în urmă cu o zi că au trecut pentru a treia oară granița ruso-ucraineană.

Marți dimineața guvernatorul rus de aici a anunțat că o operațiune „antiteroristă” pentru respingerea acestora continuă, însă ministerul rus al Apărării a declarat ulterior că ea s-a încheiat și că toți „sabotorii” au fost alungați peste graniță.

Yuri Sak, unul dintre consilierii lui Oleksii Reznikov, a declarat pentru Ukrinform că incidentul din regiunea Belgorod nu va fi ultimul caz de rebeliune în interiorul Rusiei.

Urmărește ultimele evoluții din a 454-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro