Žižek vs Peterson, sau măcelul ideologic care n-a mai fost

Aveam o bănuială de cum va decurge alaltăieri “dezbaterea secolului” despre Marxism vs Capitalism, adică cea între Slavoj Žižek (un fel de Ţuţea marxist, histrionic, exhibiţionist, vedetă a campusurilor şi conferinţelor publice) şi Jordan Peterson (autor de self-help books cu vagi idei de conservatoare, dar pe care stânga radicală îl denunţă drept fascist sub acoperire, după cum îi e obiceiul cu tot ce cade la dreapta de centru), anunţată ca mare încleştare ideologică. Pentru cine nu ştie, cei doi s-au tot provocat luni de zile prin presă precum George Foreman şi Muhammad Ali pentru meciul de box Rumble in the jungle, iar la dezbaterea asta, ţinută la centrul Sony din Toronto, deci pe terenul lui Peterson, s-au vândut bilete pe bani grei.

Bănuiala mi s-a confirmat: amândoi au zis chestii de bun simţ, pe alocuri interesante şi s-au contrazis marginal şi neimportant, deşi în special datorită lui Žižek (inevitabil) discuţia a avut atâtea paranteze şi devieri încât firul logic se pierdea şi nu era deloc clar cine ce vrea să spună. Pe tema centrală au căzut de acord că sunt ceva probleme cu capitalismul, dar până una alta variantă mai bună de organizare n-avem.

Peterson a demontat argumentat Manifestul Partidului Comunist (de Marx&Engels), ceea ce deja e treabă standard, necontroversată, deci nu-i greu de făcut bine şi structurat. Ca atare Žižek nici n-a încercat să apere Manifestul, că nu prea ai ce apăra, şi spre surpriza mea s-a abţinut de la sofisme extravagante. În schimb a vorbit chestii diverse în stilul lui dezlânat, greu de urmărit pe fond dar plin de bons mots şi paradoxuri cât să facă deglutiţia mai plăcută (adică gen Ţuţea), cu tricoul lălâu şi ţurloaiele la vedere ca să-l venereze în continuare groupies din studenţime, deoarece, vorba aia, are şi revoluţia manierismele ei. Chiar când nu mai e nici o revoluţie şi au rămas doar manierismele.

Evident, slovenul are lecturi mai solide decât canadianul şi orice excurs serios prin bibliografie pune pe al doilea în dificultate. Faină a fost de exemplu întrebarea lui Žižek, relevantă pentru toţi propagandiştii conservatori care vehiculează etichete precum “liberal-marxist” sau “sexo-marxist” în sus şi în jos, aplicându-le pe tot ce nu intră în orizontul lor de vede îngust şi maniheist: care-s marxiştii ăia care domină intelectual presa, academia, opinia publică, şamd, cum auzi toată ziua pe Fox News?

Peterson a dat nişte cifre, dar când s-a ajuns la nume a călcat în străchini menţionând pe Foucault, probabil unul din post-moderniştii francezi cel mai greu de băgat în categoria marxism. E clar că omul, la fel ca fanii lui români, are doar nişte idei vagi şi la a doua mână despre cine a zis ce prin filozofie şi se bazează pe impresia generală că toată gaşca asta de franţuji postmodernişti în sacou şi maletă, cu cărţi groase şi greu de citit cu care umblă fetele în traistă pe la departamentele de sociale, trebuie să fie obligatoriu marxişti. Alte forme de îmbâcseală sau inadecvare la realitate, non-marxiste, sunt excluse.

Dar astea au fost detalii în desenul mare. Rumble in the jungle s-a terminat până la urmă ca un meci amical, între doi oameni amabili, deşi unul can bufonel, ceea ce pentru fanii lui Žižek a fost desigur o dezamăgire (mai ales dacă plătiseră şi bilet): n-au fost insulte, agresiuni verbale, aruncări cu sticla de apă minerală. No show, nema revoluţia. Ca atare revista Jacobin l-a epurat instantaneu pe Žižek din galeria de sfinţi şi a declarat că marxismul occidental trebuie împrospătat cu alte figuri, care să ţie vie flacăra luptei pentru dreptate până nu mai suflă nici un cetăţean, în locul expiraţilor ătora burtoşi care fac pace cu inamicul.

Citeste intreg articolul si coemnteaza pe contributors.ro