Visul Georgian. Coşmarul rusesc?
La începutul lunii martie au apărut în media mai multe relatări ale protestelor din Georgia pe marginea unui proiect de lege controversat. Interpretarea cea mai la îndemână a fost că este vorba despre încercarea unei părţi a populaţiei de a se opune influenţei ruse. Ecuaţia politică din Georgia este însă mult mai complicată, în aşa fel încât câteva explicaţii se impun.
Georgia aspiră la calitatea de membru al Uniunii Europene dar anumite disfuncţionalităţi au făcut ca anul trecut Comisia Europeană să recomande începerea negocierilor de aderare doar cu Ucraina şi Republica Moldova. Înainte de a explica de ce s-a întâmplat astfel, este necesar a vedea care sunt principalele caracteristici ale sistemului politic din Georgia.
La ora actuală, Georgia este guvernată de partidul Visul Georgian care se bazează în Parlament pe alianţa cu un alt partid, Puterea Poporului, din care fac parte 9 parlamentari care s-au desprins din Visul Georgian.
Partidul Visul Georgian a apărut în 2012, la iniţiativa unui oligarh, Bidzina Ivanişvili şi a câştigat ultimele trei alegeri parlamentare – 2012, 2016, 2020. Ivanişvili şi-a format averea în principal la începutul anilor 1990, ca urmare a unor afaceri obscure în spaţiul ex-sovietic. Este condus în prezent de Irakli Kobakhidze, iar primul – ministru din partea acestui partid este Irakli Garibaşvili. Este greu de spus ce rol mai joacă Ivanişvili pentru Visul Georgian, acesta fiind retras din ianuarie 2021 din politică. Se ştie că există o relaţie apropiată între Ivanişvili şi Garibaşvili dar nu este clar dacă Ivanişvili exercită o influenţă directă asupra partidului şi dacă în general mai este interesat de politică mai mult decât de propriile afaceri.
La alegerile prezidenţiale din 2018 Visul Georgian a susţinut-o pe candidatul independent Salome Zurabişvili. După ce a devenit preşedinte, Zurabişvili s-a distanţat de Visul Georgian, iar această distanţare a atins apogeul în martie 2023 când a condamnat în mai multe rânduri proiectul de lege contestat. Următoarele alegeri prezidenţiale vor fi organizate pe baza unui sistem de vot indirect.
Au mai existat proteste de amploarea celor din martie 2023 în Georgia, în 2019 Visul Georgian fiind acuzat de corupţie şi de legături ascunse cu Federaţia Rusă.
Visul Georgian sprijină integrarea europeană a Georgiei dar doreşte o “relaţie pragmatică” cu Federaţia Rusă, chiar şi după începutul războiului din Ucraina. În decembrie 2020 Parlamentul Georgian, dominat de Visul Georgian, a adoptat o declaraţie prin care se considera că integrarea Georgiei în UE şi NATO sunt priorităţi “fără alternative”. Acordul de Asociere şi Acordul de Liber Schimb cu UE au fost semnate de Georgia în timpul guvernării Visului Georgian.
Principalul rival politic al Visului Georgian este Mişcarea Naţională Unită (MNU), întemeiat de Mihail Sakaşvili în 2001. Partidul este condus din ianuarie 2023 de Levan Khabeişvili. În timpul cât MNU s-a aflat la putere (2004 – 2012), relaţiile cu Federaţia Rusă s-au înrăutăţit considerabil, în 2008 având loc o intervenţie armată în Georgia. Sakaşvili a dorit să rezolve problema republicilor separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, fără succes, acestea fiind în continuare conflicte îngheţate.
Probabil cea mai importantă diferenţă între Visul Georgian şi MNU este dorinţa de a rezolva aceste conflicte îngheţate, “Relaţia pragmatică” cu Federaţia Rusă avută în vedere de Visul Georgian are în vedere în primul rând conservarea actualei stări de fapt.
O altă diferenţă între cele două partide este abordarea relaţiei cu NATO. Dacă în timpul guvernării MNU Georgia a făcut paşi semnificativi în direcţia aderării la NATO, din 2012 procesul stagnează, chiar dacă liderii Visului Georgian afirmă în continuare necesitatea integrării euro-atlantice.
Pe data de 23 iunie 2022 Comisia Europeană nu a recomandat începerea negocierilor cu Georgia şi a enunţat 12 condiţii care trebuie îndeplinite înainte de a ajunge la acest rezultat. Printre acestea se numără libertatea presei, independenţa justiţiei, reforma sistemului electoral şi “dezoligarhizarea” ţării, o aluzie foarte transparentă la rolul pe care continuă să îl joace Ivanişvili.
Un rol important la luarea acestei decizii l-a jucat cazul Gvaramia, un journalist georgian. În sprijinul acestuia, Parlamentul European a votat în iunie 2022 o rezoluţie prin care Ivanişvili era direct învinovăţit de implicare în condamnarea jurnalistului de către justiţia georgiană (decizia nu este definitivă). Gvaramia şi-a dat demisia de la televiziunea Rustavi-2 după ce aceasta a intrat în proprietatea unei persoane despre care se crede că este în strânsă legătură cu Visul Georgian.
Un alt element care a înclinat decisiv pentru ca Georgia să nu înceapă negocierile de aderare la UE este faptul că guvernul Garibaşvili nu a dorit şi nu doreşte să alinieze Georgia la sancţiunile UE care au în vedere Federaţia Rusă.
Ulterior respingerii intenţiei Georgiei de a începe negocierile de aderare, Visul Georgian a a început să aibă o raportare mult mai critică la adresa UE şi SUA. Ambasadorul SUA a fost de exemplu acuzat de interferenţe în cazul Gvaramia, iar liderul Visului Georgian a declarat că eşecul Georgiei se datorează rolul negativ jucat de ambasadorul UE la Tbilisi. Premierul Garibaşvili a adresat o scrisoare doamnei von der Leyen, considerând că rezoluţia Parlamentului European este incorectă şi afirmând că Ivanişvili nu mai are nicio influenţă asupra guvernului georgian, orice afirmaţie contrară fiind “o insultă adresată Georgiei”. Reacţia a venit din partea lui David McAllister care conduce Comisia de Afaceri Externe a Parlamentului European. Acesta a declarat cu ocazia unei vizite la Tbilisi în iulie 2022 că pentru Georgia “timpul nu mai are răbdare”.
Din vara anului 2022, dorinţa de integrare europeană a Visului Georgian a început să fie din ce în ce mai redusă, iar criticile la adresa UE, dublate de intenţia de a avea relaţii mai bune cu Federaţia Rusă au devenit din ce în ce mai frecvente.
Acesta este fundalul în care a apărut proiectul de lege intitulat “Despre transparenţa influenţei străine”. Acest proiect nu a fost introdus în Parlament de Visul Georgian, ci de partenerul său de coaliţie, Puterea Poporului. Proiectul se referă la toate ONG-urile şi firmele care au finanţare din străinătate mai mult de 20%. Justificarea Visului Georgian a avut în vedere o lege din SUA din anii 1930, Foreign Agent Registration Act (FARA). Necunoscându-se fondul acestei legi, paralela proiectului din Georgia cu FARA a circulat în media fără a fi expuse argumente contrare. În realitate, există diferenţe fundamentale între cele două acte normative: FARA nu solicită înregistrarea unei organizaţii datorită simplului motiv că se primeşte finanţare din exterior. Legea din SUA cere înregistrarea tuturor agenţilor care acţionează sub îndrumarea unui guvern străin. Multe ONG-uri din SUA primesc finanţare din exterior dar nu li se aplică legea FARA. Doar 5% din subiecţii înregistraţi prin aplicarea FARA sunt ONG-uri, iar acestea sunt de fapt fundaţii ale unor partide politice din alte ţări. Legea din SUA are în vedere acţiunile de lobby ale unor guverne străine, în timp ce proiectul de lege din Georgia vizează limitarea societăţii civile. FARA avea în vedere pericolul influenţei naziste (Germania) sau comuniste (URSS). Aceasta înseamnă că de fapt Visul Georgian consideră ONG-urile o ameninţare la fel de mare ca şi nazismul şi comunismul pentru SUA în perioada interbelică. Consecinţele adoptării unui astfel de proiect de lege ar fi fost dezastruoase pentru societatea civilă georgiană şi pentru calitatea democraţiei din acesastă ţară.
Federaţia Rusă are o lege foarte similară proiectului de lege georgian, adoptată în 2012, iar argumentul (fals) a fost tot referinţa la FARA. Liderul Visului Georgian, Irakli Kobakhidze, s-a exprimat în favoarea acestui proiect de lege cu argumentele folosite de Vladimir Putin în 2012.
Visul Georgian a realizat cât de controversat va fi acest proiect de lege, din moment ce nu a avut curajul să şi-l asume şi a lăsat partenerul său de coaliţie să o facă, pentru a se distanţa de el dacă ar fi avut loc o contestare masivă – iar aceasta chiar a avut loc, depăşind aşteptările iniţiatorilor.
Au urmat protestele la care au participat foarte multe persoane. Reacţiile negative la adresa acestui proiect de lege au venit din partea Delegaţiei UE la Tbilisi (care a afirmat că adoptarea sa ar fi contrară normelor şi valorilor UE), a Departamentului de Stat al SUA şi a preşedintelui Zurabişvili.
Parlamentul Georgiei a decis pe data de 10 martie să retragă proiectul de lege controversat. Între timp, Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că Federaţia Rusă nu are nicio legătură cu proiectul de lege controversat şi “nu interferează în treburile interne ale Georgiei” (o afirmaţie lipsită total de credibilitate, datorită lipsei de credibilitate a emiţătorului).
Cea mai interesantă latură a episodului legat de contestarea proiectului de lege este legată de paralela cu Ucraina. În mijlocul protestelor de la Tbilisi, preşedintele Zelenski a intervenit public, afirmând că susţine aceste proteste, precum şi aspiraţia Georgiei de a deveni membru al UE, alături de Ucraina şi Republica Moldova. Federaţia Rusă a transmis în timpul protestelor un avertisment, afirmându-se că dacă Georgia doreşte să nu aibă soarta Ucrainei ar face bine să înceteze protestele. Liderul Visului Georgian, Irakli Kobakhidze, a comparat protestele cu Maidan 2013, afirmând că o consecinţă a acestor proteste a fost pierderea Crimeii, conflictul din Donbas început în 2014 şi războiul început în 2022. Kobakhidze l-a acuzat pe Sakaşvili că datorită încurajării protestelor şi a poziţiei net anti-ruse “am pierdut 20% din ce am avut” (aluzie la republicile separatiste). Astfel, Visul Georgian a exprimat o contradicţie fundamentală: din cauza opoziţiei, a celor care doresc mai multă integrare europeană şi mai puţine relaţii cu Federaţia Rusă, Georgia se confruntă cu imposibilitatea de a-şi exercita suveranitatea pe întregul său teritoriu, la fel ca şi Ucraina dar Kobakhidze uită să precizeze că Federaţia Rusă este agresorul în Georgia, ca şi în Ucraina şi nu victima unei agresiuni care ripostează în legitimă apărare.
INTERVIURILE HotNews.ro