Ucraina: Poroshenko si Putin constata ca armistitiul este "in general respectat", anunta Kievul si Moscova
Presedintele ucrainean Petro Poroshenko si omologul sau rus Vladimir Putin au constatat, in cursul unei convorbiri telefonice avute sambata, ca armistitiul incheiat vineri a fost, „in general, respectat”, a informat presedintia ucraineana, potrivit AFP.
„Cei doi sefi de stat au constatat ca regimul de incetare a focului a fost, in general, respectat. Ei au discutat despre masurile ce trebuie luate pentru ca armistitiul sa aiba un caracter durabil”, a precizat presedintia ucraineana intr-un comunicat.
UPDATE: La Moscova, Kremlinul a anuntat ca „cele doua parti si-au exprimat multumirea cu privire la faptul cu armistitiul este in general respectat”.
In cursul convorbirii telefonice, cei doi presedinti au „avut un schimb de opinii in cadrul consultarilor in curs” cu privire la implicatiile acordului de asociere intre Kiev si Uniunea Europeana pentru membrii Uniunii Vamale a fostelor republici sovietice, conduse de Moscova.
Ei au discutat de asemenea despre problema „livrarii de ajutor umanitar locuitorilor din Lugansk si Donetsk”, doua bastioane ale separatistilor pro-rusi din estul Ucrainei si teatre ale confruntarilor armate cu fortele ucrainene.
Un prim convoi rusesc de ajutor umanitar a traversat deja frontiera ruso-ucraineana la sfarsitul lunii august, fara a fi verificat de Crucea Rosie si fara a avea acordul autoritatilor ucrainene. Kievul a denuntat atunci „o invazie directa”.
Autoritatile ucrainene si separatistii pro-rusi au ajuns la un acord pentru incetarea focului in estul tarii in cadrul negocierilor ce au avut loc vineri la Minsk. Armistitiul a intrat in vigoare la ora 18.00. Presedintele ucrainean Petro Poroshenko a anuntat ca Ucraina a semnat un protocol preliminar pentru incetarea focului cu rebelii si a ordonat armatei sa inceteze ostilitatile. Pe de alta parte, ambasadorii celor 28 de state membre ale UE au convenit vineri seara, la Bruxelles, sa impuna noi sanctiuni economice Rusiei pentru incalcarea suveranitatii Ucrainei.