luni 23 aprilie
VIDEO Idee de afacere: Vinde cravate sintetice, la 40 de dolari bucata, iar clienții sunt bucuroși să plătească
Știi ce-i aia o cravată vegan? E o cravată din material sintetic. Mohamed Geraldez, un antreprenor din California, a venit la București și ne-a povestit cum i-a venit ideea să vândă cravate sintetice, la 40…S-a deschis sesiunea de inscrieri pentru un nou concurs de proiecte 9G la TNB – ediția a V-a
Teatrul Național “I. L. Caragiale” din București, prin Centrul de Cercetare și Creație Teatrală “Ion Sava”, lansează a V-a ediție a programului 9G la TNB (Noua Generație) care se adresează tinerilor creatori de teatru, absolvenți…Creștinii ortodocși îl sărbătoresc luni pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
Creștinii ortodocși îl sărbătoresc luni pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Sărbătorit în fiecare an pe 23 aprilie, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din calendarul ortodox, ziua fiind marcată,…Ministrul Educaţiei se întâlneşte luni cu reprezentanţi ai studenţilor universităţilor din Consorţiul Universitaria
Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, se va întâlni luni cu reprezentanţi ai studenţilor universităţilor din Consorţiul Universitaria care au declanşat proteste în urma deciziei ministerului de a reduce locurile bugetate. Potrivit unui anunţ al Ministerului Educaţiei,…Sindicatele din sectorul feroviar protestează luni la Ministerul Transporturilor și la Guvern
Sindicatele din sectorul feroviar organizează luni un miting de protest la Ministerul Transporturilor, urmat de un marş până la Guvern, unde va continua manifestaţia, noteazăAgerpres. Ei cer finalizarea şi adoptarea Statutului Personalului Feroviar, salarii decente…Tăriceanu și Dragnea participă, la Tallinn, la Conferința Președinților Parlamentelor statelor membre UE
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi cel al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, vor participa luni şi marţi, la Tallinn, în Estonia, la Conferinţa Preşedinţilor Parlamentelor statelor membre ale UE, informează Agerpres. Potrivit unui comunicat al Senatului…Accident grav de transport in Coreea de Nord/ Mai mulți chinezi s-ar număra printre victime
Un accident grav de transport a avut loc în Coreea de Nord, mai mulți turiști chinezi aflându-se printre victime, a anunțat luni ministerul de Externe de la Beijing, citat de Reuters. Ministerul de Externe de…Tudorel Toader urmează să se întâlnească astăzi cu Viorica Dăncilă pentru a stabili forma sesizării la CCR a refuzului preşedintelui de revocare a şefei DNA
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, urmează să se întâlnească astăzi cu premierul Viorica Dăncilă pentru a stabili forma sesizării la Curtea Constituţională (CCR) a refuzului preşedintelui Klaus Iohannis de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.…Premierul Viorica Dăncilă se întâlneşte astăzi cu manageri de spitale, pe tema salariilor din sănătate
Premierul Viorica Dăncilă se întâlneşte, astăzi, cu manageri de spitale pentru discuţii pe tema problemelor legate de salariile angajaţilor din sănătate, anunță news.ro. Întâlnirea este programată la ora 13.00, la Palatul Victoria. La începutul şedinţei…Mexic: În primele trei luni au fost comise peste 7.000 de asasinate, cu 20% mai multe față de anul trecut
Un număr de 7.667 asasinate au fost comise în Mexic în primul trimestru al acestui an, o creştere de aproape 20% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, care a fost totuşi cel mai violent an…Stallone i-a cerut lui Trump să îl graţieze post-mortem pe boxerul Jack Johnson. Preşedintele ia în considerare amnistierea totală
Actorul Sylvester Stallone i-a cerut lui Donald Trump să îl graţieze post-mortem pe boxerul Jack Johnson (1878 – 1946), iar preşedintele american a transmis pe Twitter că ia în considerare amnistierea totală a primului sportiv…Coreea de Sud anunță oprirea emisiunilor de propagandă la granița cu Coreea de Nord
Coreea de Sud a anunţat luni că a oprit emisiunile de propagandă peste graniţă înaintea discuţiilor de la summitul inter-coreean din această săptămână, transmite agenţia Yonhap, citată deAgerpres. Oprirea are ca scop „reducerea tensiunilor militare…Un autoportret în care John Lennon s-a înfăţişat ca Hitler, vândut pentru 54.000 de dolari
Un autoportret realizat la finalul anilor 1950 în care John Lennon s-a înfăţişat drept Adolf Hitler a fost vândut pentru 54.000 de dolari, scrie news.ro, care citează NME. Schiţa face parte dintr-un caiet cu desene…Business report: Semnal de alarmă: începe criza economică reală; Apartamentele noi se vând în faza de machetă. Riscurile la care se expun cumpărătorii; Viitor incert pentru emblema județului Galați
Semnal de alarmă: începe criza economică reală. Tot mai mulţi specialişti în economie au atras atenţia asupra pericolului iminent al declanşării unei noi crize economice, cel mai probabil la jumătatea anului viitor, unii dintre experţi…VIDEO Emmanuel Macron: Nu ar trebui să ne arătăm niciodată slabi în fața lui Vladimir Putin
Președintele francez Emmanuel Macron l-a calificat pe președintele rus Vladimir Putin drept un „om foarte puternic”, în fața căruia „nu ar trebui să ne arătăm niciodată slabi”, într-un moment în care tensiunile dintre occidentali și…Politic show: Udrea şi cu Bica s-au dus degeaba în Costa Rica: pot fi extrădate şi fără tratat cu România. Azilul politic, exclus pentru fapte de corupţie; Codul roşu de securitate „Laleaua“; Băsescu, atac dur la Dragnea;
Udrea şi cu Bica s-au dus degeaba în Costa Rica: pot fi extrădate şi fără tratat cu România. Azilul politic, exclus pentru fapte de corupţie. Mai mulţi politicieni şi oficiali români acuzaţi de corupţie au…Bancul zilei: Soacra în vizită
Într-o zi, Ion se trezește la ușă cu soacra. – Vai, mama soacră, cât stai pe la noi? – Cât sunt primită cu drag, fiule… – Ce păcat! Nici măcar la o cafea nu stai?Mizerie care costă milioane de euro, în spitalele de stat. Spitalul Județean Constanța, tabloul perfect al jafului
În România sunt spitale de stat care concurează unităţile private, iar unul dintre cele mai moderne e la Moineşti. Acolo, managerul a ştiut ce butoane să apese ca să aducă venituri spitalului şi să atragă…Raed Arafat spune că vor fi făcute verificări în cazul bărbatului care a murit când făcea rafting, pentru a se stabili toate aspectele legate de intervenţie
Secretarul de stat Raed Arafat spune vor fi făcute verificări în cazul bărbatului decedat sâmbătă după-amiază în urma unui accident de rafting pe râul Jiu, în judeţul Gorj, pentru a se stabili dacă s-a procedat…Subiectele zilei: Ce „aventuri“ ne aşteaptă odată cu schimbarea cardurilor de sănătate. De ce este necesară înlocuirea documentelor electronice; Scandalul Herta Mueller. CTP: „Plătesc cotizația. Mă îngroapă Uniunea, sunt asigurat!”; Mizerie care costă milioane de euro, în spitalele de stat
Ce „aventuri“ ne aşteaptă odată cu schimbarea cardurilor de sănătate. De ce este necesară înlocuirea documentelor electronice. Aproape un milion de carduri de sănătate care expiră în 2018 vor fi înlocuite cu altele noi, asiguraţii…Faze tari: Un român și-a scos la vânzare dinții de plastic. Prețul pe care îl cere; A fost emisă bancnota de 0 euro! Chipul cărei personalităţi se află pe aceasta şi de ce; Cum îi pregătește NASA pe astronauți pentru viitoarele misiuni pe Marte
Cum îi pregătește NASA pe astronauți pentru viitoarele misiuni pe Marte. Dacă pentru mulți Hawaii înseamnă surf și soare, pentru participanții la simulare este altceva – ei trebuie să se înfrunte cu situații dificile care…Avicii a fost fotografiat relaxându-se în compania prietenilor cu doar o zi înaintea morții
Celebrul DJ suedez Avicii a fost fotografiat relaxându-se cu prietenii, cu o băutură în mână, pe un yaht, în largul coastelor Omanului, cu doar o zi înaintea decesului său, survenit vineri, la vârsta de 28…Caru' cu vedete: Gabriel Cotabita tata la 62 de ani: „Cum da Dumnezeu. Nu am cum sa ma opun”; Rita Mureșan a leșinat în culisele unei prezentări de modă. “Am avut un deja vu că o să mor”; Mircea Radu a rămas fără emisiune la Antena 1! De ce a fost scos de pe post
Mircea Radu a rămas fără emisiune la Antena 1! De ce a fost scos de pe post Mircea Radu n-a avut noroc cu emisiune „Ie, Românie”, de la Antena 1. Show-ul a fost scos de…Cine și cu ce a greșit în afacerea locuri în universități? Trei răspunsuri de la președintele rectorilor, un fost ministru și liderul studenților / Plus: Alocările vor fi modificate
Distribuirea locurilor bugetate de la stat către universități va fi modificată, a declarat pentru HotNews.ro președintele Consiliului Rectorilor. Sorin Cîmpeanu a detaliat trei modalități de schimbare a alocărilor și a adăugat că aceste corecții “se…Utile: Motivele pentru care accesele de furie ale copiilor sunt benefice; Semnele celui mai agresi tip de cancer al femeilor. Este „ucigasul tacut”, greu de depistat la timp; Regimul leneşilor: slăbeşte uitându-te la televizor!
Motivele pentru care accesele de furie ale copiilor sunt benefice. Furia la copii este unul dintre aspectele cele mai provocatoare pentru părinţi. Tindem să ne considerăm părinţi buni atunci când copiii noştri sunt zâmbitori şi…De ce crede șefa Înaltei Curți, Cristina Tarcea, că au apărut protocoalele dintre SRI și instituția pe care o conduce în prezent: O decizie a CEDO care ar fi trebuit transpusă în legislația internă
Șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea, crede că argumentul pentru care a fost încheiat protocolul din 2009 între ÎCCJ și SRI este legat de o decizie a CEDO în urma căreia nu…Antena 3 prezintă un protocol "secret" care ar fi fost semnat între Kovesi și Oprea în 2011
Antena 3 a prezentat duminică seară un protocol „secret” ce ar fi fost încheiat între Laura Codruța Koveși, pe vremea când era procurorul general al României, și Gabriel Oprea, pe atunci ministrul al Apărării. Potrivit…Brașov: Numărul de 3.071 de persoane care citesc, înregistrat în Cartea Recordurilor, a fost depășit duminică în Piața Sfatului
Peste 3.000 de persoane au participat duminică, în Piaţa Sfatului din Braşov, la cel mai mare lanţ de oameni care citesc, depăşind astfel numărul actual de 3.071 înregistrat în India în anul 2015 şi intrat…duminică 22 aprilie