Sari direct la conținut
joi 9 ianuarie
România susține implicarea NATO în regiunea Orientului Mijlociu, a declarat joi președintele Klaus Iohannis, după ce Donald Trump a cerut creșterea rolului Alianței în această zonă, în contextul tensiunilor cu Iranul. „Discuția despre implicarea NATO…
Universitățile din România sunt obligate ca începând din 2020 să-i primească pe candidații minorităților naționale numai pe baza rezultatelor de la competențele în limba română conținute în diploma de bacalaureat, și nu să mai organizeze…
Anul 2020 se anunță unul bun din punct de vedere al afacerilor media, cred marii editori de presă din lume, care sunt, în schimb, îngrijorați de situația generală a jurnalismului, potrivit ultimului raport privind starea…
Arabia Saudită a condamnat joi ”atacurile iraniene asupra suveranității Irakului”, într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe publicat la Riad, relatează AFP. ”Regatul denunță și condamnă încălcările iraniene ale suveranității Irakului”, a indicat comunicatul…
Petru Șușca, managerul Spitalului Județean din Cluj, și profesorul Ștefan Florian, șeful disciplinei de Neurochirurgie din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a UMF Cluj, au fost reclamați joi la Agenția Națională de Integritate de…
Noua ministră austriacă a Afacerilor Europene, Karoline Edtstadler, a pledat joi la Paris pentru un nou tratat instituțional european, care să instaureze mai multă subsidiaritate, o propunere primită cu circumspecție de Franța, scrie AFP. „Dorim…
Haosul din transporturi a pus din nou stăpânire pe Franța în contextul în care sindicatele au reluat masivele proteste față de planul lui Emmanuel Macron de reformare a sistemului de pensii în a 36-a zi…
Ministerul Sănătății urmează să demareze vaccinarea gratuită împotriva HPV luna aceasta, după ce primele 20.000 de doze de vaccin au fost distribuite către direcțiile de sănătate publică. Campania se adresează fetelor cu vârsta cuprinsă între…
Situația din Orientul Mijlociu „rămâne volatilă și fragilă” și „nu este în interesul cuiva de a avea un nou conflict”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la finalul unei întrevederi cu premierul român…
Traficul auto a fost dat peste cap în București de un cortegiu funerar filmat înaintând pe contrasens. Imaginile au devenit virale în scurt timp pe Facebook. Mai multe mașini și persoane ce formau un cortegiu…
În plin scandal legat de poluarea din Capitală, șefa Gărzii de Mediu, Gabiela Dorojan, a fost schimbată din funcție. Ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunțat că în urma discuției cu Dorojan au ajuns la concluzia…
Legătura feroviară Gara de Nord – Aeroportul Otopeni trebuie terminată până în mai, chiar dacă termenul din contract este septembrie, după terminarea Campionatului European de Fotbal, a declarat joi ministrul Transporturilor, Lucian Bode, citat de…
Prințul Harry și soția sa Meghan și-au motivat decizia de a se retrage din rolurile de prim-plan din cadrul familiei regale prin dorința de a deveni „independenți financiar”, dar cuplul își păstrează cea mai mare…
Președintele rus Vladimir Putin a supervizat, joi, exercițiile care au avut loc în apropierea Crimeii și în timpul cărora a fost lansată racheta de croazieră hipersonică Kinzhal, scrie TASS. Joi, Flota Mării Negre și Flota…
Primarul oraşului Eforie, Robert Şerban, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că ar fi vândut ilegal un teren de peste 3.000 de metri pătraţi unei firme la care era asociat…
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) este obligată să reducă tarifele de distribuție și de transport al energiei, după ce Guvernul a eliminat taxa de 2% aplicată asupra cifrei de afaceri din energie.…
Fostul premier Viorica Dăncilă critică declarațiile ministrului Muncii, Violeta Alexandru pe tema vârstei de pensionare. Dăncilă a postat joi, pe pagina sa de socializare, că ministrul Muncii nu poate forța oamenii să muncească până la…
Actorul american Leonardo DiCaprio, aflat în vacanță în Caraibe, a ajutat la găsirea unui bărbat care căzuse de pe un iaht și plutea în derivă de 11 ore, potrivit Mediafax, care citează dailymail.co.uk. Pe 30…
Ajutor! Un balaur tâmpițel, un film mediocru, o peltea de patru ore m-a mușcat de jugulară. M-am contaminat! Diavolul îmi dictează ce să scriu! Ajutorrr! Uite chipul lui Dracula. Nu-i așa că-i frumos, dominator? Mă…
Profesorul român condamnat la 8 ani de închisoare în China pentru un presupus prejudiciu de 80 de dolari și încarcerat de peste 5 ani va fi adus în România, a anunțat joi Ministerul Justiției. Potrivit…
Danemarca și Finlanda sunt țările europene în care anul școlar începe cel mai devreme. Însă, în ciuda unor diferențe, în țările europe există anumite similarități în privința structurii anului școlar. Potrivit datelor din raportul Eurydice…
O oră de întrerupere a internetului ar cauza în România pagube de 7,8 milioane dolari (33,7 milioane lei) iar pentru o zi valoarea urcă la 187,9 milioane dolari (811 milioane lei), arată datele netblocks.org și…
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a pus în dezbatere publică noua variantă a Declaraţiei unice, care are câteva modificări faţă de cea de anul precedent. Este vorba despre Declarația unică privind impozitul pe venit…
Un comandant iranian a spus că asalturile cu rachete asupra țintelor americane în Irak nu au vizat să ucidă soldați americani, ci a căutat să distrugă ”mașinăria militară” a Washingtonului și au fost începutul unei…
Premierul Marii Britanii Boris Johnson este ”unul dintre cei mai curajoși politicieni” și Uniunea Europeană ar trebui să vizeze relații strategice puternice cu Regatul Unit, a declarat Viktor Orban. „Cred că o cooperare generoasă și…
Marius Daniel Șișu, numit de fostul Guvern, în februarie 2019, președinte interimar al Agenției Naționale a Medicamentului, cu toate că a picat admiterea la Facultatea de Farmacie în iulie 2018, a fost demis joi de…
Încă de la vârsta de patru ani, copiii, și în special băieții, asociază în general puterea și masculinitatea, potrivit unui studiu publicat joi de revista științifică Sex Roles, scrie AFP. „În interacțiunile dintre figuri masculine…
Instanța anulează cererea de chemare în judecată a companiei Facebook, solicitare formulată de filiala ALDE Sibiu, care reclamă faptul că pe rețeaua de socializare ar fi fost blocată promovarea lui Mircea Diaconu în campania pentru…
Fostul șef al serviciului secret din Ministerul de Interne Gelu Oltean, acuzat de procurorii DIICOT că organiza ședințe de șamanism la care se consuma Ayahuasca și la care luau parte zeci de persoane, rămâne în…
Fostul director adjunct al Operei Naționale din Iași Cosmin Marcovici, actual secretar de stat în Ministerul Culturii, este acuzat de o tânără din corul Junior al Operei ieșene că ar fi hărțuit-o sexual. Faptele s-ar…
Liderii PSD se reunesc la începutul săptămânii viitoare în ședința Comitetului Executiv pentru a decide strategia partidului pe următoarea perioadă. Surse social-democrate au declarat pentru HotNews.ro că pe ordinea de zi se află tema depunerii…
Ministerul de Finanțe a dat aviz negativ pe proiectul de act normativ conceput de Ministerul Transporturilor pentru contractele de servicii publice de transport de călători ale operatorilor feroviari, din cauza excluderii din mecanism a indicatorului…
Doi paznici de vânătoare au fost bătuţi, pe un fond de vânătoare din județul Dolj, de mai mulţi tineri suspectaţi de braconaj. Unul dintre agresori a furat o armă de vânătoare, relatează Mediafax. Potrivit Poliţiei…
Un oficial ucrainean din domeniul securității a declarat că un atac cu rachete sau cu bombă, dar și coliziunea cu o dronă sunt investigate de experți în cazul tragediei aviatice care s-a produs miercuri, în…
Primarul Gabriela Firea cere demisia ministrului Mediului, Costel Alexe, acuzând că acesta este incompetent și a indus panica în populație după ce a făcut recomandarea ca bucureștenii să poarte măști pentru a se proteja de…
Deputatul USR Emanuel Ungureanu, care a făcut public cazul pacientei arse în timpul operației la Spitalul Floreasca, după ce unitatea medicală a încercat să mușamalizeze incidentul, a anunțat că va propune oficial Ministerului Sănătății să…
Ministerul israelian al Apărării a anunțat că a reușit să facă un pas înainte în dezvoltarea laserelor care pot intercepta amenințări aeriene, inclusiv rachete, drone și proiectile antitanc, relatează The Jerusalem Post. Noul sistem de…
Federația Coaliția pentru Educație consideră că este bine ca anul școlar să înceapă mai devreme și să aibă un ritm mai potrivit vieții actuale, cu perioade intense, alternate cu vacanțe mai scurte, potrivit unui comunicat…
Judecătorii și procurorii vor ieși în fața palatelor de justiție din țară, vineri, în semn de solidaritate cu magistrații polonezi, care vor protesta la Varșovia printr-un marș al tăcerii, față de „încercările sistematice din ultimii…
Primăria Făgăraș (Brașov) a decis ca din acest an să impună un impozit de la 300% până la 500% pentru proprietarii clădirilor degradate care nu încep lucrările de reabilitare. Primăria Făgăraș a anunțat pe Facebook…
Actul normativ de modificare a Legii vânătorii a fost promulgat joi de președintele Klaus Iohannis. Legea prevede, între altele, acordarea de despăgubiri victimelor atacurilor urşilor şi mistreţilor. Potrivit Administrației Prezidențiale, Iohannis a semnat joi decretul…
Prefectul judeţului Brăila, Cătălin Boboc, susține că nu vor fi probleme cu finanţarea podului suspendat peste Dunăre, cel mai important proiect de infrastructură început în estul României după 1989, și că acesta „este o prioritate…
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu reacționează la solicitarea deputatului PNL Florin Roman care cere sesiune extraordinară pentru legea pensiilor speciale. Ciolacu scrie pe pagina sa de Facebook ca dacă PNL vrea sesiune extraordinară să susțină…
Directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor, dr. Remus Moţoc a declarat joi că tradiţionala vânătoare de mistreţi de pe domeniul cinegetic al lui Ion Ţiriac de la Balc nu va avea…
Misterioasa boală contractată de 59 de pacienți în centrul Chinei este provocată de un nou virus, care aparține aceleiași familii cu sinistrul SARS, au anunțat joi autoritățile sanitare chineze, citate de AFP. Maladia a apărut…
Varujan Vosganian susține că propunerea lui Marcel Ciolacu privind o alianță PSD – ALDE este o recunoaștere a greșelii făcute de social-democrați în august 2019, când au rupt alianța de guvernare. „Această mână întinsă către…
Ministrul muncii Violeta Alexandru susține că „suntem departe de a lua o decizie”, în ceea ce privește o posibilă creștere a vârstei de pensionare la 70 de ani. Ministrul spune că sunt analizate și tendințele…
Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, confirmă într-un interviu pentru HotNews.ro că „au avut loc discuții prospective între diverse părți interesate de o eventuală tranzacție” (n.a. a acțiunilor deținute de DT/OTE la Telekom România).…
The Pirate Bay este cel mai cunoscut portal de torrenturi și probabil cel mai urât coșmar al deținătorilor de drepturi de autor. Te-ai întrebat vreodată cât ar dura și cât ar costa să descarci tot…
Două baze americane din Irak au fost lovite marți noaptea de rachete iraniene, însă atacul a fost unul fără victime. Niciun soldat american nu a fost ucis sau rănit, iar atacul iranian pare că a…