luni 19 aprilie
SONDAJ Federația asociațiilor de părinți: Părinții nu vor revenirea la trimestre / 68% dintre părinți vor școală în format fizic și la o rată de infectare de peste 3 la mie / Ce spun depre testele cu salivă
Peste 68.000 de părinți au răspuns unui chestionar online realizat de Federația asociațiilor de părinți din învățământul preuniversitar, iar rezultatele arată că aproape 70 la sută dintre părinți vor școală față în față și în…Peste un sfert din elevii uneia dintre cele mai prospere țări asiatice s-a gândit la sinucidere în ultimul an
Aproape unul din trei elevi de gimnaziu şi de liceu din Coreea de Sud a avut gânduri suicidare în cursul anului trecut din cauza presiunii şcolare, relevă un sondaj făcut public luni, relatează agenția Yonhap…Premiile Gopo 2021: peste 80 de producții în competiția pentru nominalizări
87 de filme românești, lansate în cinematografe, festivaluri naționale și internaționale sau pe platforme de video on demand în 2020, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 15-a ediție a Galei Premiilor Gopo, cel…Reff & Asociații | Deloitte Legal, desemnată de Legal 500 EMEA 2021 printre liderii societăților de avocați în nouă arii de practică
Reff & Asociații | Deloitte Legal a fost desemnată din nou anul acesta printre liderii societăților de avocați de către publicația independentă internațională Legal 500 EMEA în nouă arii de practică: imobiliare și construcții, financiar-bancar,…Rumania promulga la ley Kurzabeit
Según las estimaciones del Gobierno rumano se espera que 60.000 empresas de los sectores más afectados por la crisis actual, sobre todo de HoReCa, eventos, cultura y deporte, puedan mantener o reducir su actividad con…VIDEO Toyota a prezentat primul SUV 100% electric al noii sub-mărci bZ. Mașina ajunge în Europa la jumătatea lui 2022
Toyota a prezentat conceptul unui SUV 100% electric care este primul dintre șapte modele pe care compania le va lansa sub o nouă sub-marcă numită bZ. Mașina este construită împreună cu Subaru și este parte…Cîțu rămâne pe poziții. Premierul le-a transmis liberalilor că „e îngrozitor” ce a găsit la Ministerul Sănătății. Avertisment pentru Drulă (surse)
Premierul Florin Cîțu rămâne pe poziția de forță după demiterea lui Vlad Voiculescu și le-a transmis liberalilor că ce a „găsit la Ministerul Sănătății e îngrozitor”, referindu-se la bugete și numiri, susțin surse liberale. Potrivit…Legea securității 5G și posibila excludere a chinezilor de la Huawei: Operatorii cer claritate și amintesc că Guvernul SUA a dat bani pentru înlocuirea echipamentelor chinezești din rețele
Oficialii Orange, Vodafone, Telekom și RCS&RDS cer Guvernului să elimine zonele gri din proiectul legii securității 5G, act ce transpune Memorandumul 5G semnat cu SUA și care ar interzice echipamentele chinezilor de la Huawei în…Un comisar european confirmă că UE ar putea renunța la vaccinul AstraZeneca
Comisarul european însărcinat cu piaţa internă, Thierry Breton, a anunțat că actualul contract UE cu AstraZeneca privind livrarea vaccinului său anti-Covid ar putea să nu fie prelungit din cauza întârzierilor de livrare de la începutul…Consiliul Naţional al Elevilor propune Ministerului Educației un mecanism de feedback semestrial față de activitatea profesorilor
Consiliul Național al Elevilor (CNE) propune Ministerului Educației un mecanism de feedback semestrial, iar printre posibilele întrebări se numără itemi privind încurajarea, de către profesor, a participării elevilor la oră, utilizarea metodelor inovative de predare…Cercetătorii au descoperit cele mai precise informații de până acum privind emisiile radio rapide
Oamenii de știință au descoperit mai multe detalii despre probabil cele mai faimoase emisii radio rapide (FRB), un fenomen misterios pe care astronomii nu îl pot explica încă, relatează Live Science. Astronomii au detectat pentru…Piața de M&A din România în primul trimestru: mai puține tranzacții, dar cu valoare mai mare
Piața fuziunilor și achizițiilor din România a scăzut în primul trimestru al anului cu 26% în volum față de aceeași perioadă din 2020, fiind anunțate 42 de tranzacții, față de 53 în perioada echivalentă a…USR-PLUS ia în calcul să ceară PNL un nou acord politic (surse)
Liderii USR-PLUS iau în calcul să le ceară liberalilor un nou acord politic care să prevadă procedura clară în caz de remaniere, dar și termene clare pentru angajamentele din programul de guvernare. Potrivit unor surse…Cum va fi vremea de 1 mai și Paște. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni
Meteorologii anunță pentru perioada următoare o încălzire a vremii în toată țara, care însă va fi urmată de o răcire. Astftel, urmează două săptămâni de temperaturi oscilante, cu perioade în care vremea se va încălzi,…Rareș Bogdan despre criza din Coaliție: Sunt convins că președintele Iohannis este de-a dreptul mâhnit și trist
Prim-vicepreședintele liberal Rareș Bogdan a declarat că liderii PNL nu s-au întâlnit cu președintele Klaus Iohannis de la declanșarea crizei din coaliție, însă liderul USR Dan Barna ar fi avut o discuție cu acesta joi.…Best Electric Car in Romania: 7 mașini electrice pe lista finală. Publicul poate alege favorita
Evenimentul Best Electric Car in Romania are pe lista finală 7 mașini electrice. Dintre aceste modele se va cerne „cea mai bună” din 2021 și va primi trofeul Best Electric Car in Romania. Publicul poate…La historia "secreta" de Nadia Comaneci, estrella rumana de la gimnasia
Detrás del glamur y del éxito, golpes y humillación. Un nuevo libro sobre la legendaria gimnasta rumana Nadia Comaneci indaga en los archivos de la policía secreta de la era comunista y saca a la…Mini – elicopterul Ingenuity face luni primul zbor de test pe Marte VIDEO
Luni dimineață NASA face primul test de zbor cu micul elicopter Ingenuity care, după mai multe amânări din cauza unei probleme tehnice. este gata să se ridice de la sol. NASA va anunța în câteva…Digi24: Doi oameni au murit într-un accident cu o maşină Tesla pe pilot automat
Doi oameni au murit într-un accident cu o maşină Tesla în Texas. Aparent, autoturismul era pe pilot automat. Citește întreaga știre pe Digi24.FOTO O femeie s-a prezentat la vaccinarea anti-Covid în rochie de mireasă
O femeie s-a prezentat la vaccinarea împotriva coronavirusului în rochie de mireasă după ce recepția la nunta sa a fost anulată din cauza pandemiei de COVID-19, relatează Insider. Sarah Studley, o rezidentă a statului american…Trei scenarii pe termen scurt ale mediului de afaceri. De ce nu vor scădea prețurile la imobiliare și la cât ar putea ajunge euro
În anumite cercuri ale mediului de afaceri se lucrează cu diverse ipoteze și se fac diferite calcule. Astfel, economiștii analizează date din România și din străinătate, se uită și la cele legate de Covid pentru…glo Urban Pairs – Art Flairs Gorzo: Latura artistică mi-o tot descopăr și încerc să mă conving că e acolo, undeva între țeastă și călcâi/ Andreea Bădală: Cred că am foarte des idei creative
glo a lansat glo Urban Pairs & Art Flairs, un art manifesto creat printr-o desfășurare spectaculoasă de forțe creative. Proiectul are loc în colaborare cu Art Safari și Sneaker Industry și ia forma unor opere…Ministerul Sănătății: Nu există un grup de lucru legal constituit la nivelul instituției. Decizia emisă de Andreea Moldovan nu este un act administrativ sau cu caracter normativ
Decizia emisă de Andreea Moldovan, în calitatea sa de secretar de stat, este un document intern și nu un ordin sau instrucţiune, act administrativ cu caracter normativ sau individual, iar la nivelul Ministerului Sănătății nu…Premieră pentru viața politică din Germania: Verzii își desemnează un candidat pentru funcția de cancelar, în perspectiva alegerilor din septembrie
Partidul german al Vezilor, aflat în ascensiune de popularitate, îşi nominalizează luni, pentru prima dată în istoria sa, propriul candidat la funcţia de cancelar în perspectiva alegerilor legislative federale din luna septembrie, transmite dpa, citată…Cădere subită a bitcoin duminică, prețul criptomonedei a scăzut cu 12.000 de dolari față de recordul stabilit săptămâna trecută
Bitcoin, cea mai valoroasă criptomonedă din lume, a scăzut, duminică, cu până la 14%, la 51.541 de dolari pe unitate, anulând cea mai mare parte a creşterilor din ultima săptămână, transmite Reuters. În timpul tranzacţiilor,…Imagini care îți taie respirația: Coreografa Ariadna Hafez dansează tango la 10 metri sub apă VIDEO
Dansatoarea și coreografa spaniolă Ariadna Hafez este protagonista unor imagini spectaculoase care o surprind dansând tango la 10 metri sub apă, purtând pantofi cu toc și ținându-și respirația. Rezultatul este unul care chiar îți taie…webPR STOICA & Asociații – succes important pentru un centru comercial (mall) în legătură cu înțelesul noțiunii de forță majoră în perioada stării de urgență
STOICA & Asociații obține un succes important în fața Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), într-un dosar arbitral disputat între părțile unui contract de închiriere,…Guvernul susține că nu a primit niciun document oficial privind grupul de la Sănătate care verifica raportările COVID: Documentele apărute în spațiul public sunt false / Organele competente s-ar putea autosesiza
Așa zisele documente apărute în spațiul public nu au nicio legătură cu Guvernul sau cu aparatul de lucru al prim-ministrului sau Guvernului, sunt false și lipsite de fundament, se arată într-un comunicat al executivului pe…Digi Sport: Aşa arată noua Superligă: 20 de echipe, două grupe. Cum arată formatul, care e conducerea şi cine participă
12 cluburi mari din Europa, dintre care 6 din Premier League, şi-au manifestat intenţia de a forma o nouă competiţie fotbalistică în Europa – Superliga. UEFA a ameninţat cu repercusiuni asupra cluburilor şi jucătorilor, însă…VIDEO Viața bate filmul – Cum să furi o super mașină în mai puțin de un minut
Imaginile zilei vin din Italia, mai precis de pe o stradă din orașul Napoli. O super mașină din fața casei unde era parcată în doar câteva zeci de secunde. Hoțul este unul profesionist și se…Facebook testează o aplicație de dating pentru ”oameni buni”
Facebook a început se testeze o nouă aplicaţie de dating, numită Spark, ce ar urma să funcţioneze în afara reţelei sale sociale, punând accentul pe video. Aplicația ar fi destinată ”oamenilor buni”, utilizatorii urmând să…Florian Bodog, audiat la Comisia juridică a Senatului în cazul cererii DNA de începere a urmăririi penale
Senatorul PSD Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii, va fi audiat, luni, de la ora 12,00, în Comisia juridică, în cadrul procedurii derulate ca urmare a solicitării DNA adresate Camerei superioare a Parlamentului pentru încuviinţarea…Peste 500.000 de doze de vaccin Pfizer-BioNTech ajung astăzi în România
O nouă tranşă de vaccin Pfizer BioNTech ajunge luni în România, anunţă Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, cele 511.290 de doze urmând să fie livrate pe cale aeriană şi vor…SUA: Peste 50% din populația adultă a primit cel puțin prima doză de vaccin antiCovid
Peste jumătate din totalul adulţilor din Statele Unite a primit până duminică cel puţin o primă doză de vaccin anti-COVID-19, transmite dpa citată de Agerpres. De la începerea vaccinării în SUA în urmă cu patru…Observații pe marginea conflictului din Coaliție. Nevoia unei abordări mai largi
Deși aparent diferite după structura și componența lor, guvernările din România au evoluat în ultimii 31 de ani după niște tipare asemănătoare. Această ciclicitate a avut un caracter obiectiv, fiind determinată de structura socială și…VIDEO Criza din Coaliție, săptămâna a doua. Prima ședință a Coaliției după demiterea lui Voiculescu, fără o nominalizare pentru Ministerul Sănătății. Kelemen, întrebat dacă e necesară intervenția președintelui: Nu e nevoie
Criza din Coaliție este departe de a se fi terminat. La aproape o săptămână de la demiterea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, PNL și USR-PLUS nu au ajuns la un acord. Liberalii fac scut în jurul…Rusia răspunde cu aceeaşi monedă și expulzează 20 de diplomaţi cehi
Moscova a anunţat duminică că 20 de angajaţi ai ambasadei cehe sunt „persona non grata” şi trebuie să părăsească Rusia până la sfârşitul zilei de luni, 19 aprilie, informează Agerpres. Acest anunţ a fost făcut…Iranul anunţă decesul unui comandant al Gardienilor Revoluţiei
Iranul a anunţat, duminică seară, decesul, din cauze naturale, a generalului de brigadă Mohammad Hossein-Zadeh Hejazi, comandant adjunct al Forţei Quds din cadrul Gardienilor Revoluţiei. Conform site-ului Corpului Gardienilor Revoluţiei Iraniene (IRGC), generalul de brigadă…People: Regina Elisabeta a lăsat un bilet scris de mână pe sicriul prințului Philip, semnat cu diminutivul drag lui
În privința acestui gest înduioșător, se presupune că prințul Philip ar fi fost ultima persoană care i s-ar mai fi adresat cu diminutivul ei din copilărie Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a dat…duminică 18 aprilie