Sari direct la conținut

Un actor spaniol, căutat în Franţa pentru agresiune sexuală, a fost arestat la Veneţia

HotNews.ro
Gabriel Guevara, Foto: - / Gtres Online / Profimedia
Gabriel Guevara, Foto: - / Gtres Online / Profimedia

Actorul spaniol Gabriel Guevara, cunoscut pentru rolurile sale din filmul Culpa mia şi versiunea spaniolă a serialului Skam, a fost arestat la Veneţia în baza unui mandat de arestare internaţional emis de Franţa pentru agresiune sexuală, a anunţat duminică presa italiană, citată de AFP, potrivit News.ro.

Gabriel Guevara, în vârstă de 22 de ani, urma să primească duminică, la Veneţia, un premiu din partea festivalului Filming Italy pentru interpretarea sa din filmul Culpa mia. Organizatorii au declarat pentru agenţia Ansa că premiul a fost suspendat în aşteptarea rezultatului anchetei.

Arestat la sosire

Potrivit Ansa, Gabriel Guevara a fost arestat de poliţie la sosirea sa sâmbătă la Lido, unde se desfăşoară, de asemenea, cea de-a 80-a ediţie a Festivalului de la Veneţia, între 30 august şi 9 septembrie.

Un tribunal italian ar trebui să se pronunţe în următoarele zile dacă acesta trebuie predat autorităţilor franceze. Nu se cunoaşte natura exactă a suspiciunilor care planează asupra tânărului actor în Franţa.

Într-un comunicat de presă, Festivalul de Film de la Veneţia a precizat că Gabriel Guevara nu a fost invitat. „Având în vedere informaţiile apărute pe anumite site-uri de presă în ultimele ore privind arestarea la Veneţia a actorului spaniol Gabriel Guevara, Bienala de la Veneţia doreşte să precizeze că prezenţa lui Gabriel Guevara la Veneţia nu a fost legată de nicio activitate sau producţie” planificată în cadrul festivalului, se arată în comunicatul de presă, publicat pe reţeaua de socializare X (fostul Twitter).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro