Un adevăr incomod: părinții, nu anturajul, influențează când și cât beau adolescenții și tinerii
În multe familii din România, alcoolul face parte din rutina casei: se servește un pahar (sau mai multe) la fiecare cină, întâlnirile cu prietenii și vecinii sunt stropite cu alcool, iar sărbătorile se petrec cu sticla pe masă. Copiii cresc cu această imagine, iar la un moment dat, când devin adolescenți, primesc ei înșiși invitația „gustă și tu”, chiar de la adulți.
Unii părinți cred că dacă le oferă alcool copiilor acasă, când sunt împreună, îi învață să bea responsabil. Doar că cercetări recente arată contrariul: lecția pe care și-o însușesc din familie este aceea că alcoolul se poate consuma frecvent, nu ocazional, ca excepție. Și vor copia de acasă întregul tipar: cât de des se consumă alcool, în ce situații și cât de mult.
Un studiu amplu realizat în Australia, care a urmărit aproape 2.000 de adolescenți și pe părinții lor, pe parcursul mai multor ani, începând din preadolescență, arată modul în care se transmite concret această influență.
Cercetarea demonstrează că adolescenții expuși frecvent la consumul de alcool în familie au o probabilitate mai mare să înceapă să bea mai devreme și să ajungă la episoade de consum excesiv. Iar dacă părinții oferă alcool copiilor – chiar și în cantități mici și în contexte controlate – crește riscul ca aceștia să dezvolte ulterior tipare de consum problematic.
Studiul menționat mai arată că perioada cea mai vulnerabilă este intervalul 15-17 ani. Iar ceea ce văd copiii acasă la aceste vârste devine tiparul pe care, probabil, îl vor internaliza și repeta.
Cercetarea nu s-a limitat la a observa modelul de consum din familie, ci a luat în calcul și alți factori care pot influența comportamentul adolescentului – precum anturajul, mediul social, situația familiei sau trăsăturile individuale. Chiar și după ce toți acești factori au fost analizați, rezultatul a rămas același: comportamentul părinților, nu al prietenilor, influențează direct felul în care adolescenții ajung să consume alcool.
Citește continuarea articolului AICI.