marți 10 mai
VIDEO Celebrii bandiţi Bonnie şi Clyde, prezentați drept eroi sovietici la televiziunile rusești de Ziua Victoriei / Val de ironii pe Twitter: „Asta explică jafurile”
Bonnie și Clyde, celebrii asasini și tâlhari americani din istorie, au fost prezentați drept eroi sovietici în timpul unui concert difuzat de televiziunile de stat rusești cu ocazia Zilei Victorii, cea mai mare sărbătoare publică…O nouă mașină a familiei Ceaușescu, în licitație la București
Un Renault sport, care în urmă cu 40 de ani a fost achiziționat de familia Ceaușescu, iar astăzi reprezintă o mașină sport vintage, de colecție, este scos la licitație joi, pe 19 mai. Astfel, familia…AUR reușește, după patru luni, să scape de dosarul penal deschis după ce a susținut că Istoria Holocaustului e o „temă minoră”
Parchetul General a clasat, după patru luni, dosarul deschis in rem pentru „minimalizarea, în mod evident, a Holocaustului”, după ce liderii AUR au susținut că sunt ridicate „la rangul de materii teme minore sau care…Imagini inedite: Președintele Consiliului European și premierul Ucrainei discută într-un adăpost, în timp ce rușii bombardează Odesa
Momentul în care președintele Consiliului European Charles Michel, aflat luni în vizită la Odesa, se refugiază într-un adăpost antiaerian, în timp ce rușii lansează noi atacuri. În timpul unei întâlniri cu premierul ucrainean Denys Shmyhal,…Urmările atacului masiv cu SMS-uri capcană: Câte dosare penale a deschis Poliția și care sunt prejudiciile
Poliția Română a avertizat luna trecută asupra unor mesaje malițioase cu SMS-uri capcană transmise masiv către populație, care vizau furtul de date personale ori instalarea unei aplicații prin care atacatorii preluau controlul telefonului și a…Cadavrele a zeci de civili ucraineni, găsite sub dărâmăturile unei clădiri din Izium bombardate la începutul lunii martie
Cadavrele a 44 de civili ucraineni au fost găsite în orașul Izium din regiunea Harkov, ocupat de ruși, sub dărâmăturile unei clădiri, conform președintelui Administrației Militare Regionale, Oleg Sinegubov. „În Izium, sub dărâmăturile unei clădiri…Autoritățile publice, obligate să accepte plata cu cardul. Ce noutăți mai aduce legea publicată în Monitorul Oficial
Autoritățile publice sunt obligate să accepte plata cu cardul, conform Legii 128/2022, publicată în 6 mai în Monitorul Oficial. Consultantul fiscal Adrian Bența a făcut o scurtă analiză a acesteia: 1. Începând cu data prezentei…VIDEO: Cum să distrugi o coloană blindată rusească: Ucrainenii publică noi imagini spectaculoase
Noi imagini video distribuite pe rețelele de socializare arată încă o lovitură spectaculoasă a artileriei ucrainene împotriva unei coloane blindate rusești care încerca să avanseze în estul Ucrainei. Atacul asupra coloanei rusești care pare formată…Reff & Asociații și Deloitte România au asistat dezvoltatorul imobiliar Studium Green în achiziționarea unui portofoliu de 100 de proprietăți de la Immobiliare Italo Romena
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat Studium Green, dezvoltatorul imobiliar din Cluj deținut de omul de afaceri Dorin Bob, în preluarea unui portofoliu de 100 de proprietăți de la Immobiliare Italo Romena, subsidiara…Firmele care au cereri de rambursare TVA sau accize să se aștepte la inspecții fiscale/ Un număr incredibil de inspecții a fost la micro care au tranzacții cu persoane afiliate
Sunt inspecții fiscale la societăți care au cereri de rambursare TVA, accize, a declarat Alina Andrei, partener Cabot Transfer Pricing. „Atunci când cereți bani de la stat, așteptați-vă și la o inspecție fiscală care să…Aproape 45% dintre mamele sub 15 ani din Uniunea Europeană provin din România
44,44% dintre fetele din statele Uniunii Europene care au născut înainte de a împlini 15 ani sunt din România. Pe primele locuri se situează județele Mureș (63 de mame cu vârsta sub 15 ani), Bihor…[P] Mi-am recăpătat zâmbetul frumos de odinioară și acum mă simt ca un om nou!
Lucrez de mulți ani în presă. Am început ca fotograf, apoi mi-am descoperit pasiunea pentru scris și ușor ușor am făcut tranziția de pe teren la birou. În primii ani de presă nu mergeam două…editiadedimineata.ro: Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu: ”Dumnezeu a ales să creeze ființe libere, capabile să se întoarcă împotriva lui”
Duminică, de la 10:30, un dialog cu siguranță captivant. Lucian Mîndruță l-a invitat la ”Ediția de dimineață”, la Digi24, pe purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu. Vasile Bănescu este omul care de mulți…fanatik.ro: Disputa pentru șefia PMP, un război care are la mijloc mulți bani. Eugen Tomac și Cristian Diaconescu își joacă supraviețuirea politică
Deși luptele pentru șefie în partidele extraparlamentare par conflicte cu mize mici, în cazul PMP disputa dintre Eugen Tomac și Cristian Diaconescu ar putea avea consecințe și pentru alte partide. Cristian Diaconescu a fost exclus…Cel puțin 100 de civili, în adăposturile de la Azovstal
Cel puțin 100 de civili ar fi rămas la oțelăria Azovstal din Mariupol, care este supusă atacurilor intense ale trupelor rusești, a precizat marți un consilier al primarului citat de Reuters. „Pe lângă soldați, cel…Concediul medical și indemnizația de asigurări sociale de sănătate: de la drept la potențial abuz
Pe parcursul activității sale, fiecare angajator s-a aflat în situația de a primi de la salariații săi solicitarea de a acorda concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă și indemnizația de asigurări sociale de sănătate…Ultimul film al lui Will Smith a fost amânat cu un an după palma de la Oscaruri / „Bad Boys 4” și „I Am Legend 2”, de asemenea în aer
Filmul „Emancipation” cu Will Smith, a cărui lansare era prevăzută pentru sfârşitul acestui an pe Apple TV+, va fi amânat pentru 2023 ca urmare a altercaţiei care a avut loc pe scena galei Premiilor Oscar,…Bucharest Business School a început înscrierea la programele Executive MBA
Bucharest Business School (www.bbs.ase.ro), din cadrul Academiei de Studii Economice din București, a deschis perioada de înscrieri pentru programele internaționale de MBA, cu dublă diploma, pe care le desfășoară împreună cu universitățile partenere din Canada…La ce să se uite firmele dacă au angajați care doresc să muncească în vara asta din alte țări
Firmele pot asigura munca la distanță pentru angajații care vor să lucreze câteva săptămâni din străinătate, poate Grecia sau Spania. Pe acest subiect a vorbit Inga Țîgai, associate partner la KPMG, în cadrul unui eveniment…Henry Kissinger: „Occidentul nu se poate întoarce la relația anterioară cu Rusia” / Ce spune despre folosirea armelor nucleare
Fostul secretar de stat american Henry Kissinger afirmă într-un amplu interviu acordat Financial Times că Occidentul nu se poate întoarce la relația pe care a avut-o cu Rusia înainte de război și că nu poate…Digi24: Analiză CNN. Lecția învățată de Kim Jong Un din invazia rusă în Ucraina și scuza pentru a merge mai departe cu programul nuclear
Dacă Phenianul avea nevoie de încă o scuză pentru a-și duce mai departe programul de arme nucleare, a găsit-o în invazia Rusiei asupra Ucrainei, scrie Digi24. Citește tot articolul pe Digi24.roDe ce a ajuns Putin în imposibilitatea de a anunța un succes militar în Ucraina, de Ziua Victoriei (Londra)
Rusia a subestimat rezistența Ucrainei, ceea ce l-a pus pe Vladimir Putin în imposibilitatea de a anunța un succes militar semnificativ la parada de Ziua Victoriei, transmite ministerul britanic al apărării în ultimul raport privind…Cinci ani și 10 luni de închisoare pentru un ofițer de poliție care ar fi primit mită peste un milion de euro de la un om de afaceri
Un ofiţer de poliţie judiciară trimis în judecată de DNA după ce ar fi cerut şi primit mită 1,1 milioane de euro de la un om de afaceri pentru a-l ajuta la clasarea unui dosar…Cum ar putea gazele din Marea Neagră să contribuie cu peste 30.000 de euro la pensia fiecărui român
Guvernul a venit cu mult aşteptata propunere de modificare a legii offshore. Odată adoptată, legea ar trebui să creeze cadrul de reglementare pentru exploatarea gazelor offshore din Marea Neagră și mai ales, să impulsioneze investițiile…Confruntări violente între bande rivale într-o închisoare din Ecuador: Cel puţin 44 de deţinuţi au murit, iar peste 100 au evadat
Cel puţin 44 de deținuți au murit în urma unor confruntări între bande rivale dintr-o închisoare din Ecuador, de unde alţi peste o sută au reuşit să evadeze ca urmare a violenţelor, scrie AFP. Potrivit…BERD şi-a înrăutăţit previziunile privind creşterea economiei româneşti în 2022 şi în 2023
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-a înrăutăţit estimările privind evoluţia economică a României în 2022 şi în 2023, după o redresare de 5,9% în 2021, determinată în principal de consumul privat solid, se…Iohannis: Ucraina este supusă unei agresiuni barbare din cauza mentalității imperialiste a Rusiei / Mesajul președintelui de Ziua Independenței României
Președintele Klaus Iohannis spune că, astăzi, când Ucraina este supusă unei ”agresiuni barbare” ca urmare a resuscitării „unei mentalități imperialiste”, Ziua Independenței României este cu atât mai relevantă. Mesajul lui Iohannis de Ziua Independenței: Aniversăm…Decesul celui care are venituri extrasalariale nu conduce la scutirea la plată a contribuției la sănătate/ Moștenitorii pot prelua obligația plății
În situația morții contribuabilului care realizează venituri extrasalariale în interiorul anului fiscal, acesta nu este scutit de plata contribuției la sănătate. Un ordin ANAF privind procedura de reglementare a fost publicat în Monitorul oficial (493/2022).…VIDEO Rușii au lovit Odesa cu rachete de tip sovietic: Un mort și 5 răniți
Cele cinci rachete cu care forțele aeriene rusești au lovit Odesa, în cursul serii de luni, ar fi fost din epoca sovietică, relatează BBC. Cu toate acestea, daunele produse au fost imense. Bilanțul prezentat de…Dictatorul Kim Jong Un l-a felicitat pe Putin. Ce i-a transmis de Ziua Victoriei
Liderul nord-coreean Kim Jong Un l-a felicitat pe Vladimir Putin printr-un mesaj transmis de Ziua Victoriei, exprimându-și ”solidaritatea neclintită„ cu Moscova, relatează agenția de presă KCNA citată de BBC. În scrisoarea transmisă pe 9 mai,…Recensământul populației ar trebui organizat la fiecare 5 ani sau mai des (studiu)
Recensământul general al populației și locuințelor este în plină desfășurare pe teritoriul României, după amânarea de un an cauzată de pandemia Covid-19. Prima etapă, cea de autorecenzare, se va încheia la data de 15 mai…METAL SHOW & TIB şi PACK SHOW îţi dau întâlnire la ROMEXPO cu specialiştii a două dintre cele mai importante sectoare ale industriei
Între 11 şi 14 mai 2022 au loc la ROMEXPO două expoziţii tehnice de referinţă pentru industria românească: METAL SHOW & TIB, expoziţia pentru prelucrarea metalelor, tehnologiilor şi echipamentelor industriale, şi PACK SHOW, expoziţie de…Ce se întâmplă când aduci la un loc 8 colegi și un sac de hamei
O echipă funcționează perfect atunci când colegii au o istorie comună și se cunosc bine – o idee care este arhicunoscută și susținută prin studii și cercetări. Contextul muncii remote sau hybrid a adus schimbări…Portretul „Shot Sage Blue Marilyn” de Andy Warhol, vândut pentru 195 de milioane de dolari, stabileşte un nou record de licitaţie
Emblematicul portret „Shot Sage Blue Marilyn” de Andy Warhol a stabilit un nou record, luni, devenind cea mai scumpă lucrare de secol XX vândută vreodată la licitaţie, scrie latimes.com. Lucrarea din 1964 – acrilic şi…Două jurnaliste, asasinate în Mexic
Două jurnaliste au fost ucise luni în Mexic, au indicat autorităţile judiciare, care studiază toate pistele posibile pentru a determina motivele crimei, notează AFP și Agerpres. Yessenia Mollinedo, directoarea site-ului de informaţii El Veraz, şi…Zelenski, după discuțiile cu Charles Michel și Ursula von der Leyen: Încă un pas important spre aderarea la UE
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a afirmat că, după discuțiile cu Charles Michel, preşedintele Consiliului European, cât şi cu Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, se aşteaptă să primească un răspuns pozitiv în iunie cu…Ziua Regalităţii: Depunere de flori la Piaţeta Regelui şi la Statuia Regelui Carol I, călătorie cu trenul regal şi concert
Alteţa Sa Regală Principesa Maria va depune, marţi, la ora 10.00, de Ziua Regalităţii, flori la bustul Regelui Mihai I, aflat în Piaţeta Regelui de pe Şoseaua Kiseleff, scrie news.ro. Tot astăzi, trenul regal va…Război în Ucraina: Kievul anunță o contraofensivă majoră în nord-estul țării / Rusia a atacat o rețea de sateliți, cu o oră înaintea invaziei în Ucraina, acuză UE
Trupele rusești, susținute de tancuri și artilerie, încearcă noi asalturi la uzina Azovstal din Mariupol, unde încă rezistă ultimii apărători ucraineni ai orașului, potrivit ministerului ucrainean al apărării. Rușii ar fi luat cu asalt oțelăria…Germania pregăteşte un plan de criză pentru eventualitatea opririi bruşte a livrărilor de gaze din Rusia – surse
Oficialii germani se pregătesc în linişte pentru orice oprire bruscă a aprovizionării cu gaze ruseşti, cu un pachet de urgenţă care ar putea include preluarea controlului asupra companiilor de importanţă majoră, au declarat trei persoane…Cum a inventat Kitty Fisher vedetismul modern
Să fii vedetă în trecut, și când zic trecut mă gândesc de la începuturi și până prin secolul al XVIII-lea, însemna să faci și tu ceva ieșit din comun, dar de folos comunității în care…Ucraina: Franţa şi Mexic solicită o reuniune, joi, a Consiliului de Securitate al ONU
Consiliul de Securitate al ONU ar urma să organizeze joi o nouă reuniune publică cu privire la războiul Rusiei împotriva Ucrainei, în lumina „deteriorării continue a situaţiei umanitare”, au indicat luni surse diplomatice, notează AFP…Business report: Cum au explodat prețurile medicamentelor în România. Discursul lui Putin în fact checking. Primarul Galațiului: Și în Vest există pensii speciale. Scandal la ANCPI. Control de la guvern după acuzații că directorul instituției vine la birou o dată pe lună
Cum au explodat prețurile medicamentelor în România ● Discursul lui Putin în fact checking ● Primarul Galațiului: Avem un apetit fantastic în a ne vedea foștii conducători în mizerie. Și în Vest există aceste pensii…Clima: o șansă din două ca pragul de +1,5°C să fie depășit în următorii 5 ani (ONU)
Există o șansă de 50% (48%) ca temperatura medie anuală globală să fie temporar cu 1,5°C peste valorile preindustriale pentru cel puțin unul dintre următorii cinci ani, a anunțat marți ONU. Potrivit unui nou buletin…Odesa este supusă unor noi atacuri cu rachete
Orașul Odesa, din Ucraina, a fost supus unor noi atacuri cu rachete luni seara, martorii din centrul orașului declarând că au auzit mai multe explozii puternice care au zguduit clădirile, potrivit CNN. Rețelele de socializare…VIDEO Clipul zilei: Ziua Victoriei, parodiată: Cu ce defilează rușii
Ucrainenii nu au lăsat să treacă neironizată marea paradă rusă de Ziua Victoriei de la Moscova, arătând cum armata triumfătoare a lui Putin se întoarce acasă cu de toate, de la aragaze la frigidere 🙂…Pentru prima oară din 1963, Regina Elizabeth a II-a va fi absentă la discursul tronului
Regina Elizabeth a II-a nu va participa la discursul tronului din Parlamentul britanic, ea fiind înlocuită de fiul să, Prinţul Charles, informează BBC, potrivit News.ro. Este prima dată din 1963 când Regina va lipsi de…Putin continuă să mai aibă o opțiune în „buzunar”: Brutalitatea, avertizează ministrul britanic al Apărării
Ben Wallace a declarat luni, la conferința Defence of Europe de la King’s College din Londra, că tehnologia, serviciile de informații și conducerea Rusiei au eșuat, iar Putin s-a înșelat când a crezut că ucrainenii…Premiul special Pulitzer pentru jurnaliștii ucraineni
Jurnaliştilor ucraineni li s-a acordat un premiu special Pulitzer pentru „curajul” lor de a relata despre invadarea ţării lor de către Rusia, a anunţat luni asociaţia celor mai prestigioase premii ale presei americane, relatează AFP…luni 9 mai