Sari direct la conținut
vineri 24 iulie
Trei editori al celui mai mare site de știri din Ungaria, Index.hu, și în jur de 60 de jurnaliști și-au dat demisia vineri după concedierea redactorului-șef de către conducere, o acțiune despre care aceștia susțin…
Vicepreședintele USR Iulian Bulai îl atacă dur pe colegul său de partid, senatorul Mihai Goțiu, pe care îl acuză că a poziționat grupul parlamentar împotriva Autostrăzii A8 din Moldova. Bulai spune că Goțiu trebuie să-și…
Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov a fost achitat vineri într-un dosar în care este judecat pentru instigare la dare și luare de mită. Decizia a fost luată de Tribunalul Gorj și nu este definitivă.…
Norvegia a impus din nou vineri restricţii asupra călătoriilor în Spania, destinaţie turistică foarte apreciată de norvegieni, unde numărul de infectări cu noul coronavirus este din nou în creştere puternică. Decizia ţării nordice înseamnă că…
O serie de patroni din domeniul restaurantelor și al turismului fac apel la clienți, atrăgându-le atenția că și ei sunt responsabili pentru respectarea regulilor de prevenire a combaterii pandemiei de coronavirus COVID-19. Patronii reuniți în…
Statele membre UE au publicat vineri un raport privind progresele înregistrate în aplicarea setului comun de instrumente de securitate cibernetică a viitoarelor rețele 5G. Măsurile vizând restricționarea participării furnizorilor în funcție de profilul lor de…
Epidemiologii sud-coreeni au descoperit că oamenii riscă mai mult să se îmbolnăvească de Covid-19 acasă, de la membrii familiei, decât în exteriorul locuinței. Citește mai mult pe Digi24.ro
Hella Mewis, directoarea germană a unui centru cultural răpită luni seara în centrul Bagdadului, a fost eliberată în cursul nopții de joi spre vineri, a anunțat armata irakiană fără a preciza identitatea răpitorilor ei, relatează…
Strategia aplicată de unele ţări, precum Suedia, privind atingerea imunizării colective a populaţiei prin expunerea la noul coronavirus a persoanelor tinere şi sănătoase care pot trece prin forme uşoare şi medii ale bolii COVID-19 este…
Un nou focar de COVID-19 a fost depistat la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, aproape 80 de cazuri fiind înregistrate în total în rândul personalului unităţii sanitare. Potrivit datelor comunicate, vineri, de Prefectura Prahova,…
Primăria Capitalei amenajează piste de biciclete pe prima bandă de circulație de pe ambele sensuri ale Splaiului Independenței, între Piața Națiunile Unite și Podul Grozăvești. Lucrările au ajuns la 60% și se vor finaliza până…
Departametnul pentru Situații de Urgență anunță că un pacient cu coronavirus internat la terapie intensivă în București va fi transferat vineri cu elicopterul la Craiova pentru că în Capitală nu mai sunt locuri la ATI…
Schema de leasing de echipamente și utilaje pentru IMM-uri a fost publicată în Monitorul Oficial. Urmează ca în termen de 30 de zile Ministerul Finanțelor să elaboreze normele de aplicare ale Ordonanței de urgență. Statul…
Institutul Marius Nasta din București, cel mai mare spital de boli pulmonare din România, aflat în prima linie COVID, este plin în acest moment – atât Terapia Intensivă, cât și celelalte secții. Spitalul nu mai…
Forța Spațială a Statelor Unite (Space Force) și-a prezentat motto-ul oficial și sigla, alături de o explicație privind semnificația acestora, anunță Space.com. În 24 ianuarie președintele american Donald Trump a publicat pe Twitter o imagine…
Câteva mii de musulmani s-au strâns vineri pentru a lua parte la prima zi oficială de rugăciuni la catedrala Sfânta Sofia de la decizia autorităților turce de a o reconverti în moschee, președintele Recep Erdogan…
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care permite activități de ridesharing pentru microbuzele cu până la nouă locuri, față de cinci, cât este în prezent, transmite Mediafax. Președintele Klaus Iohannis, a semnat vineri decretul…
Biroul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi-a exprimat vineri preocuparea faţă de înmulţirea cazurilor de COVID-19 în unele ţări europene, îndemnând la vigilenţă şi la ridicarea „cu atenţie” a restricţiilor, iar dacă…
Turismul între România și Irael nu va putea fi reluat până când numărul de noi îmbolnăviri cu coronavirus nu va scădea atât în Israel, cât şi în România, a declarat vineri ambasadorul Statului Israel la…
Ford a anunțat că a fost depistat un al doilea caz de infectare cu Covid 19 la fabrica din Craiova, iar persoanele care au fost în contact cu angajatul respectiv au fost notificate. Precedentul caz…
Primăria Capitalei nu mai plantează copaci pe strada Fabrica de Glucoză, deși a făcut sute de alveole în acest scop. Acestea sunt deja acoperite cu asfalt pentru ca trotuarele să fie mai largi spun reprezentanți…
Un șofer amendat cu 630 de lei de Poliție pentru că nu a avut asupra lui polița de asigurare auto RCA a scăpat de sancțiuni după ce s-a adresat instanțelor judecătorești. S-a întâmplat în anul…
Alianța USR-PLUS lansează un atac dur la adresa lui Ludovic Orban și a PNL, acuzând că la Constanța liberalii „prezintă sondaje măsluite în speranța de a-și păcăli candidatul, partidul și alegătorii”. Reprezentanții USR-PLUS spun că…
Spitalul Regional Craiova este cel de-al treilea spital regional pentru care Comisia Europeană a aprobat finanțarea, după spitalele regionale de la Iași și Cluj, informează Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Valoarea totală a proiectului…
Prima formă de agroturism din România a început, experimental, în anii 70, în câteva localități printre care și satul Șirnea, de la poalele Munților Piatra Craiului. O localnică din Șirnea mi-a povestit cum se făcea…
România are o capacitate maximă de 27.000 – 28.000 de teste pe zi, însă „nu putem spune că realizăm acest număr de teste, ține foarte mult de personalul care lucrează pe acel aparat, de manualitatea…
Fermierii crescători de porci şi de păsări solicită Ministerului Agriculturii alocarea de urgenţă a fondurilor bugetare necesare implementării actelor normative de sprijin a sectoarelor de creştere a porcinelor şi a păsărilor, conform unei scrisori deschise…
În toate județele României au fost raportate, vineri, noi cazuri de COVID-19. Cele mai multe îmbolnăviri într-o singură – 105 – au fost în București. Urmează Argeș, cu 101 cazuri, și Dâmbovița, cu 70 de…
Strategia neconvențională a Suediei privind gestionarea pandemiei de COVID-19 naște o nouă controversă: nivelul de imunitate, relatează Politico. Agenția de Sănătate Publică suedeză, cea care a elaborat abordarea de răspuns la pandemie, a anunțat că…
România va atinge pragul roșu în momentul în care va avea 2.000 de pacienți COVID în Terapie Intensivă, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, în ziua în care numărul pacienților infectați cu SARS-CoV2 internați în…
Registrul electronic de evidență a zilierilor, disponibil prin aplicația ”Inspecția Muncii”, devine obligatoriu de sâmbătă, informează un comunicat al Ministerului Muncii. Astfel, persoanele care utilizează zilieri pentru diferite activități cu caracter temporar vor fi obligate,…
Remdesivir, primul medicament împotriva COVID-19 recomandat pentru autorizare în Uniunea Europeană, a venit în România în cadrul unui studiu clinic, ajungând în doar câteva spitale, în condițiile în care producătorul a pus la dispoziția țării…
A treia zi cu peste 1.000 de noi cazuri de coronavirus în România. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 1.119 de noi îmbolnăviri de COVID-19 – un nou record negativ, potrivit datelor publicate…
Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat vineri că la sfârşitul acestei săptămâni va avea o întâlnire cu liderul PNL, Ludovic Orban, pentru a discuta despre candidaţi comuni la primăriile de sector din Bucureşti în perspectiva…
Aplicația Milluu lansează serviciul de „property management”, prin care îi ajută pe proprietari să îşi găsească chiriaşi, iar pe cei în cutarea unei locuinţe să îşi găsească chirie fără să mai fie nevoiţi să plătească…
Subprefectul de Covasna Cosmin Boricean a fost pacientul cu COVID numărul 285 din județ. După „20 de zile ţintuit într-un pat al suferinţei”, o parte din perioadă din perioadă fiind conectat la oxigen, el poveștește…
Activitatea a două cluburi din Mamaia, Breeze și Fratelli, unul dintre ele având în administrare și o zonă de plajă, a fost oprită temporar până la remedierea deficiențelor constatate în zona de bucătărie și de…
Doi pacienți confirmați cu COVID-19 și duși cu ambulanța la Spitalul Găești au refuzat să se interneze și au făcut scandal, astfel că a fost chemată Poliția. „Au coborât din ambulanță, au făcut stânga-împrejur și…
Pe 30 iulie NASA va lansa rover-ul Perseverance care ar trebui să ajungă pe Marte în februarie 2021 și, în afară de observațiile pe care acesta le va face cu instrumentele super-high-tech, va ”bifa” și…
Ioana Vonica, soţia omului de afaceri Ilie Vonica din Sibiu care s-a sinucis în anul 2014, a fost condamnată de Tribunalul Bucureşti la 5 ani închisoare cu executare pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de…
O asocierea condusă de chinezii de la Synohidro Corporation Limited va proiecta și construi „Varianta de ocolire a municipiului Zalău între DN 1F km 79+625 – DJ 191C, circa 5,5 km foarte dificili prin dealurile…
O prezentatoare TV din SUA a fost diagnosticată cu cancer, după ce un telespectator vigilent a observat o umflătură pe gâtul acesteia şi i-a trimis un mail, pentru a o anunţa, relatează USA Today, preluată…
Imagini cu ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan, îl arată pe acesta în spatele premierului, reproducând, involuntar, aproape fiecare gest al lui Ludovic Orba, care vorbea într-o conferință de presă la Constanța. Imaginile au fost postate pe…
Specialiștii în sănătate sunt îngrijorați de ce unele persoane care sunt testate pozitiv cu coronavirusul nu se simt rău niciodată. Ar putea fi noroc genetic, tinerețea sau ceva diferit? notează National Geographic. Până la jumătate…
Piața asigurărilor generale și de viață din România a atins venituri de 2,95 miliarde lei în primul trimestru din 2020, în creștere cu 8,8% față de perioada similară a anului trecut, a anunțat vineri Autoritatea…
Sistemul de siguranță și automatizare a traficului pe Magistrala 4 de metrou a fost pus în funcțiune, anunță Metrorex. Momentul vine la peste trei ani de când traficul de metrou a fost deschis pe extinderea…
Interpolul a refuzat includerea fostului lider al Partidului Democrat din Republica Moldova, oligarhul Vladimir Plahotniuc, pe lista persoanelor date în căutare internațională și a decis radierea datelor acestuia din bazele de date ale organizației. Anunțul…
Corpul de control al Ministerului Sănătății se află la această oră la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din București, potrivit surselor HotNews.ro. Este prima zi a unui control în cadrul căruia urmează să fie…
Povestea cu oamenii care au ajuns să nu fie asigurați la sănătate a ajuns la un nou nivel. Vina este la autorități. Asta e clar. Prima dată CNAS a sugerat că e vina angajatorilor, apoi…
Veniturile din servicii ale Vodafone România, al doilea mare operator local de comunicații mobile, au fost în valoare de 189,7 milioane de euro în trimestrul încheiat la 30 iunie 2020, în scădere cu 1,2% față…