Sari direct la conținut
miercuri 4 august
O treime din banii prevăzuți pentru rectificarea bugetară au fost puși de Florin Cîțu la bugetul Ministerului de Finanțe, secțiunea acțiuni generale, unde este inclus Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului. Mai exact acei bani…
În spațiul public se discută deja despre pregătirile pentru începerea școlii, iar ministerele Educației și Sănătății pregătesc deschiderea unor centre de vaccinare în cabinetele medicale școlare. Până luni, 2 august, doar circa 3% dintre copiii…
Mai mulți beneficiari de granturi de capital de lucru prin Măsura 2 ne-au întrebat care este procedura de publicare a anunțurilor/ comunicatelor de presă obligatorii în proiectele cu grant peste 10.000 de euro. Iată cum…
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ordonat miercuri asigurarea protecţiei militanţilor belaruşi exilaţi în ţara sa, după moartea suspectă a unui opozant găsit spânzurat la Kiev, pe fondul amplificării represiunii politice în Belarus, relatează AFP, Reuters…
Comisia Europeană a anunțat miercuri că a încheiat un contract cu compania farmaceutică americană Novavax pentru achiziţia anticipată a 200 de milioane de doze din vaccinul său anti-Covid-19, imediat ce acesta va fi aprobat de…
Portavionul este însoțit de peste șapte mii de soldați, nouă escadrile de avioane, un crucișător și șase distrugătoare. Citește integral pe Digi24.ro
Un bărbat în vârstă de 57 de ani a decedat, miercuri, într-un tren care circula pe ruta Iaşi – Bucureşti, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui. Bărbatul a fost observat că se…
Toţi cei 174 de pasageri ai cursei Wizz Air care a aterizat la Iaşi, în noaptea de marţi spre miercuri, venind de la Bologna, au rămas fără bagajele de cală, acestea fiind trimise la Chişinău…
O revenire economică viguroasă are loc în Europa, în economiile dezvoltate, în multe regiuni ale globului, scrie Daniel Dăianu, în raportul România – Zona Euro Monitor. Potrivit acestuia, în economia românească, revenirea, în privința dinamicii…
Autorităţile din oraşul Tokyo, gazda Jocurilor Olimpice de vară, au înregistrat cel mai mare număr de infectări zilnice cu noul coronavirus de la începutul pandemiei, în contextul răspândirii rapide a variantei Delta. În capitala Japoniei…
Familia LGBT rusă care a apărut într-o reclamă care sfida legea privind „propaganda gay față de minori” a fugit din țară după ce a primit amenințări cu moartea, relatează The Moscow Times. Familia și lanțul…
Noua carte electronică de identitate, care va înlocui treptat actualul buletin, până în 2 august 2031, înlocuiește termenul „sex” cu cel de „gen”, o măsură considerată de unii deputați PNL și AUR drept „o gravă…
Ministerul Muncii, Curtea de Conturi și Senatul ar putea avea bugetele diminuate la prima rectificare bugetară din acest an, conform unui draft al bugetului obținut de HotNews.ro. Astfel, Ministerul Muncii va pierde 2,78 miliarde lei,…
Vaccinarea completă este esențială pentru protejarea împotriva formelor serioase de Covid-19, inclusiv a bolii provocate de varianta Delta, spun, într-un mesaj comun Agenția Europeană a Medicamentului și Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor. Cele…
O tânără de 25 de ani a născut a șasea oară prin cezariană, în decurs de 10 ani, la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie „Elena Doamna” din Iaşi. Aceasta, în condițiile în care numărul maxim…
Ultimul permis de conducere al actorului Radu Beligan a fost scos la vânzare pe un site de anunțuri, la cinci ani de la moartea acestuia. Fiica actorului spune că documentul a fost furat din masa…
Mai mulți clienti ai UniCredit Bank s-au trezit miercuri cu un mesaj venit ca din partea băncii, prin care li se comunica faptul că s-a ordonat un transfer în favoarea lor, în baza facturilor detaliate…
Aproape 39.000 de înscrieri au fost înregistrate la studii de licență la cele 19 facultăți ale Universității București, acesta fiind cel mai mare număr de candidaturi din ultimii 12 ani, anunță instituția într-un comunicat de…
Beijingul a anunţat miercuri o înăsprire a restricţiilor privind deplasarea în străinătate a cetăţenilor chinezi, într-un moment în care China se confruntă cu o reapariţie a epidemiei de COVID-19, relatează AFP și Agerpres. China aproape…
În primele 6 luni ale acestui an, echipe medicale mixte ale Asociației Dăruiește Aripi din care fac parte medici și asistente de la Spitalul Județean Constanța au făcut 160 de vizite la domiciliul copiilor cu…
Mongolia va impune o interdicţie pe o perioadă de trei ani pentru vânătoarea marmotelor ca să prevină răspândirea ciumei bubonice, a anunţat miercuri Ministerul Mediului şi Turismului, informează agenţia Xinhua, citată de Agerpres. Decizia a…
Înotătorul David Popovici, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” din București, a fost premiat miercuri de ministrul Educației pentru rezultatele de la Jocurile Olimpice, cu o recompensă „simbolică” de 10.000…
WhatsApp vrea bucata sa din piața conținutului efemer, compania deținută de Facebook prezentând marți View Once, o funcționalitate care șterge fotografiile și înregistrările video după ce sunt văzute de destinatar, relatează cnet. Compania de mesagerie…
Regina Elisabeta a II-a s-a aflat printre membrii familiei regale britanice care i-au urat „La mulţi ani!” ducesei de Sussex, Meghan Markle, cu ocazia împlinirii vârstei de 40 de ani pe 4 august, informează Yahoo.com…
La plataforma de entregas a domicilio Glovo, que es una de las principales del mercado de este perfil, ha inaugurado el servicio de entrega rápida Glovo Express, a través del cual los usuarios pueden pedir…
Ideea lui Reese Witherspoon de a paria pe ea însăși și pe subiecte având în centru femeile rentează din plin: actrița valorează acum 400 de milioane de dolari, estimează Forbes după știrea de luni că…
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, l-a numit, interimar, pe Ovidiu Andriş, directorul unei asociaţii care organizează evenimente culturale, în funcţia de manager al Filarmonicii Banatul din Timişoara, după ce mandatul actualului director, Ioan Gârboni, s-a…
Șantierul Primăriei Sectorului 3 aflat în apropierea Bibliotecii Naţionale, unde doi muncitori au murit luni, iar alți patru au fost răniți după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei, nu avea nicio autorizație…
Elevii care au contraindicaţii certificate medical vor avea în continuare acces la școala online după începerea anului şcolar 2021-2022, pe 13 septembrie, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, potrivit Agerpres. În plus, acesta a precizat…
271 de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, bilanțul epidemic ajungând la 1.083.982, din care pacienți vindecați 1.048.072. Potrivit datelor oficiale de miercuri, în intervalul menționat au…
Garda de Coastă și Garda de Mediu au descoperit la Cernavodă o barjă cu peste 1.000 de tone de deșeuri ce urmau să fie importate în mod ilegal din Serbia în România, potrivit Poliției de…
Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că elevii vor merge la școală, din 13 septembrie, în format fizic, iar dacă valul patru al pandemiei se va intensifica, vor fi luate măsuri ca și până acum.…
România va vinde Irlandei 700.000 de doze de vaccin anti-COVID de la compania Pfizer-BioNTech, a declarat miercuri, pentru Agerpres, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu care a precizat că aceste doze nu sunt…
Mike Parson, guvernatorul statului Missouri, a grațiat cuplul care pledase vinovat acuzațiilor aduse de procurori după ce a îndreptat arme împotriva unor protestatari Black Lives Matter strânși în fața locuinței familiei vara trecută, relatează Insider.…
Din ce în ce mai mulți turiști români aleg destinațiile exotice, motivele fiind atât oportunitatea de a vizita destinații inedite, îndepărtate, calitatea și siguranța serviciilor dar și faptul că au o climă caldă pe tot…
Departamentul de Justiție din SUA a descoperit că FBI-ul a folosit fotografii ale unor angajate ca momeală pentru prădători sexuali, scrie BBC. Potrivit unui raport oficial, persoanele respective nu erau certificate pentru astfel de activitate…
Autoritățile israeliene au anunțat miercuri că urmează să impună noi restricţii pentru a combate răspândirea variantei Delta mult mai infecțioase a coronavirusului, relatează AFP și Times of Israel, potrivit News.ro. Obligaţia prezentării paşaportului sanitar a…
Un bărbat a intrat miercuri în clădirea guvernului ucrainean şi a ameninţat că va detona o grenadă, a anunţat poliţia din Kiev, conform Reuters şi AFP. UPDATE 12.26 Poliţia ucraineană l-a reţinut pe bărbat, conform…
Clienții care au probleme cu energia electrică pot primi compensații de la distribuitori. Mai exact, în funcție de zona în care fac parte aceștia, dacă sunt probleme de genul întreruperii curentului, trebuie să se adreseze…
“Traversăm o perioadă dificilă, cu turbulențe, impredictibilitate și multe schimbări, care creează o stare de disconfort în rândul operatorilor și consumatorilor. Am intrat într-o spirală de creștere generală de prețuri în toate sectoarele economiei, cu…
Două agenții de știri cu renume internațional, Associated Press și Reuters, vor colabora cu Twitter pentru a combate dezinformarea de pe platforma de social media. Acordul încheiat între cele trei va garanta utilizatorilor informații mai…
Un incendiu forestier a scăpat de sub control marți în nordul Atenei, ducând la arderea completă a unor locuințe și forțând autoritățile să ordone mai multe evacuări în contextul în care s-au confruntat cu 81…
Președintele Klaus Iohannis l-a criticat, miercuri, pe ministrul Justiției Stelian Ion și i-a reproșat întârzierea în modificarea legilor justiției și eșecul discuțiilor referitoare la desființarea SIIJ. „Având în vedere de unde am pornit, pot să…
Președintele Klaus Iohannis a vorbit miercuri, despre bătălia internă din PNL și acuzațiile făcute de Ludovic Orban și apropiații acestuia conform cărora există intervenții externe. Iohannis spune este competiție normală care îi face pe cei…
Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale Victor Babeș din București a reînceput să se umple cu pacienți, mai ales tineri, fără comorbidități, dar și cu pacienți vârstnici cu forme severe și critice de COVID-19, afirmă…
Vremea va fi caniculară în Capitală miercuri și joi, dar vineri temperaturile vor scădea semnificativ și vor fi posibile averse, potrivit progozei speciale ANM pentru București. Miercuri ora 10.00 – joi ora 09.00: Vremea va…
Eventualele restricții pentru persoanele nevaccinate, precum limitarea accesului în restaurante sau cinematografe, nu rezolvă problema, a afirmat miercuri președintele Klaus Iohannis. „Nu pot să accept măsuri care duc la discriminări, nu putem învinge pandemia prin…
Trei oameni au murit, 11 au fost răniți grav și alți 31 sunt răniți ușor după ce două trenuri de pasageri s-au ciocnit, transmite miercuri agenția cehă de știri CTK, preluată de Reuters. Accidentul feroviar…
Vrei să îți trăiești fanteziile de James Bond și să mergi la petreceri pe faimoasa insulă Ibiza, notorie pentru rave-urile sale? Atunci avem slujba perfectă pentru tine însă vine cu un dezavantaj major, relatează Insider.…
Reporterii Digi24 au realizat un experiment prin care au vrut să demonteze un mit care circulă printre șoferii din România: faptul că mașina ar consuma mai puțin carburant, atunci când instalația de aer condiționat e…