Sari direct la conținut

Ultimul dosar Bancorex a fost inchis din cauza prescriptiei faptelor

HotNews.ro

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a decis miercuri incetarea procesului penal in care fosta conducere a Bancorex – Sucursala Lipscani a fost trimisa in judecata, transmite NewsIn.

Magistratii au luat aceasta hotarare in urma prescriptiei faptelor de care au fost acuzati fosta directoare a Bancorex – Sucursala Lipscani, Ana Capetti, si fostii ei adjuncti, Grigore Maimut si Mirela Fako.

Inculpatii au atacat cu recurs ICCJ decizia din decembrie 2006 prin care Curtea de Apel Bucuresti (CAB) i-a condamnat pentru infractiunile de abuz in serviciu in forma calificata. Capetti si Maimut au fost condamnati la cate sapte ani de inchisoare, iar Fako, la cinci ani de inchisoare.

In motivarea deciziei, Curtea de Apel Bucuresti arata ca atunci cand a dat sentinta a tinut cont, printre altele, si de „atitudinea nesincera” a celor trei fosti directori.

Curtea a mentionat ca vinovatia celor trei a fost dovedita cu procesele-verbale de sesizare a organelor de urmarire penala, plangerile formulate de fosta Bancorex SA, expertizele contabile efectuate in cauza, conventiile de credit, dispozitiile si ordinele de plata, procesele-verbale de confruntare dintre inculpati, expertizele grafice precum si prin alte mijloace de proba.

Tribunalul Bucuresti a decis, in decembrie 2002, achitarea fostei conduceri a Bancorex Lipscani, acuzata ca i-ar fi facilitat omului de afaceri Alexandru Raducan, in calitate de administrator al grupului de societati SANCA, obtinerea de credite in baza unor documente false.

Procesul a inceput in 1996, iar de atunci a cunoscut numeroase amanari si o rejudecare, in 2001, intrucat nu a fost indeplinita procedura de citare cu Banca Comerciala Romana.

Termenele de prescriptie se calculeaza de la data savarsirii faptei. In acest dosar, potrivit rechizitoriului, faptele au fost comise in perioada septembrie 1994-octombrie 1995. Totodata, cei trei inculpati raman nepedepsiti, deoarece prescriptia inlatura raspunderea penala.

Sentinta ICCJ este definitiva si irevocabila.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro