Sari direct la conținut
sâmbătă 18 septembrie
Relațiile sexuale între rude sunt o practică pe care persoanele le leagă cel mai adesea de trecutul îndepărtat și de oamenii preistorici. Cu toate acestea, un studiu genetic nou arată că doar trei la sută…
Patru bărbaţi implicaţi în agresarea a doi jurnalişti şi a unui activist de mediu, în judeţul Suceava, reţinuţi vineri sub acuzaţiile de ”lovire sau alte violenţe” şi ”purtare abuzivă, au fost plasaţi sub control judiciar,…
Australia a comis o „imensă” eroare diplomatică, a declarat ambasadorul francez rechemat la Paris sâmbătă, după ce Canberra a renunțat la un acord de miliarde de dolari pentru submarinele franceze în favoarea unui acord alternativ…
Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu afirmă că, spre deosebire de valurile anterioare ale pandemiei, în al patrulea val, cele mai multe dintre spitale vor rămâne deschise şi pentru bolnavii cu alte patologii,…
Preşedintele Klaus Iohannis a testat, sâmbătă, noul model Dacia Duster, varianta facelift produsă la Mioveni, el mărturisind că experienţa şofatului a fost „pe măsura aşteptărilor”. El a apreciat modul în care economia a trecut peste…
Comisia electorală rusă a denunțat sâmbătă atacuri cibernetice „din străinătate” care vizează resursele sale, în a doua zi a votului legislativ, pentru care autoritățile au făcut presiuni asupra giganților internetului, relatează AFP. Scrutinul, care se…
Catedrala Notre Dame din Franța este, în sfârșit, suficient de stabilă și sigură pentru ca meșterii să înceapă să o reconstruiască, la mai bine de doi ani după incendiul care i-a distrus acoperișul, i-a doborât…
Opozant al Kremlinului, Boris Vishnevski, este în politică de vreo 30 de ani și crede că a participat la tot atâtea campanii electorale. Figură centrală a opoziției din Sankt Petersburg înfruntând candidații pro-Kremlin, Vishnevski și-a…
Începând cu data de 18 septembrie 2021, din cele 8 unități școlare care își desfășurau activitatea în sistem online aprobate prin Hotărârea CMBSU nr. 52 din 12.09.2021, rămân în sistem online un număr de 3…
La Asociación de Empresas Españolas en Rumanía (ASEMER) está contenta de invitarlos a una videoconferencia que tiene como objetivo promover a los empresarios y emprendedores españoles en Rumanía. La Asociación ASEMER fue creada en 2013,…
În 115 localități s-a înregistrat o rată de infectare de peste 3 la mia de locuitori, prag de la care se aplică obligativitatea certificatului verde COVID pentru accesul la anumite activităţi, potrivit raportului INSP de…
Prim-ministrul Florin Cîţu consideră, întrebat fiind despre intrarea în faliment a celei mai mari companii de asigurări, City Insurance, că „trebuie să ne obişnuim ca în economiile de piaţă să dea şi faliment companiile, scrie…
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis, în şedinţa de sâmbătă, să menţină obligativitatea purtării măştii de protecţie pe o rază de 50 metri în jurul unităţilor de învăţământ pentru cei care…
Iranul nu va permite grupării jihadiste Statul Islamic (SI) să se instaleze la frontiera sa cu Afganistanul, a avertizat sâmbătă preşedintele iranian Ebrahim Raisi, relatează AFP citată de Agerpres. „Nu tolerăm ca organizaţii teroriste şi…
A doua zi a alegerilor parlamentare a început sâmbătă în Rusia, secţiile de votare deschizându-se pe nu mai puţin de 11 fusuri orare. După închiderea urnelor duminică, Rusia ar urma să aibă o nouă componenţă…
Premierul Florin Cîţu a afirmat, sâmbătă, că 40 dintre cele 48 de filiale judeţene şi de sector ale Partidului Naţional Liberal au votat moţiunea „România Liberală”, cu care el va candida la congresul din 25…
Capitala rămâne orașul cu cele mai multe cazuri noi, chiar dacă în ușoară scădere față de vineri: 617 cazuri noi. Clujul a urcat mult, de la 186 de cazuri noi (vineri) la 243. Timiș e…
Raed Arafat a precizat sâmbătă, referitor la ultimul bilanț al pandemiei de coronavirus din România, că toate persoanele tinere care au decedat erau nevacinate. În același timp, el a susținut că hotărârea de guvern care…
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.388 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu…
Ministrul de Interne, Lucian Bode, apreciază că incidentul de la Suceava, unde doi jurnalişti şi un activist de mediu au fost agresaţi, este „regretabil şi de neacceptat”, dar şi de neînţeles, întrucât „cei care exploatau…
Actorul John Malkovich va interpreta rolul legendarului dirijor Sergiu Celibidache în noua producție cinematografică “The Yellow Tie” (Cravata galbenă), a dezvăluit publicația Variety. Scenariul filmului a fost scris de fiul dirijorului, Serge Ioan Celebidachi, în…
Înainte ca talibanii să preia puterea în Afganistan, Taranom Sayedi ajuta copiii abuzați, cu banii câștigați din compania de construcții pe care a fondat-o. Acum se ascunde de talibani și e sigură că, dacă va…
Numai băieţii au primit permisiunea să se întoarcă sâmbătă la şcoală în colegiile şi liceele din Afganistan, o măsură deplânsă de UNICEF, care a îndemnat noul regim taliban „să nu lase fetele deoparte”, relatează AFP…
Sâmbătă, în cadrul Consiliului Național al PNL, a fost adoptată o Rezoluție în 10 puncte, aprobată unanim de conducerea liberală. ”Asigurăm cetățenii și mediul de afaceri că suntem perfect conștienți de responsabilitățile PNL și că…
Președintele PNL în exercițiu și contracandidat al premierului Florin Cîțu în alegerile interne din partid, Ludovic Orban, l-a contrazis pe acesta, afirmând că nu există nicio variantă în care executivul să nu fie obligat să…
Rata de infectare în București a urcat sâmbătă la 2,33 la mia de locuitori, de la 2,05, cât fusese ieri, a anuntat subprefectul de București, Antonela Ghita. Reamintim că sâmbătă la ora 12.00 se va…
Peste 4,66 milioane de persoane au murit din cauza pandemiei de coronavirus în întreaga lume de la finalul anului 2019, conform unui bilanţ stabilit de AFP. Cele mai multe decese s-au înregistrat în SUA (669.937).…
Premierul Florin Cîțu insistă că, deși se schimbă structura politică a guvernului prin ruperea coaliției cu USR PLUS, guvernul său nu trebuie să meargă în Parlament pentru un nou vot de încredere, ci doar pentru…
„Asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale este o poliță gestionată de PAID, fiind doar distribuită de alte entități. Din acest motiv, PAD rămâne valabilă până la data expirării, indiferent de ceea ce se întâmplă cu distribuitorul…
Preşedintele argentinian Alberto Fernandez a anunţat vineri un nou guvern, în scopul deblocării unei crize politice provocate de un regres electoral al majorităţii sale şi care a degenerat într-o confruntare deschisă cu vicepreşedinta sa, Cristina…
Patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 44 de ani, au fost reţinuţi în urma agresării a doi jurnalişti şi a unui activist de mediu care realizau un documentar despre tăierile ilegale de păduri…
Principalul poluator din București este traficul, însă pe locul doi se află arderile ilegale de deșeuri, a declarat într-un interviu acordat HotNews.ro șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu. Acesta spune că după ce Garda de…
Simona Halep și Toni Iuruc sunt de acum soț și soție, iar la nunta anului au participat personalități de tot felul din România. Marele absent a fost însă Ion Țiriac, omul de afaceri fiind un…
Moștenitorul unui imperiu imobiliar care a fost subiectul unui documentar HBO (The Jinx), Robert Durst a fost condamnat pentru uciderea celei mai bune prietene Susan Berman, relatează BBC. Durst a fost găsit vinovat pentru uciderea…
Ce este respectul? “Diversitatea acestui comportament e spectaculoasă în sine. Chiar dacă unele expresii ale respectului au caracter universal, altele sunt intim legate de identitatea acelui om, acelui loc, acelui secol”, spune dr. Gabriel Diaconu,…
De ce este universul așa cum îl vedem? Oamenii de știință au explorat de-a lungul anilor numeroase idei ca să explice cosmosul în care trăim, unele dintre ele fiind de-a dreptul bizare, de la o…
Președintele Xi Jinping se confruntă în prezent cu un test serios al reformelor sale financiare, în timp ce criza care a cuprins Evergrande, a doua cea mai mare companie imobiliară din țară, face valuri în…
Brandurile globale, de la Mercedes şi Amazon la IKEA şi Walmart, elimină intermediarii financiari tradiţionali, oferind clienţilor de la servicii bancare şi de creditare până la asigurări, prin intermediul softurilor create de startupuri tehnologice, transmit…
În rubrica „Weekend trending în București” de astăzi îți propunem niște plimbări mai lungi prin oraș, mai ales că are loc și Street Delivery în mai multe zone ale Capitalei, dar venim și cu două…
Statele Unite își cer scuze pentru atacul cu dronă din Kabul (din 29 august) și că vor învăța lecția acestei „oribile greșeli”, a declarat secretarul apărării SUA Lloyd Austin într-un comunicat, citat de agenția Tass.…
În aceste zile va parcurge mai mult de 900 km prin România trenul special Connecting Europe Express care vine cu șase vagoane ultra-moderne din șase țări diferite și a parcurs 10.000 km prin Europa în…
Recent, a apărut în Monitorul oficial OMFP nr. 764 din 2021 privind aprobarea Procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 iulie 2020. Documentul modifică substanțial procedura de restructurare a…
Elton John a dezvăluit că solicitările sale de a se întâlni cu Boris Johnson cu privire la Brexit și vizele de turneu pentru muzicieni au fost ignorate până acum, scrie nme.com. În august, Departamentul de…
Biroul Politic Naţional al PNL a fost convocat pentru sâmbătă, la Palatul Parlamentului, de liberalii care îl susţin pe premierul Florin Cîţu la şefia partidului, scrie Agerpres. BPN al PNL a fost convocat la solicitarea…
Bicicliştii din Bucureşti organizează, sâmbătă, un protest, sub sloganul ”Vrem oraşe pentru oameni”. Participanţii vor pleca într-un marş de două ore prin locuri cheie ale oraşului, pentru derularea evenimentului fiind posibile restricţii de trafic, scrie…
Daniel Craig a părut vizibil emoționat după ce a filmat scena finală în rolul lui James Bond din noul film ”No Time to Die”. Filmarea îl arată pe Craig încheind filmarea și apoi ținând un…
Statele Unite şi-au exprimat vineri regretul în legătură cu rechemarea ambasadorului francez pentru consultări şi intenţionează să rămână „angajate în zilele viitoare pentru a rezolva diferendele” cu Parisul, informează AFP și Agerpres. „Am fost în…
Volumul este dedicat provocărilor pe care pandemia de Covid le-a adus domeniului vieții religioase dintr-o perspectivă democratică: care sunt exigențele internaționale ale raportării statelor membre UE și OSCE față de restricționarea legitimă a libertății religioase…
Fostul preşedinte algerian Abdelaziz Bouteflika, obligat să cedeze puterea în 2019 după proteste masive generate de intenţia sa de a candida pentru un nou mandat, a decedat vineri la vârsta de 84 de ani, informează…
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, susține că, potrivit ultimelor predicții, la 15 octombrie am putea avea o medie săptămânală de 17.000 de cazuri cu vârfuri care pot ajunge la 20.000 de cazuri zilnic.…