VIDEO Emmanuel Macron: Nu ar trebui să ne arătăm niciodată slabi în fața lui Vladimir Putin
Președintele francez Emmanuel Macron l-a calificat pe președintele rus Vladimir Putin drept un „om foarte puternic”, în fața căruia „nu ar trebui să ne arătăm niciodată slabi”, într-un moment în care tensiunile dintre occidentali și Moscova au ajuns la un nivel fără precedent, scrie AFP.
Vladimir Putin este un „om foarte puternic, un președinte foarte puternic”, a declarat Emmanuel Macron într-un interviu, în engleză, acordat postului american de televiziune Fox News și care a fost difuzat duminică, în ajunul vizitei de stat pe care președintele francez o efectuează la Washington.
„Cred că noi nu ar trebui niciodată să ne arătăm slabi în fața președintelui Putin. Când ești slab, el profită de acest lucru”, a apreciat liderul de la Élysée.
„E puternic și inteligent, dar nu trebuie să fii naiv”, a continuat Macron, considerându-l pe omologul său rus „obsedat cu ingerințele în democrațiile noastre”.
„Intervine peste tot, în Europa și Statele Unite, pentru a ne fragiliza democrațiile. Pentru că el crede că asta e bine pentru țara sa”, a mai spus șeful statului francez.
„El vrea o Rusie măreață. Oamenii sunt mândri de politica sa. Este extrem de dur cu minoritățile și cu adversarii săi, cu o idee despre democrație pe care nu o împărtășesc”, a continuat Macron, dând asigurări că, cu toate acestea, „va menține un dialog permanent” cu liderul rus.
„Îl respect. Îl cunosc. Sunt lucid. Vreau să lucrez cu el știind toate aceste lucruri”, a conchis Macron.
Confruntarea dintre occidentali și Moscova a atins niveluri fără precedent de la sfârșitul Războiului Rece încoace, mai ales după otrăvirea, la 4 martie, a fostului agent dublu rus Serghei Skripal, în Anglia, și după loviturile aeriene întreprinse de SUA, Franța și Marea Britanie, pe 14 aprilie, împotriva regimului de la Damasc, aliat al Moscovei, ca răspuns la un presupus atac chimic.