Sari direct la conținut
luni 22 aprilie
Mirosurile plăcute vă scapă de țigări. Mirosurile de mentă, ciocolată, vanilie și lămâie pot reduce pofta de a aprinde o țigară. Fumătorilor li s-a cerut să estimeze nevoia de a aprinde o țigară când miros…
Topul ţărilor cu cele mai urâte femei din lume. Pe ce loc este România. Studiul a fost realizat în urma unui sondaj la care au participat 1000 de persoane. Pe primul loc, Marea Britanie! Au…
Cinci guverne, o singură direcţie, dar nu pe autostradă: când s-au decuplat salariile de investiţii în bugetul ţării Am avut cinci premieri în ultimii patru ani. Proporţiile în PIB ale cheltuielilor statului cu salariile, investiţiile,…
De ce nu se căsătoreşte Mihaela Rădulescu cu Felix Baumgartner! Ce spune vedeta. S-au întâlnit la un interviu, s-au plăcut reciproc, iar până la a forma o pereche nu a mai fost decât un pas.…
Guvernul de la Havana a solicitat companiei de stat care produce energie electrică să își reducă producția, după ce Statele Unite au impus sancțiuni pentru companiile care transportă petrol din Venezuela către Cuba, mișcare ce…
Consiliul Europei (CE) va efectua o verificare a Maltei pentru a vedea dacă țara își respectă angajamentele și obligațiile în materie de democrație, în calitatea ei de membru al organizației internaționale. Asemenea verificări ale celor…
Ucraina are şansa de a adopta schimbări pozitive care să aducă beneficii întregii societăţi, se arată într-o declaraţie a ministerului rus de externe, ca reacţie la primele rezultate ale celui de-al doilea tur al alegerilor…
Din epoca lui Caragiale și până astăzi, politică românească a servit întotdeauna „material” teatrului și umoriștilor în special. Nici vremurile actuale nu fac excepție. În timpul unei piese puse în scenă la Teatrul de Comedie…
Patru presupuși membri ai organizației teroriste Stat Islamic (ISIS) au fost uciși după ce autoritățile saudite au împiedicat un atac în regiunea Riyad, din centrul țării, potrivit Reuters citat de Mediafax. Cei patru plănuiau un…
Candidații stângii aflate la putere și cei ai dreptei aflate în opoziție au obținut rezultate apropiate duminică seară la alegerile prezidențiale din Macedonia de Nord, anunțând pentru 5 mai un al doilea tur foarte strâns,…
Absenteismul este în creştere cu fiecare confruntare electorală care vizează reînnoirea Parlamentului European. În medie unul din doi cetăţeni nu intenţionează să se prezinte la vot, în timp ce în Europa de Est fenomenul capătă…
Bonurile fiscale emise în data 26 martie 2019, cu o valoare de 346 lei, au ieşit câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică, anunță Agerpres. La această extragere au participat bonurile fiscale emise în…
La aproximativ 120 de kilometri de aeroportul din San Jose și la doar câțiva kilometri distanță de Parcul Național Carara a apărut un alt punct de atracție pentru turiștii care tranzitează zona: un pod, cunoscut…
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, duminică, la Chişinău, că PNL se bate în România cu forţe care ‘conduc prin frică, intimidare, minciună şi corupţie’, susţinând însă că aceste forţe nu pot să facă ce…
Tigrii bengalezi sunt una dintre speciile cele mai afectate atât de schimbările climatice, cât și de braconaj. Cercetătorii avertizează că, dacă se va continua în ritmul acesta, în 50 de ani aceste animale vor dispărea…
Apărarea Europei împotriva „vântului suveranismului”; o soluție europeană la urgența migranților; propunerea stipulării unui acord cu Franța privind extrădările. Șeful statului, Sergio Mattarella, abordează teme importante într-un interviu acordat prestigioasei reviste franceze La Revue de…
Poliția din Irlanda de Nord a anunțat că i-a eliberat duminică pe cei doi tineri care fuseseră reținuți în dosarul morții jurnalistei Lyra McKee, iar acuzațiile împotriva acestora au fost retrase, potrivit Reuters citat de…
duminică 21 aprilie
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, l-a numit pe generalul Hossein Salami în postul de şef al Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică iraniană, a relatat duminică pagina de internet a lui Khamenei, potrivit AFP citat de…
Procurorii militari acuză, în documentele ajunse pe masa judecătorilor odată cu dosarul Revoluţiei, că Ion Iliescu şi militarii care l-au ajutat să preia puterea după fuga cuplului Ceauşescu au orchestrat cea mai mare diversiune din…
Șeful Direcției Generale Anticorupție, Cătălin Ioniță, transmite o scrisoare deschisă în care acuză faptul că schimbările pe care vrea să le facă ministrul Carmen Dan în DGA îl vizează de fapt pe el. Acesta descrie…
Un dispozitiv exploziv a fost dezamorsat, duminică seară, pe aeroportul internaţional din Colombo, la câteva ore după seria de atentate soldată cu peste 200 de morţi, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate din Sri…
Mesele noastre ar putea fi încărcate mult mai des cu preparate din pește, dacă marfa ar fi mai multă şi, implicit, mai ieftină! Din păcate, problemele din Delta Dunării nu își găsesc deocamdată rezolvarea! Cele…
Pentru un turist sau pelerin, Ierusalimul, cu tradițiile, culturile și conflictele lui, poate fi deopotrivă fascinant și tulburător. Spre exemplu, în ziua de Șabat, evreii ultraortodocși n-au voie să facă absolut nimic. Nici măcar să…
Ministrul demisionar Tudorel Toader a acuzat că uneori ”mai întâi se evoca întârzierea la Ministerul Justiției, după care se aducea proiectul de act normativ spre avizare”. Toader le răspunde astfel lui Dragnea și ministrului Transporturilor,…
Deputatul PNL Florin Roman a revenit, duminică, cu un nou mesaj pentru Viorica Dăncilă, după ce acesta a făcut-o ”tută și ”anaflabetă”. Mesajul vine după ce Dăncilă a reacționat și a spus că liberalii ”…
Actorul de comedie Volodimir Zelenski a declarat, după o victorie zdrobitoare în fața actualului lider de la Kiev, Petro Poroșenko, în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, că nu îi va ”dezamăgi niciodată” pe ucraineni,…
Cei opt elevi pentru care MAE a activat Celula de Criză în urma atentatelor din Sri Lankasunt de la Colegiul „Costache Negruzzi” din Iași. Sindicaliștii din educație au transmis, duminică seara, că aceștia sunt în…
În 1994, atunci când a câştigat alegerile pentru Primăria Istanbul, Recep Tayyip Erdoğan a inaugurat două perioade importante în istoria recentă a Turciei. Prima este perioada scurtă, 1994-1998, dar prolifică a lui Erdoğan însuşi la…
Aveam o bănuială de cum va decurge alaltăieri “dezbaterea secolului” despre Marxism vs Capitalism, adică cea între Slavoj Žižek (un fel de Ţuţea marxist, histrionic, exhibiţionist, vedetă a campusurilor şi conferinţelor publice) şi Jordan Peterson…
Democrații americani rămân divizați duminică asupra riscurilor politice a unei proceduri de destituire a președintelui Donald Trump pentru obstrucționarea justiției, un delict pe care ei îl cred dovedit de raportul procurorului special Robert Mueller, relatează…
Președintele PNL, Ludovic Orban, a acuzat, duminică, pe Facebook, că „s-au depus eforturi uriașe” pentru ca PNL să fie împiedicat să-și prezinte candidații pentru europarlamentare în Alexandria, după ce Primăria orașului a refuzat să le…
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat duminică, la Târgu Jiu, că instituţia pe care o conduce a primit de la Ministerul Justiţiei 17 pagini de observaţii privind ordonanţa pe achiziţii, printre recomandări fiind şi cea…
Deputatul PNL Ovidiu Raețchi a transmis o scrisoare deschisă către comisarul pentru sănătate Vytenis Andriukaitis prin care îi cere oficialului european sprijinul în reglementarea profesiei de moașă, obiectivul fiind scăderea ratei mortalității materno-infantile, relatează Mediafax.…
Volodimir Zelenski a fost ales noul președinte al Ucrainei cu 73 la sută din voturi, potrivit exit-poll-ului, relatează AFP. Actorul de comedie, un novice în politică, îl învinge astfel pe Petro Poroșenko, în al doilea…
The Guardianscrie despre lipsa personalului medical din sistemul românesc, după ce mii de doctori au hotărât să părăsească țara. Publicația ia ca studiu de caz secția de neonatologie dintr-un spital din Slobozia, unde o doctoriță…
Liderul principalului partid de opoziție din Turcia a fost atacat duminică de mai mulți bărbați care țipau înainte ca agenții de pază să îl îndepărteze în siguranță de mulțime în Ankara, potrivit partidului și înregistrărilor…
Parlamentarii Pro România nu vor participa la votul din Camera Deputaţilor asupra proiectelor de modificare a Codurilor penale şi nici la votul unei eventuale restructurări a Guvernului, a anunţat, duminică, vicepreşedintele partidului Mihai Tudose, relatează…
Soția liderului Ku Klux Klan Missouri a recunoscut că și-a omorât soțul acum doi ani, relatează BBC. Liderul organizației rasiste a fost împușcat, iar corpul său a fost aruncat lângă un râu. Malissa Ancona, 47…
Gradele vor urca treptat în termometre în următoarele trei zile, dar nu scăpăm nici de ploi. În primele zile ale săptămânii vitoare, vremea va fi instabilă, astfel că vor fi intervale în care temporar va…
O delegație a Comisie Venenția vine în România săptămâna viitoare pentru a discuta cu reprezentanții autorităților române din domeniul Justiției despre modificarea legilor Justiției și intenția PSD-ALDE de modificare a codurilor penale, au declarat pentru…
Pro România va începe, săptămâna viitoare, discuţiile cu partidele de Opoziţie pentru iniţierea, după alegerile europarlamentare, a unei moţiunii de cenzură pentru a schimba Executivul şi pentru a forma un guvern de uniune naţională, a…
Un grup de opt copii români se află în Sri Lanka, dar au fost transportați în siguranță, într-o unitate militară din apropierea capitalei, împreună cu însoțitorul lor, a precizat, la Digi 24, ministrul Afacerilor Externe,…
Cel puţin 158 de persoane au murit, iar alte câteva sute au fost rănite în seria de atentate comise duminică la hoteluri şi biserici din Sri Lanka. Printre victime sunt și 35 de străini. Imaginile…
„Puterea: Suntem cea mai eficientă și hotărâtă putere politică de până acum. Opoziția: Această putere este cea mai nocivă putere de până acum. Electorat: Toți sunt la fel până acum. Nimeni nu e interesat cu…
MAE a transmis că autoritățile locale din Sri Lanka nu au notificat ambasada cu privire la existența unor cetățeni români printre victimele exploziilor produse în această țară, iar la nivelul misiunii diplomatice nu s-au înregistrat…
Liberalii îi cer președintelui Consiliului Județean Iași, pesedistul Maricel Popa, să prezinte facturile și dovada plăților pentru serviciile prestate de către Teatrul Luceafărul şi ansamblul folcloric al CJ la mitingul PSD la care a participat…
Guvernul va iniția negocieri cu toate statele membre UE pentru a implementa un pachet de măsuri care să răspundă atât nevoii, cât și dorinței de revenire acasă a celor plecați la munca în străinătate, spune…
Primăria Captalei susține că nu a oprit finanțarea singuruil centru de găzduire a victimelor violenței domestice, deschis non-stop în București, fiind vorba despre expirarea unui acord care a fost încheiat pe durată determinată, respectiv septembrie…
În luna decembrie a anului 2003 se pregătea închiderea Biroului din București al postului de radio „Europa Liberă”. Era, de fapt, vorba despre o decizie în urma căreia dispărea, practic, „Departamentul pentru România și Republica…
Ion Țiriac a fost prezent în tribunele Sălii Kindarena din Rouen la semifinala de Fed Cup dintre Franța și România. Omul de afaceri a luat loc lângă George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, acolo…