18 iul. • International VIDEO Atentatele de la Nisa: Cei doi eroi care au incercat sa stopeze camionul ucigas Un motociclist a carui identitate nu a fost inca descoperita a incercat sa stopeze camionul condus de Mohamed Lahouaiej Bouhlel si a sfarsit prin a intra cu motocicleta sub rotile vehiculului. Un alt trecator s-a…
18 iul. • International Statele Unite interzic toate zborurile spre si dinspre Turcia pana la 1 septembrie Administratia americana de Aviatie (FAA) a anuntat ca interzice toate zborurile intre Statele Unite si Turcia pana la 1 septembrie, scrie ch-aviation.com. Decizia vine dupa tentativa de lovitura de stat de zilele trecute din Turcia…
18 iul. • Telecom Licitatie de peste 25,5 milioane de euro la SRI intr-un sistem IT pentru reducerea redundantei platilor publice, prevenirea fraudei, coruptiei sau evaziunii fiscale Serviciul Roman de Informatii (SRI), prin Unitatea Militara 0929 Bucuresti, a demarat o licitatie deschisa pentru implemenarea unui sistem IT al carui scop este ‘dezvoltarea functiei de preventie, detectare si luare de masuri pentru reducerea…
18 iul. • Politic Sesizare de plagiat privind lucrarea de doctorat a lui Cristian Busoi, inregistrata la CNATDCU. Gorghiu: "A spus ca nu are nicio emotie" O sesizare de plagiat privind lucrarea de doctorat a lui Cristian Busoi, intitulata „Politici de sanatate in programele electorale si de guvernare in perioada de tranzitie”, a fost depusa la Consiliul Nationale de Atestare a…
18 iul. • Esential Atentionare de calatorie MAE: Situatia din Turcia ramane instabila, mai ales in Ankara si Istanbul Ministerul roman de externe informeaza, in cadrul unei atentionari de calatorie, ca situatia de securitate din Turcia se mentine instabila, cu precadere in aria capitalei Ankara si a orasului Istanbul. „In consecinta, MAE reitereaza avertismentul…
18 iul. • Politic Alexandru Arsinel si Cezara Dafinescu parasesc UNPR dupa fuziunea cu PMP. Dafinescu: "Mi-au ajuns zece ani cu Traian Basescu" Dupa directorul Teatrului Masca Mihai Malaimare, si actorii Cezara Dafinescu si Alexandru Arsinel au parasit Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei (UNPR), ca urmare a fuziunii prin absorbtie cu Partidul Miscarea Populara, potrivit News.ro. Dafinescu a…
18 iul. • Politic Blaga, despre ideea unui presedinte unic la PNL inainte de alegerile parlamentare: "E parerea domnului Bolojan. Eu nu cred ca este nevoie de un congres in aceasta perioada" Copresedintele PNL Vasile Blaga a afirmat luni, raspunzand unei intrebari in acest sens, ca nu crede ca este oportuna organizarea unui congres al PNL pentru alegerea unui presedinte unic inainte de alegerile parlamentare si ca…
18 iul. • Citeste pe Stirile ProTV VIDEO Populatia Romaniei dispare cu "viteza" de 248 de persoane pe zi. In cat timp va ramane tara fara locuitori, in acest ritm Cifra alarmanta reiese din datele publicate de Institutul National de Statistica si este valabila pentru primele cinci luni ale anului. Citeste mai mult pe Stirile ProTV
18 iul. • International Avionul presedintelui Erdogan s-a aflat in vizorul a doua F-16 conduse de rebeli, care insa nu au deschis focul / Un comando a atacat hotelul din care tocmai plecase liderul turc Pilotii rebeli care conduceau doua avioane F-16 au avut in vizor avionul in care se afla presedintele Erdogan dar nu au deschis focul, scrie Reuters. Presedintele se intorcea la Istanbul din statiunea Marmaris dupa inceputul…
18 iul. • Dosare Juridice VIDEO INTERVIU Alin Chitu, Tax Partner si Cornel Popa, Partener al Tuca Zbarcea&Asociatii: Referitor la Brexit, deja ne-am inscris intr-un scenariu din care toate lumea pare sa piarda Alin Chitu, Tax Partner in cadrul Tuca Zbarcea&Asociatii Tax si Cornel Popa, Partener al Tuca Zbarcea&Asociatii au explicat in cadrul unui interviu acordat Hotnews.ro care sunt consecintele fiscale si comerciale ale Brexitului, ce posibilitati are…
18 iul. • Esential Administratia Penitenciarelor: 13 detinuti isi mai continua protestele 13 detinuti continua protestele, nemultumiti de conditiile din penitenciare, zece dintre acestia refuzand hrana iar alti trei fiind urcati pe acoperisul unei sectii de cazare, informeaza Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP), citata de Mediafax. In…
18 iul. • Stiinte fundamentale Romania devine membra a Organizatiei Europene pentru Cercetari Nucleare (CERN) CERN, organizatia celebra pentru uriasul accelerator de particule care a gasit bosonul Higgs, a anuntat ca primeste Romania in randul membrilor sai, tara noastra fiind a 22-a care se alatura Conventiei. Pentru Romania avantajele sunt…
18 iul. • Esential Sindicalistii din administratie anunta ca au suspendat greva generala ce urma sa fie declansata marti Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratie (FNSA) a anuntat suspendarea grevei generale din administratie care urma sa fie declansata marti, pe termen nelimitat, ca urmare a unor negocieri purtate la sfarsitul saptamanii cu vicepremierul Vasile…
18 iul. • Politic Deputatul Liviu Harbuz (PSD) a trecut la UNPR, inainte de formalizarea absorbtiei de catre PMP Deputatul PSD de Neamt Liviu Harbuz s-a inscris in UNPR, partid ce urmeaza sa fuzioneze prin absorbtie cu PMP, la congresul ce va avea loc miercuri. Potrivit unui comunicat de presa al UNPR, citat de…
18 iul. • Politic PNL: Promovarea unei noi legi a amnistiei si gratierii nu va rezolva actuala problema din penitenciare. Poate induce un sentiment de teama in societate PNL a adoptat luni o rezolutie privind problema din penitenciare, in care afirma ca o noua lege a amnistiei si gratierii colective nu va rezolva actuala problema din penitenciare si in care propune o serie…
18 iul. • Administratie Locala Primaria Sectorului 1 ar putea construi after school-uri in curtea unor parohii Primaria sectorului 1 va aloca in continuare bani de la bugetul local pentru restaurarea si conservarea bisericilor, dar si pentru construirea de noi lacase de cult in zonele unde este nevoie, a anuntat administratia locala…
18 iul. • Stiintele vietii FOTO Care este cel mai bun animal de companie – studiu; Top 25 animale ce pot fi domesticite O echipa de experti in ingrijirea animalelor de la Universitatea Wageningen din Olanda sunt de parere ca iubitorii de animale ar trebui sa ia in considerare si animalele salbatice atunci cand vine vorba despre alegerea…
18 iul. • Esential Accident in lant pe DN 1B din cauza fumului de la un incendiu de vegetatie Un accident in lant in care au fost implicate un TIR, trei masini si o autoutilitara a avut loc luni dupa-amiaza, pe DN 1B, in zona localitatii Loloiasca, evenimentul petrecandu-se din cauza fumului dens provocat…
18 iul. • International Premierul turc: Putem pune sub semnul intrebarii relatia de prietenie cu SUA Turcia pare decisa sa forteze mana aliatilor din SUA pentru a obtine extradarea lui Fethullah Gülen, marele adversar al presedintelui Erdogan. Premierul turc Binali Yildirim a declarat luni ca „punerea sub semnul intrebarii a prieteniei…
18 iul. • IT Microsoft admite ca nu va atinge la jumatatea lui 2018 tinta de un miliard de terminale ce vor rula Windows 10 Microsoft anunta in vara lui 2015 un obiectiv indraznet: pana la mijloc de 2018 sistemul de operare ar trebui sa ruleze pw un miliard de terminale, de la PC-uri, smartphone-uri si console de jocuri, pana…
18 iul. • International George Friedman: Complotul din Turcia – un monument de incompetenta Politologul american George Friedman spune intr-o analiza dedicata situatiei din Turcia ca lovitura de stat esuata pare „cea mai incompetenta intreprindere inimaginabila”. Friedman enumera cele trei posibile explicatii luate in calcul pentru esuarea loviturii de…
18 iul. • Esential Prognoza meteo pentru marti si miercuri: Temperaturi normale pentru aceasta perioada in sudul tarii, usor mai scazute in nord Valorile termice se vor situa marti sub mediile climatologice specifice perioadei in jumatatea de nord a tarii, dar vor fi in jurul celor normale in restul teritoriului, informeaza ANM, citata de Medifax. In tara, valorile…
18 iul. • Finante - Banci Jurnal de dare in plata. Episodul IV: Judecatoria a anulat contestatia bancii la darea in plata, deoarece banca a refuzat sa achite o taxa de timbru de 100 de lei Sunt foarte aproape de a castiga procesul de dare in plata. Avocatul mi-a dat astazi o veste total neasteptata. Judecatoria a hotarat saptamana trecuta sa anuleze cererea bancii de contestare a darii in plata, dupa…
18 iul. • International Rusia este pregatita sa raspunda la orice provocare in Marea Neagra – amiralul Vladimir Komoyedov Presedintele Comisiei de Aparare din Duma de stat, amiralul Vladimir Komoyedov, fost comandant al Flotei rusesti din Marea Neagra, a declarat luni ca nu considera necesar sa se raspunda cu o reactie la orice act…
18 iul. • Esential VIDEO Chereches a depus juramantul pentru a deveni primar in Baia Mare si s-a intors la Penitenciarul Gherla Primarul ales al municipiului Baia Mare, Catalin Chereches, a fost adus luni la pranz, din Penitenciarul Gherla, pentru a depune juramantul de credinta, peste 100 de persoane, majoritatea pensionari, venind in fata sediului Primariei, unde…
18 iul. • Esential Corpul de control al Ministerului Sanatatii a inceput verificari la spitalul din Craiova dupa moartea a doi pacienti operati de obezitate morbida Reprezentanti ai Corpului de Control al Ministerului Sanatatii au demarat, luni, verificari la Spitalul Judetean de Urgenta dupa decesul a doi din noua pacienti operati de obezitate morbida cu sprijinul unor medici din Franta, potrivit…
18 iul. • Smart Woman Femeile frumoase ne pun in pericol sanatatea Persoanele care stau in preajma femeilor frumoase isi pun sanatatea in pericol, cel putin aceasta este concluzia unor oameni de stiinta de la Universitatea din Valencia, scrie telegraph.co.uk. Citeste mai mult si comenteaza pe SmartWoman.ro
18 iul. • Esential UPDATE Alti doi romani sunt dati disparuti la Nisa / Informatia nu e confirmata oficial Alti doi romani, un tanar in varsta de 26 de ani si prietena sa, in varsta de 31 de ani, sunt dati disparuti in urma atacului de la Nisa, informatia nefiind confirmata deocamdata de autoritatile…
18 iul. • Esential Victor Ponta a contestat decizia de plagiat a Consiliului de Atestare Fostul premier Victor Ponta a contestat, la sfarsitul saptamanii trecute, decizia Consiliul National de Atestare care a recomandat retragerea titlului de doctor, anunta Digi24.ro. Urmeaza ca o comisie sa preia contestatia, sa o analizeze si…
18 iul. • Esential Apar detalii din culisele puciului esuat din Turcia: Telefonul care l-a salvat pe Erdogan si cum a fost strans de gat cu cureaua seful de stat major Momentul crucial care a decis soarta loviturii de stat din Turcia a fost cu putin inainte ca presedintele Erdogan sa plece din localitatea Marmaris, din sud-vestul tarii, scrie Hurriet. Comandantul Armatei Intai, generalul Umit Dundar…
18 iul. • Finante - Banci Influenta evenimentelor din Turcia asupra leului este marginala si pe termen scurt in ciuda posibilelor ramificatii geopolitice (raport) Monedele Europei emergente au castigat teren fata de euro luni dimineata. Banca Centrala a calculat o medie a tranzactiilor la 4.47 lei in fata euro, de 4.11 lei pentru un franc elvetian si de 4.04…
18 iul. • Politic DOCUMENT Marti incepe Universitatea de Vară Balvanyos de la Băile Tuşnad, la care participa si Viktor Orban. Vezi programul complet Marti va incepe universitatea de vara si tabara studenteasca „Balvanyos” de la Baile Tusnad, la care urmeaza sa participe si premierul Ungariei, Viktor Orban. Sloganul dupa care se desfasoara editia XXVII este „Am fost, suntem…
18 iul. • International Avertismentul Germaniei: Introducerea pedepsei cu moartea in Turcia ar insemna sfarsitul negocierilor de aderare la UE Reintroducerea pedepsei cu moartea in Turcia, evocata de presedintele Recep Tayyip Erdogan dupa puciul ratat, ar insemna „sfarsitul negocierilor de aderare” ale Ankarei la UE, a declarat luni purtatorul de cuvant al guvernului german, citat…
18 iul. • Auto Ministerul Mediului: Programul Rabla Clasic 2016, suplimentat cu 4.000 de tichete Programul de stimulare a innoirii Parcului auto national – RABLA CLASIC 2016 – va fi suplimentat cu aproximativ 4.000 de tichete electronice pentru persoanele fizice incepand de luni, 18 iulie 2016, a anuntat Ministerul Mediului.…
18 iul. • Politic Nicusor Dan: Obiectivul USR la alegerile parlamentare este 10%/ Clotilde Armand ar putea candida la primaria Capitalei in 2020 Liderul Uniunii Salvati Bucurestiul a declarat luni la Adevarul Live ca noua formatiune USR – Uniunea Salvati Romania – isi propune sa obtina scorul de 10% la alegerile parlamentare, iar in perioada urmatoare se vor…
18 iul. • IT Pokemon Go s-a lansat in 26 de tari, inclusiv in Romania. Multi utilizatori se plang ca jocul se tot blocheaza, iar in weekend serverele au fost atacate de hackeri Pokemon Go poate fi descarcat oficial si in Romania pentru iPhone si Android, compania Niantic anuntand in week-end lansarea jocului in 26 de tari. Tot mai multi oameni colecteaza monstruleti pe strazile oraselor, insa nemultumirile…
18 iul. • International Cel putin noua raniti dupa o incaierare cu 200 de persoane intr-o tabara de refugiati din Ungaria Cel putin noua persoane au fost ranite in urma unei incaierari intr-o tabara de refugiati din sudul Ungaria, in care au fost implicati peste 200 de imigranti, a anuntat Gyorgy Bakondi, consilier pe probleme de…
18 iul. • Administratie Locala Primaria Municipiului Bucuresti va realiza o banca de date in care vor fi inregistrate cantitatile de deseuri colectate selectiv din Capitala Primaria Municipiului Bucuresti va realiza o banca de date in care vor fi inregistrate cantitatile de deseuri colectate selectiv din Capitala, potrivit unui comunicat emis de municipalitate. Astfel, Primaria Capitalei va solicita operatorilor de salubritate…
18 iul. • Finante - Banci Un studiu al Pwc recomanda o schema de ajutor financiar pentru industria cinematografica din Romania. In prezent, 20 de state din UE aplica asemenea scheme Includerea industriei cinematografice intre sectoarele eligibile pentru acordarea ajutoarelor de stat ar putea duce la cresterea acestui sector pana la o valoare de aproape 250 de milioane de Euro, se arata intr-un studiu al PwC…
18 iul. • International Boris Johnson: Marea Britanie nu va abandona cooperarea europeana Marea Britanie va continua sa fie un participant activ pe scena europeana si dupa iesirea din Uniunea Europeana, a declarat Boris Johnson la Bruxelles, in prima sa vizita in strainatate in calitate de ministru de…
18 iul. • Finante - Banci Intr-o piata aproape blocata, OTP majoreaza la 20% avansul solicitat pentru creditele ipotecare. Alte banci analizeaza reducerea avansului Intr-o piata aproape blocata a creditelor ipotecare ca urmare a legii darii in plata care a dus la cresterea avansului solicitat de banci ca reactie la riscul indus suplimentar, OTP Bank, un jucator de talie…
18 iul. • Opinii Mintea copy-paste Mintea copy-paste e și începutul procesului de substituire amemoriei. Memoria nu mai antrenată, nu se mai exersează în modurile cunoscute ale învățăriitextului, formulei. Plonjarea în internet, zilnică, conectarea la aparate, zilnică, modifică progresiv contactul cu…
18 iul. • DoctorH Actualitate Copiii care se uita prea mult timp la TV sunt predispusi sa dezvolte boli osoase la maturitate Persoanele care in copilarie au stat prea mult in fata televizorului au masa osoasa mai putin dezvoltata, sunt mai predispusi sa aiba fracturi osoase si mai vulnerabili la aparitia osteoporozei la maturitate, sugereaza un nou…
18 iul. • Esential Sofer de autocar, depistat in stare de ebrietate pe Autostrada Soarelui duminica noapte Un sofer de autocar a fost depistat, duminica noaptea, pe A2, conducand in stare de ebrietate, pe numele acestuia fiind intocmit dosar penal, anunta Politia Romana, potrivit Mediafax. „La data de 18 iulie a.c., la…
18 iul. • Consumator [P] Fares, peste 8 decenii de plante medicinale pentru romani – cum ajung in casele romanilor peste 20 de milioane de ceaiuri si produse din plante medicinale Fares, in fiecare an Fares are o traditie de peste opt decenii in Romania, devenind lider pe piata locala de ceaiuri si remedii naturale. Succesul acestei afaceri construite chiar la poalele Sarmizegetusei, in inima Daciei, a avut la baza…
18 iul. • Auto Politia din Ucraina devine eco: Flota de 651 masini Mitsubishi Outlander PHEV Ucraina face o miscare interesanta in ceea ce priveste flota de masini de Politie din tara. Un total de 651 de SUV-uri hibride Mitsubishi Outlander PHEV vor inlocui masini VAV si UAZ mai vechi, potrivit…
18 iul. • Esential Ministrul mediului: 16 transporturi ilegale cu deseuri au fost oprite la granita. Am solicitat ancheta penala Mai multe transporturi de deseuri ilegale au fost oprite la granita, a declarat ministrul mediului la Digi FM, Cristiana Pasca-Palmer adaugand ca a fost demarata o ancheta in acest caz. “Este o buna realizare a…
18 iul. • Magazin FOTO: SUA: Cel mai amuzant mesaj adresat fanilor jocului Pokemon Go Un cetatean american a afisat la intrarea cladirii in care locuieste, un bilet al carui mesaj are drept grup tinta fanii jocului video Pokemon Go. Pe scurt, mesajul le aminteste acestora de legea privind incalcarea…
18 iul. • Esential Raspuns dur al lui Erdogan dupa puciul esuat: 8.000 de politisti si 30 de guvernatori concediati, arestari pe banda rulanta in armata si Justitie, tensiuni in relatia cu SUA Aproape 9.000 de functionari din ministerul de Interne au fost demisi dupa tentativa ratata de lovitura de stat, anunta luni agentia pro-guvernamentala de presa Anadolu, citata de AFP. In total, 8.777 de persoane, dintre care…
18 iul. • Material sustinut de Grolsch Perspective Diferite. Episodul 4. Spiri, fondator Hostel Costel: Cu siguranta discutiile iscate intr-un hostel sunt mult mai interesante decat stirile de la ora 5 Spiri este unul dintre cei care au pus bazele Hostel Costel, un loc in care turistii veniti din toate colturile lumii descopera Timisoara si iau contact cu Romania. Hostel Costel este un business care a…