Ucraina începe primul proces al unui soldat rus acuzat de viol
Ucraina va începe joi audierile preliminară în primul proces al unui soldat rus acuzat de violarea unei femei în timpul invaziei, iar în viitor vor fi demarate probabil zeci de astfel de procese, transmite Reuters.
Suspectul, Mihail Romanov, în vârstă de 32 de ani, care nu se află în custodie ucraineană și va fi judecat în absență, este acuzat de uciderea unui civil în regiunea capitalei Kiev la 9 martie și apoi de violarea repetată a soției bărbatului, potrivit dosarelor judiciare.
Ministerul rus al Apărării nu a răspuns imediat la o solicitare scrisă de declarații, iar Reuters nu a reușit să ia legătura cu soldatul. Moscova a negat până acum toate acuzațiile de crime de război.
Romanov este acuzat că a violat o femeie în vârstă de 33 de ani după ce el și un alt soldat rus l-au împușcat pe soțul ei, Oleksiy, în satul Bohdanivka, la nord-est de Kiev.
Apoi cei doi soldați au plecat, iar ulterior s-au întors de două ori pentru a o viola pe femeie, se arată în dosarele tribunalului. Identitatea celui de-al doilea soldat nu a fost stabilită.
Nu este clar ce fel de reprezentare juridică va avea Romanov la proces, care se va desfășura cu ușile închise.
Un procuror care se ocupă de cazurile de violență sexuală a declarat pentru Reuters că până la 50 de astfel de infracțiuni sunt în curs de investigare, dar că numărul cazurilor de violență sexuală comise de soldații ruși de la 24 februarie probabil este substanțial mai mare.
Oficiali, activiști și medici au declarat că multe supraviețuitoare se tem sau nu doresc să se prezinte la poliție și la procurori cu cazurile lor, de teama represaliilor din partea Rusiei și a stigmatizării din partea vecinilor lor ucraineni.
(foto articol ©Sergei Babenko|Dreamstime.com)
––––