Sari direct la conținut

Un avion al companiei româneşti Legend Airlines a fost reţinut la sol în Franţa din cauza unor suspiciuni de trafic de persoane

HotNews.ro
aeroport Vatry Franta, Foto: Chritophe Jobic / Sipa Press / Profimedia
aeroport Vatry Franta, Foto: Chritophe Jobic / Sipa Press / Profimedia

Un avion al companiei româneşti de zboruri charter Legend Airlines care transporta 303 pasageri indieni din Emiratele Arabe Unite spre Nicaragua a fost reţinut la sol în Franţa începând de joi din cauza unor suspiciuni de ”trafic de persoane”, au anunţat vineri autorităţile franceze şi Parchetul din Paris, care a deschis o anchetă, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Această oprire la sol survine în urma unei ”sesizări anonime” potrivit căreia avionul ”transporta pasageri indieni (…) susceptibili de a fi victime ale traficului de persoane”, a precizat pentru AFP parchetul din Paris.

O anchetă este în curs de desfăşurare pentru a stabili dacă există probe care să confirme suspiciunea de trafic de fiinţe umane în cadrul unei bande organizate, infracţiune care se pedepseşte cu 20 de ani de închisoare şi o amendă de trei milioane de euro. Au loc audieri şi verificări privind condiţiile şi destinaţiile transportului pasagerilor.

Potrivit unei surse apropiate cazului, care a declarat că avionul a făcut o escală în Franţa pentru realimentare, este posibil ca pasagerii indieni să fi vrut să călătorească în America Centrală pentru a încerca să intre ilegal în Statele Unite sau Canada.

Prefectura din Marne (nord-estul Franţei) a indicat că acest zbor, al companiei româneşti Legend Airlines, „a rămas blocat pe pista aeroportului Vatry după aterizarea sa (joi) după-amiază” şi o intervenţie a poliţiei de transport aerian la bord.

Prefectura a confirmat pentru AFP că avionul se afla încă la sol vineri după-amiază.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro