Ucraina v. Federația Rusă și mizele hotărârilor Curții Internaționale de Justiție de la Haga

Lumea în care trăim și ordinea internațională creată după cel de-al doilea război mondial, prin voința națiunilor lumii, sunt bazate pe prevalența Dreptului, pe respectarea și aplicarea regulilor internaționale și pe eficiența instrumentelor juridice moderne instituite pentru garantarea acestora. Însă, la 67 de ani de la așezarea fundamentelor acestui grandios și ambițios proiect postbelic al omenirii, un membru permanent al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a plasat o bombă cu ceas la temelia lui.

Prin cererile depuse la Curtea Internațională de Justiție de la Haga (denumită în continuare și Curtea) în 26 februarie 2022, la doar două zile de la invadarea sa militară de către Federația Rusă, ce a intervenit la 24 februarie 2022, Ucraina a cerut protecția oferită de Dreptul internațional și de autoritatea Curții Internaționale de Justiție, formulând atât o cerere principală împotriva Federației Ruse (denumită în continuare și Rusia), cât și o cerere de emitere a unui Ordin prin care Curtea să dispună măsuri provizorii și urgente – până la soluționarea definitivă a litigiului principal.

Invadată militar de către una dintre cele mai mari puteri militare ale lumii, Ucraina a făcut apel la Lege.

În discuțiile pe care le-am avut în aceste zile, cei mai mulți cunoscuți și-au manifestat neîncrederea în finalitatea oricărei hotărâri pronunțate de Curtea Internațională de Justiție de la Haga, întrucât, dacă va fi nefavorabilă Federației Ruse, aceasta nu o va recunoaște, deci nu o va respecta. Desigur, având în vedere precedentele, precum și faptul că Federația Rusă nu a participat, fără nicio motivație, la audierile publice din 7 și 8 martie 2022 – stabilite și comunicate părților în litigiu de către Curtea Internațională de Justiție de la Haga, o astfel de opinie ar putea fi destul de corectă.

Fără îndoială, cauza Ucraina v. Federația Rusă aflată pe rolul Curții Internaționale de Justiție va constitui un punct de reper istoric în dreptul internațional și în relațiile internaționale, în noua ordine politică a lumii a cărei reconfigurare a fost declanșată de invadarea militară a Ucrainei – stat suveran european. Direcția pe care lumea o va lua, o direcție în care lucrurile vor putea fi controlate/dictate fie de cei aflați în afara regulilor internaționale, fie de cei care respectă aceste reguli, depinde de hotărârile pe care Curtea le va pronunța în această cauză și de acțiunile pe care celelalte organisme internaționale le vor întreprinde în temeiul și pentru respectarea acestor hotârâri.

Așadar, care sunt așteptările legate de o acțiune judiciară îndreptată împotriva Republicii Ruse, în concret, care sunt mizele unei astfel de acțiuni în contextul în care războiul din Ucraina apare, în mod evident, ca un război nejustificat și neprovocat împotriva unui stat suveran, în contextul în care chiar Ucraina, prin motivele cererilor formulate indică lipsa oricăror temeiuri (legale) pentru invadarea militară a teritoriului său, aspecte ce ne permit să credem, în mod rezonabil, că Federației Ruse nu pare că îi pasă de principiile și reglementările internaționale? Va respecta Federația Rusă hotărârile Curții Internaționale de Justiție, dacă acestea îi vor nefavorabile? Și dacă nu, care vor fi consecințele? Care sunt instrumentele pe care dreptul internațional le are și le poate utiliza în situația nerespectării de către Federația Rusă a hotărârilor Curții Internaționale de Justiție? Dreptul internațional rămâne fără conținut, prin ineficența regulilor sale în situații de conflict armat în care este implicată o mare putere ce dispune de arsenal nuclear – stat membru permanent al Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite?

Pe scurt, litigiul dedus judecății Curții Internaționale de Justiție de la Haga este generat de acțiunile și susținerile Rusiei conform cărora Ucraina se face vinovată de genocid împotriva etnicilor ruși din regiunile Lugansk și Donețk din Ucraina (regiune cunoscută și ca Donbas), susțineri în temeiul cărora Rusia s-a considerat îndreptățită să intervină militar în Ucraina pentru ”a opri” un ”genocid” comis de regimul de la Kiev timp de 8 ani, pentru protejarea ”milioanelor” de etnici ruși din aceste provincii, prin ”operațiunea militară specială” declarată și pornită de Federația Rusă în și după 24 februarie 2022, în concret prin invadarea militară a Ucrainei, acțiune îndreptată, potrivit declarațiilor Rusiei, împotriva regimului nazist din Ucraina. În acest sens, ca obiectiv suplimentar, circumscris celui principal, Federația Rusă afirmă că intenționează să ”demilitarizeze” și să „denazifice Ucraina” și să „judece pe cei care au săvârșit numeroase crime sângeroase împotriva civililor.”[1]

Ucraina a negat permanent comiterea unui genocid pe teritoriul său, susține că nu există nicio dovadă privind comiterea unui genocid în regiunea Donbas, împotriva etnicilor ruși, că afirmațiile Rusiei sunt false și, desigur, nedovedite; Ucraina neagă dreptul Rusiei de a acționa militar împotriva Ucrainei în temeiul susținerilor (nedovedite) de genocid, prin aceasta contestă modalitatea în care Federația Rusă a interpretat dispozițiile Convenției Națiunilor Unite privitoare la prevenirea și pedepsirea genocidului, atât în privința noțiunii de genocid, cât și în ceea ce privește drepturile pe care Federația Rusă le are, și invocă faptul că Federația Rusă nu are dreptul de a interveni militar în temeiul unor afirmații/acuzații unilaterale de genocid, în afara limitelor permise de dreptul internațional.

În esență, Ucraina susține că acțiunile militare ale Federației Ruse, îndreptate împotriva unui stat suveran, nu sunt în concordanță nici cu Convenția Națiunilor Unite privitoare la prevenirea și pedepsirea genocidului, nici cu prevederile Cartei la care se face referire în articolul VIII din Convenție, astfel încât Federația Rusă nu are nicio bază legală pentru a lua măsuri în și împotriva Ucrainei pentru a preveni și pedepsi genocidul, litigiul dintre cele două state, aflat pe rolul Curții Internaționale de Justiție de la Haga, fiind unul generat de interpretarea, aplicarea sau respectarea Convenției Națiunilor Unite privind prevenirea și pedepsirea genocidului.

Pe fond, cererile Ucrainei sunt întemeiate pe dispozițiile Convenției Națiunilor Unite privitoare la prevenirea și pedepsirea genocidului și pe Carta Națiunilor Unite.

Trebuie precizat că Ucraina și Federația Rusă sunt state semnatare ale Convenției Națiunilor Unite privitoare la prevenire și pedepsirea genocidului din 1948, act internațional ce definește atât noțiunea de genocid, cât și acțiunile legale ce pot fi întreprinse de un stat parte ce invocă existența unor acte de genocid săvârșite de un alt stat parte.

În concret, prin cererea principală depusă de Ucraina în 26 februarie 2022 la Curtea Internațională de Justiție de la Haga se solicită pronunțarea unei hotărâri prin care:

1. ”să se stabilească și să se declare că, contrar susținerilor Federației Ruse, niciun act de genocid, astfel cum este definit prin art. III din Convenția privind genocidul, nu a fost comis în Luhansk și Donetsk – provincii ale Ucrainei;
2. să se stabilească și să se declare că Federația Rusă nu poate întreprinde nicio acțiune legală în sau împotriva Ucrainei, în temeiul Convenției privind genocidul, pentru a preveni și pedepsi un invocat genocid, pe baza falselor sale afirmații de genocid în Luhansk și Donetsk – provincii ale Ucrainei;
3. să se stabilească și să se declare că recunoașterea de către Federația Rusă a independenței așa numitelor: “Republica Populară Donetsk” și “Republica Populară Luhansk” din 22 februarie 2022 este bazată pe false susțineri de genocid, și prin urmare nu este întemeiată pe prevederile Convenției privind genocidul;
4. să se stabilească și să se declare că ”operațiunea militară specială” declarată și pornită de Federația Rusă în și după 24 februarie 2022 este bazată pe false susțineri de genocid, motiv pentru care nu are niciun temei bazat pe Convenția privind genocidul.
5. să se ceară Federației Ruse să ofere asigurări și garanții că nu va mai adopta nicio măsură nelegală în și împotriva Ucrainei, inclusiv utilizarea forței, în temeiul falselor susțineri ale Rusiei privind genocidul;
6. să se dispună obligarea la despăgubire integrală pentru toate prejudiciile cauzate de Federația Rusă ca o consecință a oricărei acțiuni adoptată în baza falselor susțineri ale Rusiei privitoare la genocid”[2].

Totodată, având în vedere situația de urgență extraordinară, în special de urgență umanitară în care se află Ucraina, în baza cererii principale, la aceeași dată: 26 februarie 2022, Ucraina a depus și o cerere de emitere a unei Ordin al Curții prin care să se dispună măsuri provizorii împotriva Federației Rusiei, până la soluționarea cererii/litigiului principal, pentru conservarea drepturilor Ucrainei, respectiv pentru prevenirea și limitarea prejudiciilor extraordinare ale Ucrainei, pentru limitarea dezastrului umanitar din acest stat, cauzate de ”operațiunea militară specială” declanșată de Federația Rusă, atacurile militare catastrofale, în desfășurare, afectând grav drepturile poporului ucrainean, cerere ce urmează a fi soluționată cu prioritate și în regim de urgență.

În principal, prin cererea privind măsurile provizorii, Ucraina a cerut Curții să dispună obligarea Federației Ruse la suspendarea ”operațiunilor militare speciale” începute în și de la 24 februarie în Ucraina, până la soluționarea pe fond a cererii principale.

Menționăm că Statutul Curții Internaționale de Justiției de la Haga, precum și regulamentul acestei Curții permit adoptarea unor măsuri provizorii pentru conservarea drepturilor uneia dintre părți, și avem în vedere art. 41 din Statutul Curții și art. 73, art. 74 și art. 75 din Regulamentul Curții.

Curtea Internațională de Justiție de la Haga a stabilit soluționarea cu urgență a cererii formulată de Ucraina privind emiterea unui Ordin prin care să se dispună măsuri provizorii, și a fixat audierile publice pentru data de 7 martie și 8 martie 2022; la data la care scriem acest material Curtea a rămas în pronunțare pe această cerere.

În concret, prin cererea subsecventă, formulată în temeiul art. 41 din Statutul Curții și articolele 73, 74 și 75 din Regulamentul Curții, Ucraina a solicitat emiterea unui Ordin al Curții prin care să se dispună următoarele măsuri provizorii în privința Federației Ruse:

• ”Federația Rusă va suspenda imediat operațiunile militare început la 24 februarie 2022 care au ca scop declarat și obiectiv prevenirea și pedepsirea unui presupus genocid în Luhansk și regiunile Donețk din Ucraina;
• Federația Rusă se va asigura imediat că orice unități militare sau alte unități armate care sunt sau pot fi conduse sau sprijinite de acesta, precum și oricare organizații și persoane care pot fi supuse controlului, conducerii sau influenței Federației Ruse, nu fac niciun pas suplimentar în continuarea operațiunilor militare care au ca scop și obiectiv declarat prevenirea sau pedepsirea Ucrainei pentru comiterea genocidului;
• Federația Rusă se va abține de la orice acțiune și va da asigurări că nu va face nimic care ar putea agrava sau extinde disputa care face obiectul acestei cereri sau care ar face mai dificilă rezolvarea disputei;
• Federația Rusă va prezinta Curții un raport cu privire la măsurile luate pentru aplicarea Ordinului Curții privind măsurile provizorii la o săptămână după aceasta Ordin și, apoi, în mod regulat – la termenele stabilite de Curte”[3].

***

Mizele hotărârilor pronunțate de Curtea Internațională de Justiție în aceste cauze sunt imense, atât din perspectivă juridică, cât și politică, cu implicații profunde în dreptul internațional și în relațiile internaționale, indiferent de poziționarea Federației Ruse față de acestea.

Totodată, hotărârile pronunțate în această cauză de Curtea Internațională de Justiție de la Haga constituie fundamentul acțiunilor celorlalte instituții ale actualei ordini internaționale.

Scenariul în care Curtea Internațională de Justiție va respinge cererile Ucrainei este destul de improbabil, și ar pune întreaga lume într-o zonă de insecuritate greu de imaginat, motiv pentru care nu îl voi aborda în cele ce urmează.

În scenariul probabil în care hotărârile Curții Internaționale de Justiție, în special hotărârea ce se va pronunța pe fondul cauzei, sunt nefavorabile Federației Ruse, este de presupus că Federația Rusă nu le va executa de bună voie, motivându-și sau nu opțiunea.

Cu toate aceastea, Federația Rusă are obligația de a se conforma hotărârilor pronunțate de Curtea Internaţionale de Justiţie în această cauză în care este parte, în temeiul art. 94 par. 1 din Carta Națiunilor Unite. Acesta întrucât competența Curții Internaționale de Justiție de la Haga în soluționarea litigiului existent între Ucraina și Federația Rusă, litigiu generat, astfel cum arătam anterior, de interpretarea, aplicarea sau respectarea Convenției Națiunilor Unite privind prevenirea și pedepsirea genocidului, este obligatorie prin raportare la prevederile art. IX al Convenției[4], raportat la art. 36 alin. (1) din Statutul Curții și la art. 93 și art. 94 din Carta Națiunilor Unite.

Într-un astfel de scenariu – care sunt/ar putea fi soluțiile pentru reinstituirea ordinii în temeiul unor hotărâri definitive pronunțate de Curtea Internațională de Justiție de la Haga?

Pentru orice specialist în drept, obișnuit să utilizeze cu dexteritate și precizie instrumente legale de coerciție pentru respectarea hotărârilor judecătorești – manifestare supremă a domniei legii, răspunsul la acestă întrebare este surprinzător de dificil.

De la data pronunțării hotărârii definitive prin care Curtea Internațională de Justiție va stabili în principal că ”operațiunea militară specială” începută de Federația Rusă în și din 24 februarie 2022 nu are niciun temei legal, Federația Rusă va fi scoasă în mod formal din formatul statelor ce respectă și asigură ordinea internațională stabilită de statele lumii.

Din punct de vedere politic și dipomatic, Federația Rusă va fi forțată să-și accepte izolarea și statutul de inamic și agresor al regulilor internaționale, un partener indezirabil al oricărui stat civilizat al lumii.

Din perspectivă juridică, dar cu profunde implicații politice și de securitate, nu există soluții ideale pentru ”executarea silită” a hotărârilor Curții Internaționale de Justiție pronunțate în cauza Ucraina v. Federația Rusă.

Singurul organism internațional ce deține puterea de coerciție în privința aplicării hotărârilor Curții este Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, în care Federația Rusă are statut de membru permanent, și, ca regulă, are drept de veto. Ca atare, Consiliul de Securitate al ONU are dreptul, în temeiul art. 94 par. 2 din Cartă, să hotărască măsurile de luat pentru aducerea la îndeplinire a hotărârilor Curții.

În situația dată, pentru adoptarea măsurilor necesare pentru aducerea la îndeplinire a hotărârilor Curții, Consiliul de Securitate ar putea obliga Federația Rusă să se abțină de la vot, cu aplicarea dispozițiilor de excepție prevăzute de art. 27 par. 3 teza finală din Carta, fiind în discuție o hotărâre ce ar trebui adoptată și prin raportare la art. 37 din Cartă (capitolul VI din Cartă – ce se încadrează în situațiile de excepție în care Consiliul de Securitate ar trebui să adopte hotărâri pe fond cu abținerea membrului permanent aflat în conflict/diferend).

Desigur, o astfel de decizie ar fi una îndrăzneață, și ar trebui precedată de un vot procedural în Consiliul de Securitate, cu votul a 9 membri ai Consiliului de Securitate, prin care să se stabilească modalitatea în care se poate vota pe fond în adoptarea măsurilor prevăzute de art. 94 par. 2 din Cartă.

În abordarea realistă a situației, nicio măsură adoptată de Consiliul de Securitate în temeiul art. 94 par. 2 din Cartă nu va putea forța Federația Rusă să ”execute” dispozițiile hotărârii Curții Internaționale de Justiție.

Însă, nerespectarea hotărârilor definitive ale Curții Internaționale de Justiție devaforabile Federației Ruse și/sau a măsurilor dispuse de Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite pentru aducerea la îndeplinire acestora, încălcarea obligațiilor și principiilor stabilite prin actul de constituire al Organizației Națiunilor Unite – constituie temeiuri legale suficiente fie pentru excluderea Federației Ruse din Organizația Națiunilor Unite, fie pentru suspendarea calității sale de membru al Organizației Națiunilor Unite, de către Adunarea Generală a O.N.U. – la recomandarea Consiliului de Securitate, adoptată în condiții de majoritate stabilite pentru probleme procedurale.

La nivel politic, Adunarea Generală ale Națiunilor Unite a făcut deja un pas important prin adoptarea la 1 martie 2022, prin votul a 141 de state, Rezoluției prin care condamnă invazia din Ucraina și cere Rusiei să nu mai folosească forța în Ucraina și să-și retragă trupele[5], astfel că escaladarea situației de către Federația Rusă, prin încălcări repetate, persistente ale principiilor cuprinse în Carta Națiunilor Unite ar trebui și ar putea fi sancționată cu excluderea acestui stat din Organizația Națiunilor Unite.

În acest scenariu, nu există altă soluție viabilă decât izolarea totală – politică, economică și diplomatică a Federației Ruse, până când vor fi constatate modificări structurale și radicale în raportarea acestui stat la valorile și principiile dreptului și relațiilor internaționale.Citeste continuarea pe Contributors.ro