Ucraina şi Rusia au finalizat acordul privind tranzitul de gaze naturale
Kievul şi Moscova au anunţat luni seară că au semnat după negocieri dificile un contract privind tranzitul de gaze ruseşti pentru Europa prin Ucraina îndepărtând temerile unei noi crize în plină iarnă, transmite AFP, scrie Agerpres.
„Ucraina a semnat un contract de tranzit pentru cinci ani”, a anunţat pe pagina sa de Facebook preşedintele Volodimir Zelenski. „Europa ştie că nu o vom abandona”, a adăugat el.
Informaţia a fost confirmată de directorul gigantului rus Gazprom, Alexey Miller, citat de mediile ruse. „A fost semnat un întreg complex de documente”, ceea ce va permite continuarea „tranzitului de gaze naturale după 31 decembrie”, data expirării contractului existent, a declarat el.
Aceste documente finalizează un protocol de acord privind tranzitul semnat la 20 decembrie de cele două părţi după luni de negocieri dificile cu participarea Uniunii Europene.
În pofida acestui acord de principiu, negocierile în vederea finalizării lui s-au arătat, de asemenea, tensionate, provocând temeri legate de un eşec de ultim moment cu riscul de a perturba aprovizionarea ţărilor europene.
Noul contract prevede că Gazprom va face să tranziteze prin Ucraina cel puţin 65 de miliarde de metri cubi anul viitor, apoi cel puţin 40 de miliarde pe an între 2021 şi 2024, a precizat Volodimir Zelenski potrivit căruia această activitate va aduce Kievului „peste şapte miliarde de dolari” în total.
Contractul face parte dintr-un acord mai larg pentru care Gazprom a plătit vineri 2,9 miliarde de dolari (amendă şi dobânzi) omologului său ucrainean, Naftogaz, menit să pună capăt unui îndelungat proces în faţa instanţelor internaţionale.
În schimb, Naftogaz a abandonat toate celelalte procese vizând Gazprom în Ucraina şi în Occident.
Grupul rus Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, via Marea Baltică.