UE va limita joi la 9 luni valabilitatea vaccinării contra Covid pentru călătoriile în interiorul Uniunii – Bloomberg
Uniunea Europeană va recomanda ca valabilitatea certificatelor de vaccinare contra Covid-19 să fie limitată la 9 luni pentru călătoriile în interiorul blocul comunitar și va propune, de asemenea, acordarea de prioritate călătorilor vaccinați, scrie Bloomberg.
Comisia Europeană va propune ca statele membre să continue să primească toți călătorii vaccinați cu vaccinuri aprobate de bloc, potrivit unui document consultat de Bloomberg.
De asemenea, se solicită ca țările UE să se redeschidă începând cu 10 ianuarie pentru toți cei care au primit vaccinuri aprobate de Organizația Mondială a Sănătății.
Modificările privind validitatea inoculării contra coronavirusului sugerează că vor fi necesare rapeluri după perioada de 9 luni, notează sursa citată.
Propunerile, care acoperă călătoriile din afara UE, sunt așteptate să fie anunțate în cursul zilei de joi.
Doar cei vaccinați sau vindecați vor putea veni în UE
Guvernele UE fac presiuni pentru ca Bruxelles-ul să atenueze diferențele dintre țările membre, pentru a fi protejată capacitatea de a călători, după ce guvernele au adoptat abordări diferite în ceea ce privește durata de valabilitate a vaccinurilor și modul de gestionare dozei booster.
Țările din întreaga UE se străduiesc să contracareze cel de-al patrulea val al pandemiei cu diferite grade de restricții, în contextul unor rate de vaccinare inegale.
Pe măsură ce numărul de cazuri continuă să crească în Europa, executivul UE vrea să renunțe, începând cu 1 martie, la lista albă de țări din care toți călătorii sunt autorizați să vină, indiferent de statutul de vaccinare.
De la această dată, călătorii vaccinați și recuperați după boală cu un certificat digital Covid al UE, sau un permis echivalent, vor putea intra în bloc.
Normele revizuite ar permite, de asemenea, călătoria în UE a copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani cărora li s-a făcut un test PCR negativ înainte de plecare, chiar dacă nu sunt vaccinați. Țările UE ar putea solicita teste suplimentare după sosire, carantină sau autoizolare. Propunerile Comisiei vor merge la statele membre pentru aprobare.
Test PCR pentru cei vindecați sau cu vaccin neaprobat de UE
Ca măsură de protecție suplimentară, potrivit propunerilor, va fi necesară dovada unui test PCR negativ pentru toți călătorii care au fost vaccinați cu un vaccin aprobat de OMS, dar care nu este aprobat de autoritatea europeană de reglementare a medicamentelor, precum și pentru călătorii recuperați după Covid-19.
În cadrul a ceea ce Comisia numește „o abordare fluidizată”, începând cu 1 martie, călătoriile în UE vor depinde în totalitate de statutul călătorului și nu de țara de origine – statele membre ar trebui să permită intrarea doar a călătorilor vaccinați, recuperați sau esențiali.
Termenul din martie are ca scop să ofere țărilor din afara UE timp pentru a-și crește în continuare ratele de vaccinare.