luni 13 martie
Creștere masivă a numărului de salariați plătiți cu salariul minim. Care este explicația
Numărul salariaților plătiți cu salariul minim a crescut foarte mult în 2023, ajungând la 1,897 milioane. Practic, este o creștere de 52% comparativ cu 31 decembrie și reprezintă 28% din totalul contractelor de muncă. *Datele…Trenul Gara de Nord – Aeroport nu va circula marți și miercuri, timp de câteva ore. Pentru călători va fi reintrodus autobuzul 780
Din cauza unor revizii pe care CFR SA le face de două ori pe an, trenurile nu vor circula între București Nord și Aeroportul Otopeni între orele 9.00 și 13.30, în zilele de 14 și…China, Iran, Arabia Saudită, Israel, Statele Unite – un „dialog” la distanță
În septembrie 2022, Iranul a depus la reuniunea din Uzbekistan a Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO), prin ministrul său de externe Hossein Amirabdollahian, documentele prin care solicita să devină stat membru al acestei…Coreea de Sud și SUA, exerciții militare masive care îl înfurie pe Kim Jong Un
Coreea de Sud şi Statele Unite ale Americii au lansat luni cele mai importante manevre militare comune din ultimii cinci ani, pe fondul tensiunilor create de testele de rachetă ale Coreei de Nord, cel mai…Medicii care cred in Romania. Prof. Dr. Dana Stoian: Cel mai mare dușman al sistemului de stat și al României – "Este bine și așa"
Prof. Dr. Dana Stoian, medic primar endocrinologie, a devenit proprietara unei clinici de aproximativ 700.000 euro după ce, în 2008, a ajuns din greșeală la alt cabinet decât cel unde trebuia să ofere consultații și…Cronică de carte: Tragedii
Monica Lovinescu a murit în aprilie 2008. Am avut atunci cu toții parte de efluvii de lovinescianism. S-a vorbit, s-a scris, s-au rostit elogii. O singură voce a îndrăznit să spună adevărul Într-un comentariu scris…Un tânăr băut și fără permis a furat un microbuz dintr-o autogară
Un bărbat care nu deţine permis de conducere, suspectat că a furat un microbuz staţionat într-o autogară, a fost reţinut, a anunţat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi. Incidentul a avut loc în cursul nopţii…Oscar 2023. Brendan Fraser, cel mai bun actor în rol principal pentru transformarea uluitoare din The Whale
Brendan Fraser a fost recompensat duminică seară, la Los Angeles, cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal la cea de-a 95-a gală de decernare a trofeelor atribuite de Academia de film…Scumpirile devin tot mai agresive. În februarie inflația a fost de 15,5%, după ce alimentele s-au scumpit cu 22%
Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2023 comparativ cu luna februarie 2022 este 15,5%, după ce prețurile mărfurilor alimentare a urcat cu 22%, arată datele transmise luni de Institutul Național de Statistică. În ianuarie,…Betonul este de neînlocuit/ Cel mai folosit material de construcție din lume și al doilea produs utilizat după apă
Industria cimentului reprezintă o ramură esențială în dezvoltarea economică a unei țări. Fără ciment, nu există beton, iar fără beton marile proiecte de infrastructură, construcțiile energetice verzi, fundațiile turbinelor eoliene, reabilitările de locuințe și multe…Premierul georgian îl avertizează pe Zelenski. „Este o dovadă directă”
Premierul georgian, Irakli Garibaşvili, i-a cerut duminică preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, să nu intervină în situaţia politică din Georgia, după ce un val de proteste a zguduit ţara săptămâna trecută, relatează Reuters. „Când o persoană…VIDEO Oscar 2023. „Navalnîi”, portretul unui critic al Kremlinului, a câștigat trofeul pentru cel mai bun documentar
Filmul „Navalnîi”, despre otrăvirea care aproape l-a ucis pe Alexei Navalnîi, cel mai proeminent lider al opoziției din Rusia, și despre detenția acestuia la întoarcerea la Moscova în 2021, a câștigat duminică premiul Oscar pentru…Kenzaburo Oe, laureat al Nobelului pentru Literatură, a murit la 88 de ani / Japonia, printre puținele țări care pot scrie pe certificatul de deces la cauza morții: ”bătrânețe”
Romancierul laureat al premiului Nobel Kenzaburo Oe, o voce liberală de frunte din Japonia care a contestat conformismul societății moderne, a murit la vârsta de 88 de ani, a anunțat luni editorul Kodansha. „A murit…DigiSport: BBC a cedat în fața boicotului colegilor lui Gary Lineker. Când este așteptat anunțul
Un acord între Gary Lineker (62 de ani) și conducerea postului BBC ar urma să fie anunțat astăzi, luni, iar fostul internațional englez ar reveni la pupitrul emisiunilor prezentate la postul britanic, în special la…Visul Georgian. Coşmarul rusesc?
La începutul lunii martie au apărut în media mai multe relatări ale protestelor din Georgia pe marginea unui proiect de lege controversat. Interpretarea cea mai la îndemână a fost că este vorba despre încercarea unei…Rishi Sunak a modernizat reţeaua electrică locală pentru ca aceasta să facă faţă consumului mare de energie al piscinei sale
Premierul britanic Rishi Sunak a modernizat reţeaua electrică locală dintr-o zonă din North Yorkshire pentru ca aceasta să facă față consumului mare de energie al piscinei sale private, care are sistem de încălzire, relatează The…Ce trebuie să se întâmple în România ca să nu rămânem 15 milioane, în 2050
România a pierdut peste un milion de locuitori în 10 ani. Datele provizorii ale ultimului recensământ, cel din 2021, creionează un tablou sumbru pentru viitorul țării. Pe fondul îmbătrânirii populației, cu o natalitate în declin…Cum moare o bancă. Studiu de caz Silicon Valley Bank
Banca din California a fost închisă de autoritățile de reglementare vineri și pusă sub controlul Federal Deposit Insurance Corporation (FDIC). Viteza dispariției SVB a fost uriașă. Marți, CEO-ul SVB, Greg Becker era la o conferință…General ucrainean: Situația din jurul Bahmut este dificilă, toate atacurile rusești au fost respinse
Situația din jurul Bahmut rămâne dificilă, dar forțele ucrainene resping toate încercările rusești de a captura orașul, a declarat luni comandantul forțelor terestre ucrainene, generalul-colonel Oleksandr Syrskyi, transmite Reuters. „Situația din jurul Bakhmut rămâne dificilă”,…VIDEO Incident feroviar grav în Teleorman. Trenul de pasageri a intrat într-un marfar, mecanicul a trecut pe roșu: „A fost o tamponare violentă” / Inițial, autoritățile nu pomeneau nimic despre un impact
Luni dimineață, la ora 3.54, un tren de călători a lovit în gara Roșiori Nord un tren de marfă plin cu autoturisme, iar ultimele trei vagoane cu mașini au deraiat din cauza coliziunii. Deși declarațiile…Seul, în alertă maximă. Coreea de Nord a lansat de pe un submarin două rachete „strategice” de croazieră în Marea Japoniei
Coreea de Nord, ţară care deţine arma nucleară, a testat duminică două rachete strategice de croazieră pe care le-a lansat de pe un submarin în Marea Japoniei, în condiţiile în care urmează să înceapă exerciţii…VIDEO Interviu la Kiev cu Kirilo Budanov, șeful serviciului secret al armatei Ucrainei: „Din România primim informații despre ce se întâmplă în bazinul Mării Negre”
Într-un interviu video acordat echipei HotNews.ro aflate la Kiev, șeful serviciului de informații militare din Ucraina, Kirilo Budanov, a explicat cum colaborează cu serviciile secrete din țările NATO, inclusiv cu cele românești, ce fel de…Arhiepiscopul de Canterbury va fi primit luni la Palatul Elisabeta / El este cel care va conduce ceremonialul Încoronării Regelui Charles al III-lea
Arhiepiscopul de Canterbury, dr. Justin Welby, va fi primit în vizită la Palatul Elisabeta, luni, de către Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi Alteţa Sa Regală Principele Consort. La primirea Primatului Bisericii Angliei vor lua…LIVE Război în Ucraina, ziua 383: Curtea Penală Internațională vrea să deschidă primele dosare de crime de război ale Rusiei în Ucraina / UE a prelungit sancțiunile impuse Rusiei / Rusia, de acord să extindă acordul privind cerealele cu 60 de zile
Forțele ucrainene s-au confruntat cu atacuri neîncetate ale Rusiei asupra orașului minier Bahmut, în estul regiunii Donețk, ambele tabere raportând un număr tot mai mare de victime inamice în timp ce se luptau pe un…Franţa: Trei câini, otrăviţi la finala campionatului naţional de canicross. Procurorii anchetează cazul
Trei câini au murit otrăviţi la finala campionatului Franţei de canicross, în localitatea Vauvert din departamentul Gard, otrava fiind ascunsă în chiftele oferite animalelor, relatează Le Figaro. Cei trei câini au murit la 15 minute…Rezerva Federală a Statelor Unite va organiza luni o şedinţă de urgenţă a consiliului guvernatorilor, cu uşile închise
Rezerva Federală a Statelor Unite a anunţat că va organiza luni o şedinţă cu uşile închise a consiliului guvernatorilor, conform procedurilor accelerate, transmite Reuters. Întâlnirea de la ora 11:30 a.m. (17:30 ora României) va analiza…Ministrul de externe al Cehiei: Chiar dacă ucrainenii s-ar fi predat, pacea nu ar fi venit. Vladimir Putin vrea război, lui îi place războiul
Ministrul ceh de externe, Jan Lipavský, a semnat un material pe tema războiului în publicaţia ucraineană Evropeiska Pravda, în care subliniază că războiul lui Putin împotriva Ucrainei durează deja de un an şi că numărul…Oscar 2023 – „Everything Everywhere All at Once”- cel mai bun film. Brendan Fraser şi Michelle Yeoh, cei mai buni actori în roluri principale. Daniel Kwan şi Daniel Scheinert- cele mai bune regii
„Everything Everywhere All Once”, producători Daniel Kwan, Daniel Scheinert şi Jonathan Wang, a fost desemnat cel mai bun film la cea de-a 95-a ediţie a Premiilor Academiei de duminică, încheind un sezon de premii prin…Press report: Cum a ajuns România să aibă 200 de secretari de stat. Pe urmele deținutului care a lăsat un bilet în zidurile Cazinoului. 20 de familii de lângă Mangalia plătesc chirie Primăriei pentru că stau în foste grajduri. Submarine, tancuri, drone: cu ce se mai înarmează România
Cum a ajuns România să aibă 200 de secretari de stat, de patru ori mai mulți decât în 2010 ●Pe urmele deținutului care a lăsat un bilet în zidurile Cazinoului din Constanța ●Peste 20 de…duminică 12 martie