Sari direct la conținut
sâmbătă 21 aprilie
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a împlinit sâmbătă vârsta de 92 de ani, iar pentru a marca evenimentul, la Royal Albert Hall din Londra, va avea loc concertul „Queen’s Birthday Party” la care…
Aproximativ 10.000 de oameni au participat, sâmbătă, la un nou protest la Budapesta, ei manifestând împotriva controlului guvernului asupra presei, care l-ar fi ajutat pe premierul Viktor Orban să câştige alegerile din 8 aprilie, relatează…
Actorul spaniol Javier Bardem, care a lucrat cu regizorul Woody Allen pentru filmul „Vicky Cristina Barcelona”, a declarat într-un interviu acordat Paris Match că nu regretă şi nici nu se simte ruşinat pentru colaborarea cu…
Autoritățile aviatice americane și europene au ordonat verificarea de urgență a aproape 700 de motoare CFM56-7B, produse de CFM International, în următoarele 20 de zile, după incidentul care a avut loc marți în Statele Unite…
Reprezentanţii Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) au transmis, sâmbătă, că manifestările organizate la Piteşti cu ocazia festivalului Simfonia Lalelelor amintesc de „manifestările grandioase” de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu şi se declară „îngroziţi” de faptul că…
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat, sâmbătă, că starea de urgenţă va fi prelungită în Turcia chiar şi pentru a zecea oară dacă se va considera că este pentru binele ţării, relatează presa turcă,…
Corupţia, slabul management şi numărul mic de plătitori la sistemul de asigurări, iată cele 3 mari motive pentru care Sistemul Sanitar este tot mai suferind, chiar dacă sumele alocate au crescut în ultimii 10 ani…
Autorităţile indiene au aprobat sâmbătă pedeapsa cu moartea pentru cei găsiţi vinovaţi de violarea fetelor cu vârste sub 12 ani, scrie News.ro. Într-o întâlnire de urgenţă convocată de prim-ministrul Narendra Modi, cabinetul a votat ordonanţa…
Istoricul clujean Ioan-Aurel Pop a declarat, sâmbătă, că Senatul Universităţii Babeş-Bolyai a discutat situaţia creată în urma câştigării preşedinţiei Academiei Române şi că s-a făcut propunerea ca pentru păstrarea continuităţii să fie refuzată ideea demisiei…
Preşedintele american Donald Trump va vizita Marea Britanie în luna iulie, potrivit presei din regat, care a citat sâmbătă surse guvernamentale de la Washington şi Londra, scrie News.ro. O purtătoare de cuvânt a prim-ministrului Theresa…
Institutul Cervantes din Bucureşti, cu sprijinul Ambasadei Spaniei în România, în colaborare cu Universitatea din Bucureşti şi cu Ambasada Republicii Peru în România, organizează în perioada 23-27 aprilie 2018 o serie de evenimente culturale menite…
Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian a vorbit sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă, despre rolul important al tinerilor în clasa politică şi „misiunea istorică” pe care o are „această generaţie născută în preajma Revoluţiei române”,…
Una niña de 11 meses murió en Rumania a mediados de marzo por culpa del sarampión. Sus padres se habían negado a vacunarla contra esa enfermedad que ha matado a 46 personas desde el principio…
O cisternă plină cu vin s-a răsturnat, sâmbătă, pe Autostrada Sibiu – Orăştie, în dreptul municipiului Sibiu, şi a luat foc, transmite News.ro. La faţa locului intervin mai multe autospeciale ale pompierilor, dar s-au deplasat…
Traficul feroviar pe Magistrala 900 este oprit, sâmbătă, între staţiile Lugoj şi Tapia, judeţul Timiş, după ce un tren a lovit un TIR care nu i-a acordat prioritate la o trecere la nivel cu calea…
Corupţia rămâne un fenomen răspândit în România, iar mita este în continuare o practică obişnuită în sectorul public, se arată în Raportul Departamentului de Stat al SUA privind respectarea drepturilor omului în România în anul…
Un bărbat de 42 de ani care făcea, sâmbătă, rafting pe râul Jiu a căzut în apă şi a fost scos de către prieteni, dar în stare de inconştienţă. Medicii sosiţi la faţa locului n-au…
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, afirmă că programul de atragere a rezerviştilor a fost sub aşteptări în 2017, astfel că se vor lua o serie de măsuri pentru a creşte numărul celor interesaţi să devină…
Autorităţile saudite au dispus vineri închiderea unei săli de fitness pentru femei de la Riad, din cauza unui videoclip promoţional în care apărea o femeie în ţinută sportivă mulată, relatează Agerpres citând AFP. „Nu vom…
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, susţine că decizia recentă a Ministrului Educaţiei de repartizare pe ţară a locurilor bugetate către instituţiile de învăţământ superior este profund nedreaptă şi de-a dreptul jignitoare pentru elita intelectuală a…
Senatorul PNL Alina Gorghiu spune că anunțul lui Liviu Dragnea privind mutarea ambasadei României la Ierusalim ”generează nu doar un conflict între Palatul Cotroceni și Palatul Victoria, dar și o temă ce aruncă o nouă…
Copiii din „experimentul lalelelor“ nu vor fi oameni liberi câtă vreme vor cunoaște doar încolonarea umilă în fața unei autorități, oricare ar fi acea autoritate, scrie filosoful Mihai Șora pe pagina lui de Facebook, făcând…
Actriţa Natalie Portman, care s-a aflat în ultimele zile în centrul atenţiei după ce a refuzat premiul Genesis, a publicat online un mesaj în care subliniază faptul că nu a participat la ceremonia de joi…
Platforma foto online Flickr a fost cumpărată de compania SmugMug, care promite să revitalizeze serviciul, informează USA Today, citat de news.ro. Don MacAskill, CEO al SmugMug, a declarat că este hotărât să readucă la viaţă…
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat la Arad, sâmbătă, că primele 36 de transportoare blindate Piranha vor intra în dotarea Armatei Române până la finalul anului, 31 fiind aduse de pe linia de asamblare…
Poliţiştii au tras mai multe focuri de armă pentru aplanarea unui conflict care a avut loc vineri noaptea între două familii din oraşul Târgu-Cărbuneşti, o persoană de 36 de ani fiind reţinută, a declarat, sâmbătă,…
Actriţa new-yorkeză Allison Mack a fost arestată vineri sub acuzaţia că a recrutat femei într-o societate secretă condusă de aşa-numitul guru al dezvoltării personale Keith Raniere, în cadrul căreia acestea au fost forţate să aibă…
Ministrul Tinerutului şi Sportului, Ioana Bran, şi fostul internaţional Ionuţ Lupescu se află în tribunele Sălii Polivalente, unde se va disputa întâlnirea România – Elveţia, din cadrul barajului pentru Grupa Mondială a Cupei Federaţiei. Ioana…
Coaliția PSD- ALDE se pregătește să transforme România într-un paradis penal cu un dispreț total față de victimele criminalității, afirmă Platforma ROmânia 100 într-uncomunicat de presă. Cei mai importanți oameni din stat își fac legi…
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a spus vineri, la Congresul Avocaților 2018 că așteapă momentul în care va reveni în avocatură. ”Într-un fel sau altul, aștept momentul în care voi scoate „roba” de la naftalină, voi…
Protestele violente s-au extins în Nicaragua după decizia guvernului de a modifica sistemul de contribuții și plăți sociale. Vineri noapte, după trei zile de revolte, numărul celor morți este între cinci și zece, scrieGuardian. Violențele…
Politica externă a României a fost permanent caracterizată prin cel puțin două constante: respectul pentru dreptul internațional și predictibilitatea pozițiilor sale de-a lungul timpului. În același timp, deciziile și pozițiile majore de politică externă au…
Câștigarea alegerilor prezidențiale în Franța de către actualul președinte, Emmanuel Macron, a fost categoric o victorie pentru Uniunea Europeană (UE) în fața euroscepticilor. A fost, totodată, un semnal clar că poți câștiga alegeri în Europa…
Poliţiştii de frontieră botoșăneni din cadrul Sectorului Românești au descoperit, în curtea și în interiorul unui imobil din localitatea Santa Mare, patru colete cu țigări de contrabandă. La apariția acestora, proprietarul imobilului a încercat să…
Sute de tineri au respectat tradiţia vineri în marile oraşe din Canada adunându-se ca în fiecare an cu prilejul zilei aşa-numite „4/20” pentru a fuma canabis fără niciun fel de constrângere, relatează AFP, citată de…
Viitorul mare cutremur ce se va produce în România va fi de adâncime, asemănător celui din 1802, iar acesta va fi norocul ţării noastre, a declarat vineri, pentru Agerpres, directorul onorific al Institutului Naţional de…
Procentul rușilor care au încredere în președintele Vladimir Putin a scăzut sub 50% după victoria sa în alegerile de luna trecută, potrivit unui sondaj realizat de un institut de stat, citat deMoscow Times. Putin a…
Luni 23 aprilie 2018, ora 19, la FotoCabinet, Povești din București și Perspektivaprezintă conferința “Sitta – povestea unui divorț regal”. Istoricul Simona Preda va supune dezbaterii perioada istorică 1921-1932 a României și, bineînțeles, nefericitul mariaj…
Meteorologii anunţă că, sâmbătă, este ”risc însemnat” de producere a avalanşelor, la altitudini de peste 1.800 de metri, în masivele Făgăraş şi Bucegi, din cauza oscilaţiilor de temperatură care duce la instabilitatea stratului de zăpadă.…
Companiile care au sponsorizat Gala Femeilor care Dăruiesc Sănătate, în cadrul căreia Olivia Steer, celebră pentru pozițiile anti-vaccinare, a fost premiată pentru „rolul său activ în societate”, pot să „se spele de păcate dacă finanțează…
Şefii de guverne din Commonwealth au căzut de acord vineri ca prinţul Charles să îi succeadă mamei sale, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, la conducerea Commonwealth-ului, relatează presa britanică, citată deAgerpres. Regina Elisabeta…
Ziua Forţelor Terestre este marcată şi în acest an, în Bucureşti, prin tradiţionala retragere cu torţe în seara de sâmbătă, pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional – sediul Statului Major al Forţelor Terestre, în timp…
A douăsprezecea ediție a marșului ”Vrem un oraş pentru oameni!” , cunoscut publicului drept ”Marșul bicicliștilor” va avea loc sâmbătă, 21 aprilie 2018. Plecarea în marș se va face la ora 15.30 de la intrarea…
Peste 180 de noi cazuri de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând la 12.368 de la debutul epidemiei, potrivit datelor transmise de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al…
Aseară la Atheneu. Primesc două invitații, și nu de orice fel, ci chiar în Lojă Regală. Și nu orice concert, ci unul mare, cu Christian Badea, cu 5 de pian de Beethoven și monumentală simfonie…
Evenimentele vin, trec și apoi se uită, fiind înlocuite în memoria de scurtă durată cu alte evenimente. De aceea, vă propunem o sinteza săptămânală cu cele mai interesante evenimente de la noi și din lume,…
Câştigătorul concusului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului 2017” al UNITER a fost desemnat „50 de secunde”, de Daniel Oltean, informează news.ro. Juriul concursului, compus din Marina Constantinescu (critic), Alexandru Maftei (regizor),…
Traficul rutier va fi restricţionat sâmbătă, între orele 19,30 – 20,00, pe Calea Victoriei, banda I de circulaţie, între Str. Constantin Mile şi Bd. Regina Elisabeta, precum şi între orele 19,30 – 20,15, pe Str.…
Preşedinţia Coreei de Sud a comunicat sâmbătă că decizia Coreei de Nord de a suspenda testele nucleare şi cu rachete constituie „un progres semnificativ către denuclearizarea peninsulei coreene, dorită de întreaga lume”, transmite Yonhap. Anunţul…
Liu Yachao, directorul operaţional de la TAL Education Group, un furnizor de servicii de meditaţii pentru elevii chinezi, a devenit al doilea miliardar al companiei, în condiţiile în care valoarea acţiunilor firmei s-a dublat în…