Sari direct la conținut
luni 5 aprilie
Franța consideră că este prematură ridicarea MCV-ului pentru România și Bulgaria, atât timp cât obiectivele de referință fixate pentru fiecare dintre țări nu sunt pe deplin atinse, arată un raport de informare al Comisiei pentru…
Măsura de carantină zonală a fost prelungită cu 14 zile pentru localităţile ilfovene Chitila, Ciorogârla, Corbeanca şi Măgurele, începând de luni seara, de la ora 22.00. Prefectura Ilfov a anunţat că, în urma analizei de…
Filmele științifico-fantastice ne-au influențat masiv percepția despre imaginile universului. A devenit atât de ușor să se prelucreze imagini ale unor planete, galaxii sau chiar panorame cosmice închipuite, încât uităm cât de incredibil poate arăta în…
O să vedeți datele consolidate din martie care arată foarte bine, deficitul pe trimestrul I 2021 raportat la deficitul pe 2020 scade cu 0,4%, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, la Antena 3. „E o…
Elicopterul Ingenuity al NASA a supravieţuit primei nopţi pe suprafaţa planetei Marte, a anunţat luni agenţia spaţială americană pe site-ul său, citează Agerpres. El a fost plasat pe 3 aprilie, pe suprafața lui Marte de…
Scriitorul şi scenaristul mexican Francisco Gerardo Haghenbeck a murit duminică la 56 de ani, în urma complicaţiilor asociate COVID-19, au informat organizaţii culturale citate de EFE. „Deplângem moartea scriitorului şi scenaristului de benzi desenate Francisco…
Alte 12 fluxuri/cabinete pentru vaccinare cu serul Moderna vor fi deschise începând de marți, în nouă județele, numărul total al cabinetelor dedicate imunizării cu acest vaccin ajungând la 89, a anunțat secretarul de stat în…
Curtea Supremă a Statelor Unite a pus capăt luni unui proces între fostul preşedinte Donald Trump şi reţeaua socială Twitter, apreciind că disputa este neclară, transmite Reuters. Cea mai înaltă instanţă americană a casat sentinţa…
Tribunalul Bucureşti a decis luni încetarea procesului penal împotriva omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul în care acesta este acuzat că i-a dat un milion de euro fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor Bogdan…
O maşină care transporta vaccinuri anti-COVID a fost implicată, luni, într-o tamponare pe DN 2 (E85), în comuna Poşta Câlnău din judeţul Buzău, fiind lovită uşor de un autovehicul al Jandarmeriei, parte din convoi. Încărcătura…
Prim-ministrul britanic Boris Johnson a anunțat, luni, că săptămâna viitoare vor fi ridicate restricțiile programate, cu deschiderea tuturor magazinelor, sălilor de sport, a frizeriilor și a teraselor din Anglia, relatează Reuters. Guvernul britanic analizează problemele…
Numai persoanele vaccinate sau imunizate împotriva Covid-19 vor avea voie să efectueze umrah (mic pelerinaj la Mecca) în timpul lunii musulmane de Ramadan, care începe la jumătatea lunii aprilie, au anunțat luni autoritățile saudite, citate…
Erupția vulcanică, care ține de mai bine de două săptămâni în Islanda, la aproximativ 40 de kilometri de Reykjavik, a continuat luni, cu o nouă izbucnire care aruncă un șuvoi îngust de lavă la câteva…
Prefectura Hunedoara atrage atenţia că situația este critică la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, unde sunt ocupate toate locurile de la ATI şi din secţiile care tratează pacienţi cu COVID-19, iar bolnavii nu pot…
Veșnica problemă a supraîncărcării instanțelor din România și a trenării proceselor are printre cauze și „procesomanii”, iar una dintre variantele rezolvării acestei situații ar putea fi creșterea taxei de timbru, a afimat ministrul Justiției, Stelian…
Aproape jumătate din ruși afirmă că disidentul Alexei Navalnîi a fost încarcerat pe bună dreptate pentru încălcarea condițiilor cauțiunii sale, potrivit unui sondaj independent publicat luni și citat de Moscow Times. Un sondaj realizat de…
Circa 1100 de grădinițe din țară sunt deschise în vacanța prelungită de primvără pentru „activități educaționale”, anunță ministerul Educației, care transmite un tabel cu numărul de grădinițe deschise în fiecare săptămână din intervalul 5-29 aprilie.…
Premierul israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu s-a folosit de putere în mod ”ilegitim”, în beneficiul ”afacerilor personale”, l-a acuzat luni, în redeschiderea procesului cu privire la corupţie în care este judecat, procurorul general Liat Ben-Ari,…
Un juez ucraniano que abandonó el país en 2016 enfrentando cargos de corrupción fue llevado de vuelta a través de la frontera con Ucrania después de ser secuestrado cuando estaba fuera de un gimnasio, señaló…
Testele noninvazive din salivă despre care a vorbit în repetate rânduri ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, nu vor mai ajunge în școli în luna mai, după vacanța prelungită de primăvară, întrucât nu mai este timp pentru…
Ministrul economiei Claudiu Năsui a reprezentat Consiliul COMPET din 25 februarie care a reunit miniștrii responsabili de piața internă și industrie, alături de un secretar de stat, se arăta într-un comunicat al Ministerului Economiei. Înregistrarea…
Noua variantă de coronavirus, prezentând atât caracteristicile tulpinii britanice B1.1.7, cât şi mutaţia E484K, care potrivit unor studii poate reduce eficienţa vaccinurilor împotriva virusului, a fost identificată şi în România, pe baza secvenţierilor efectuate la…
În ultimele 24 de ore, în România au fost vaccinate împotriva COVID-19 peste 51.300 de persoane, conform datelor transmise luni seară de Comitetul de coordonare a vaccinării. În ultimele 24 de ore, au fost vaccinate…
Alexandru Rafila a declarat la DigiFM că am putea scăpa de mască abia în toamnă sau atunci când imunizăm 10 milioane de persoane. Reprezentantul României la OMS susține că acest prag nu va fi atins…
Oamenii de știință din Marea Britanie s-au jucat cu o bucată mare de gheață uscată pentru a încerca să afle ce se află în spatele formațiunilor extraterestre bizare cunoscute drept „păianjenii de pe Marte”, relatează…
Deputatul USR-PLUS Emanuel Ungureanu reclamă, pe Facebook, un pericol de incendiu la un Spital suport Covid-19 din Târgu-Mureș, unde tuburile de oxigen sprijină pereții clinicii. Acesta face apel la ISU Mureș să verifice dacă este…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat o lege care îi permite să candideze pentru încă două mandate prezidențiale, ceea ce deschide calea pentru o potenţială rămânere a sa la Kremlin până în 2036, relatează Reuters.…
Peste 2.000 de locuri sunt libere luni după-masa în Cluj-Napoca și peste 5.000 în Timișoara pentru programare la vaccinare cu vaccinul AstraZeneca, o situație întâlnită și în alte mari orașe din țară, peste 27.000 de…
Un nou pasaj rutier suprateran, cu o lungime de circa 800 de metri, va muta actuala Șosea de Centură a Capitalei cu ale sale patru benzi peste giratoriul de la intersecția cu DN1A – Mogoșoaia.…
Sunt vaccinurile anti COVID-19 experimentale? Răspunsul este NU. Înainte de a fi autorizate, vaccinurile au trecut prin studii clinice de fază 1, 2 și 3, demonstrându-se astfel eficacitatea și siguranța lor. Faptul că ele continuă…
O tumoră chistică ovariană care cântărea 24,38 kilograme a fost extirpată din abdomenul unei femei din Botoşani, care a fost diagnosticată cu COVID-19, a declarat, luni, medicul chirurg Iulian Preda de la Spitalul Judeţean de…
În vremuri de pandemie, luni, de Paști, cei mai bătrâni locuitori de pe două insule venețiene sunt vaccinați într-un mod inedit, dar specific lagunei, pe un vaporetto, relatează AFP. Transformat într-o clinică plutitoare pentru ziua…
Consilierii locali PNL o acuză luni, pe Clotilde Armand că, în loc să rezolve blocajul administrativ de la primăria sectorului 1, forţează adoptarea bugetului local pe repede înainte printr-o nouă „şedinţă de îndată”, încălcând legea.…
Vremea va fi deosebit de rece în toată țara, până în 10 aprilie, când temperaturile vor reveni la normalul acestei perioade, după care temperaturile vor scădea din nou/ De asemenea, vor fi ploi în cea…
Se caută startup-uri IT din România și Republica Moldova pentru a participa în competiția EIT Digital Challenge. Cele mai bune firme vor câștiga premii în valoare totală de 250.000 de euro și oportunitate de dezvoltare…
Vlad Marinescu, medicul rezident de Anestezie-Terapie Intensivă de la Spitalul Județean Timiș găsit mort în locuința sa la doar 28 de ani, fusese un student de nota 10, era „ca un copil al profesorului Dorel…
Autorităţile iraniene au arestat un ”spion israelian”, dezvăluie site-ul Clubul Tinerilor Jurnalişti, care citează un oficial de la Ministerul iranian al Informaţiilor, relatează Reuters, potrivit News.ro. ”Un spion israelian a fost arestat în provincia iraniană…
Compania CFR Călători introduce de săptămâna aceasta vagoane de dormit și în trenurile care circulă în timpul zilei, a spus directorul companiei, Dan Costescu, citat de Radio România Actualități. El spune că mulți oameni doresc…
Acțiunile dezvoltatorului de jocuri pentru dispozitive mobile Firebyte Games vor intra, marți, la tranzacționare pe piata AeRO din cadrul Sistemul Multilateral de Tranzactionare (SMT) al BVB. „În februarie, Firebyte Games a derulat un plasament privat…
Având în vedere încetarea anunțată a publicării indicilor de dobândă LIBOR (comunicat ICE ) pentru francul elvețian, euro, liră sterlină și yen japonez începând cu ianuarie 2022 și pentru dolarul american de la jumătatea anului…
Fostul ministru Radu Berceanu și omul de afaceri Arpad Paszkany se numără printre martorii pe care instanța supremă a decis luni să îi audieze în procesul în care fostul ministru Sebastian Vlădescu este acuzat că…
Vietnamul şi-a reînnoit conducerea luni, în timpul unei sesiuni a Adunării Naţionale, alegându-l pe Nguyen Xuan Phuc, până acum în fruntea guvernului, în funcţia de preşedinte al ţării, şi pe Pham Minh Chinh în funcţia…
În luna noiembrie a anului trecut, România a înregistrat cea mai înaltă mortalitate lunară de la cel de-al Doilea Război Mondial, a declarat luni Alexandru Rafila. ”În luna noiembrie a anului trecut am avut cea…
Un norvegian aflat în jurul vârstei de 50 de ani a trebuit să fie salvat în munți în acest weekend după ce a încercat să treacă dinspre granița cu Suedia în timpul unei călătorii de…
Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, spune că e mâhnit că, după un an de pandemie și eforturi ale medicilor, aceștia au ajuns din eroi „asasini”. El se referă la scandările din timpul ultimelor proteste…
Familia unuia dintre cei doi muncitori sechestrați și uciși într-un apartament din Onești cere Ministerului de Interne despăgubiri morale de 2 milioane de euro, pentru lipsa de intervenție a Poliției. Daunele sunt solicitate de către…
Ministrul Justiției, Stelian Ion, răspunde categoric că activitatea DNA este una bună, pe un trend foarte bun, însă are o nuanță atunci când este întrebat despre cât de mulțumit este de procurorul general Gabriela Scutea.…
Ministerul italian al Sănătăţii a prelungit luni până pe 30 aprilie obligativitatea unui test de COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii în Italia, plus o carantină de cinci zile pentru oricine…
Consiliul Concurenței a anunțat luni că a deschis o investigație pe piața produselor electronice și IT&C și că a efectuat inspecții inopinate la sediile companiilor Samsung Electronics România, Altex România, Flanco Retail și Dante Internațional…
Un câine a salvat viața proprietarei sale după ce a oprit o mașină în trafic pentru a-i acorda ajutor femeii care s-a prăbușit la pământ într-un cartier din Canada, relatează Insider. Haley Moore își scosese…