Ucraina ordonă evacuarea persoanelor vulnerabile din oraşul Kupiansk, pe frontul de nord-est
Ucraina a ordonat joi persoanelor vulnerabile să evacueze oraşul Kupiansk, situat pe frontul de nord-est, după ce armata rusă a revendicat săptămânile trecute cucerirea unei localităţi în regiunea Harkov, relatează AFP și News.ro.
„În direcţia Kupiansk, în urma unor acţiuni ofensive ale unităţilor Grupului de «Vest», localitatea Hrianykivka, în regiunea Harkov, a fost complet eliberată”, anunțase într-un comunicat Ministerul rus al Apărării.
Această localitate se află la aproximativ 20 de kilometri nord-est de Kupiansk, principalul oraş în această zonă a regiunii Harkov, cucerită de către ruşi în primele zile ale invaziei declanșate în Ucraina, în urmă cu un an.
Ucrainenii au recucerit apoi, în septembrie, oraşul Kupiansk, care avea înainte de război aproape 30.000 de locuitori, în urma unei contraofensive-fulger.
Forţele Moscovei, suplimentate în urma unei mobilizări a sute de mii de rezervişti în Rusia, au reluat de câteva zile atacul în acest sector.
- Citește și: Rușii bombardează constant mai multe regiuni de pe linia frontului / Civilii, afectați din nou
___