Sari direct la conținut

UPDATE Șantierul din centrul Capitalei unde doi muncitori au murit, iar alți patru au fost răniți nu avea nicio autorizație / Firma aparține Primăriei Sectorului 3, iar terenul e al Ministerului Culturii / Cinci întrebări care așteaptă răspuns

HotNews.ro
Accident santier Biblioteca Nationala, Foto: ISUBIF
Accident santier Biblioteca Nationala, Foto: ISUBIF

Șantierul Primăriei Sectorului 3 aflat în apropierea Bibliotecii Naţionale, unde doi muncitori au murit luni, iar alți patru au fost răniți după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei, nu avea nicio autorizație de la Inspectoratul de Stat în Construcții. De asemenea, firma fusese amendată de Garda de Mediu. La acest moment nu este clar ce lucrări făcea acolo firma, singura reacție a primarului Sectorului 3, Robert Negoiță, fiind luni, când a transmis pe Facebook că „este o zi tristă și dificilă pentru comunitate”, fără a face niciun fel de precizări despre natura lucrărilor.

Lucrarea aparține Algorithm Residential, înființată în urmă cu patru ani de Consiliul Local Sector 3.

Fără autorizație de construcție

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Stat în Construcții, Tiberiu Taropa, a spus, la Digi 24, că lucrările au început în luna iulie 2021, iar investitorul nu a comunicat ISC data începerii lucrărilor de construcții. „Investitorul nu a obținut în prealabil autorizație de construire în condițiile legii. Pentru neîndeplinirea dispozițiilor legislației în vigoare, factorii responsabili vor fi sancționați contravențional”, a afirmat el.

Firma fusese amendată de Garda de Mediu

De asemenea, firma fusese amendată de Garda de Mediu.

„Noi am dispus încetarea lucrărilor și aducerea la starea inițială. Nu aveau niciun fel de autorizație, drept pentru care s-a întocmit și un proces verbal. S-au dispus măsuri de aducere a terenului la starea inițială și o amendă de 50 de mii de lei aplicată societății respective”, a afirmat, la Digi 24, șeful Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu.

Terenul aparține Ministerului Culturii

Terenul pe care lucra Algorithm Residențial este în proprietatea Ministerului Culturii, care spune însă că nu a contractat lucrările.

  • „Ministerul Culturii regretă tragicul accident întâmplat ieri, 2 august 2021, în proximitatea sediului din Bulevardul Unirii, Nr. 22. Totodată, suntem alături de autoritățile competente și le asigurăm de tot suportul necesar.
  • Terenul se află în proprietatea statului și administrarea Ministerului Culturii, însă lucrările nu au fost solicitate sau contractate de către instituția noastră. Urmează să ne adresăm Primăriei Sectorului 3 pentru a obține toate informațiile cu privire la existența documentației necesare pentru lucrările efectuate”, a transmis marți Ministerul Culturii.

Buletin de București a publicat mai multe imagini în care primarul Robert Negoiță apare pe șantierul pe care s-a produs accidentul de muncă, iar fotografiile au fost făcute în luna iulie.

Câteva terase?

Nici la trei zile de la accident nu este clar ce fel de lucrări executa acolo Algorithm Residential, firma Consiliului Local Sector 3.

Singura reacție a primarului Sectorului 3, Robert Negoiță, a fost luni, când a transmis pe Facebook că „este o zi tristă și dificilă pentru comunitate”, fără a face niciun fel de precizări despre natura lucrărilor: „Este o zi tristă și dificilă pentru comunitatea noastră. În acest moment, toate rugăciunile noastre se îndreptă pentru găsirea și salvarea celui de-al cincilea muncitor prins în acest accident. Din păcate, unul dintre colegii săi nu a putut, în ciuda eforturilor salvatorilor, să fie salvat. Dumnezeu să îl odihnească și suntem alături de familia îndoliată! Ceilalți trei muncitori care au fost implicați în această tragedie au fost salvați și primesc toată atenția medicală necesară. Ne îndreptăm gândurile către ei, să treacă cu bine peste această cumpănă și să se însănătoșească rapid. Instituțiile statului au declanșat deja o serie de anchete pentru a stabili circumstanțele în care a fost produs acest accident pe unul dintre șantierele noastre și așteptăm să vedem concluziile acestor verificări ample”.

Centrul de Investigații Media (CIM) scrie că, prin lucrarea neautorizată de pe terenul Ministerului Culturii, Primăria Sectorului 3 urmărea să modifice accesul auto spre demisolul clădirii Bibliotecii Naționale, acolo unde se află toate sistemele de utilități ale clădirii, dar și instituții precum Depozitul Legal. Scopul ultim al lucrării ar fi însă amenajarea „câtorva terase” pe cheiul Dâmboviței, în porțiunea cuprinsă între Pasajul Mărășești și fațada de sticlă a clădirii aflată chiar pe malul râului, în „cotul” pe care Dâmbovița îl face înainte de a ajunge în zona Pieței Unirii.

Mai multe surse din Biblioteca Națională au declarat Centrului de Investigații Media (CIM) încă din ziua tragediei că firma pentru care erau angajați cei doi muncitori uciși sub un mal de pământ lucra fără autorizație la reconfigurarea zonei „chiar sub supravegherea primarului Robert Negoiță”. „L-am văzut (pe Negoiță, n.r.) cum se învârtea printre muncitori. Erau muncitorii unei firme a Primăriei Sectorului 3. L-am văzut și pe ministru pe șantier, alături de alți oameni din minister”, a declarat una dintre sursele citate.

Întrebări care așteaptă răspuns

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, nu a putut fi contactat de HotNews.ro.

Cinci întrebări care așteaptă răspunsul primarului Robert Negoiță:

  • Ce lucrări făcea acolo Algorithm Residential?
  • Ce instituție a fost anunțată despre aceste lucrări, în condițiile în care Inspectoratului de Stat în Construcții spune că nu a fot anunțat, conform legii?
  • În baza cărei autorizații se desfășurau lucrările, în condițiile în care Inspectoratul în Construcții spune că firma nu a obținut în prealabil autorizație de construire în condițiile legii?
  • Când au început exact lucrările și de ce a fost pe șantier Robert Negoiță?

​Reamintim că luni șase muncitori au fost prinşi sub un mal de pământ pe un şantier de lângă Biblioteca Naţională. Lucrarea aparţine Primăriei Sectorului 3.

Doi dintre muncitori au fost acoperiţi complet de pământ, fiind căutaţi timp de mai multe ore de către echipele de intervenție. Ei au fost găsiți decedați. Ceilalți patru au fost îngropaţi până la talie, fiind scoşi de pompieri și duși la spitalale Universitar și Floreasca. Cele două persoane decedate au vârste cuprinse între 50 şi 55 de ani.

În acest caz a fost declanșată o anchetă de către Inspecția Muncii, iar cercetarea ar trebui să dureze 15 zile lucrătoare, a declarat pentru Agerpres șeful Inspecției Muncii, Dantes Nicolae Bratu. Șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă București, Constantin Bujor, a afirmat că primele verificări arată că nu au fost asigurate în totalitate măsurile de sprijinire a malurilor.

Poliția Capitalei a anunțat că împreună cu Parchetul Judecătoriei Sectorului 3 a deschis dosar penal in rem (pentru fapte) pentru infracțiunile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro