UE pregăteşte subvenţii de 100 de mld euro destinate tranziţiei spre combustibili ecologici
Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, intenţionează să ofere subvenţii în valoare de 100 de miliarde de euro ţărilor din cadrul Uniunii Europene, pentru programe de tranziţie de la combustibilii fosili, în scopul reducerii emisiilor poluante, potrivit Mediafax.
Ursula von der Leyen consideră măsurile de protejare a climei o prioritate a Comisiei Europene şi a asumat angajamentul eliminării emisiilor de dioxid de carbon în spaţiul Uniunii Europene până în anul 2050, în cadrul „Acordului verde european”, prezentat miercuri.
Comisia Europeană speră că fondul special va ajuta naţiunile europene afectate semnificativ de tranziţia la sisteme industriale mai puţin poluante. Printre acestea se numără Ungaria, Cehia şi Polonia, care se axează foarte mult pe centrale care utilizează cărbuni.
„Costurile tranziţiei vor fi mari, dar costurile lipsei de măsuri vor fi şi mai mari”, a declarat Ursula von der Leyen, citată de agenţia Associated Press.
Obiectivul emisiilor zero va fi discutat joi, în cadrul summitului Uniunii Europene.
„Vreau să ajungem la un acord pentru un angajament ca Uniunea Europeană să devină neutră în privinţa impactului climatic până în 2050. Acesta ar fi un semnal major din partea Consiliului European că UE va asuma un rol de conducere pe plan mondial în această problemă crucială”, a declarat Charles Michel, preşedintele Consiliului European.
Ursula von der Leyen, care în martie 2020 va prezenta o Lege europeană privind clima, vrea ca Uniunea Europeană să diminueze emisiile de dioxid de carbon cu cel puţin 50% până în anul 2030, comparativ cu nivelul din 1990.