Sari direct la conținut

UE se pregătește să ofere asistență de urgență Indiei (von der Leyen)

HotNews.ro
Teste coronavirus India, Foto: Bharat Bhushan/Hindustan Times / Shutterstock Editorial / Profimedia
Teste coronavirus India, Foto: Bharat Bhushan/Hindustan Times / Shutterstock Editorial / Profimedia

UE va oferi „asistență” Indiei, aflată în fața unui număr record de noi cazuri de contaminare Covid-19, prin activarea Mecanismului său european de protecție civilă, a anunțat duminică președintele Comisiei Europene pe Twitter, Ursula von der Leyen, potrivit AFP.

Înființat în 2001, acest mecanism permite statelor membre participante ale UE să își coordoneze ajutorul și să desfășoare resurse în întreaga lume în caz de urgență pe scară largă.

„UE își pune în comun resursele pentru a răspunde rapid la solicitarea Indiei de asistență prin Mecanismul de protecție civilă al UE”, scrie von der Leyen, care spune că este „alarmată de situația epidemiologică” din această țară.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat duminică că guvernul său se pregătește să acorde ajutor de urgență Indiei, fără a oferi detalii despre conținutul acesteia.

India, care are 1,3 miliarde de locuitori, se află în plin focar de Covid-19,a înregistrat aproape 350.000 de cazuri noi și 2.767 de decese suplimentare pe parcursul a 24 de ore.

Sistemul său de sănătate se prăbușește sub afluența de pacienți, care se confruntă cu o lipsă de paturi de spital, rezerve de oxigen și medicamente pentru salvarea vieții.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro