Un bărbat a murit după ce a căzut de pe platforma galeriei Tate Modern din Londra
- Redactia Hotnews
Un bărbat a murit vineri dimineață după ce a căzut de pe o platformă de observare a muzeului Tate Modern din Londra, o atracție turistică populară, a anunțat poliția din capitala britanică, relatează Reuters și AFP.
„Poliția a fost chemată la ora 10:45 cu privire la un bărbat care a căzut la Tate Modern”, a spus Poliția Metropolitană într-un comunicat. „În ciuda eforturilor medicilor, bărbatul a murit, din păcate, la fața locului”, a adăugat ea.
Acest deces nu este considerat suspect, a declarat Poliția Metropolitană, care încearcă să stabilească identitatea acestui bărbat.
Poliția amintește un alt incident foarte grav din august 2019, când un tânăr de 17 ani a împins un copil francez de șase ani de la etajul zece al acestui muzeu.
Băiatul aterizase pe o platformă de la etajul cinci, la vreo treizeci de metri mai jos. A suferit o hemoragie cerebrală și multiple fracturi la coloana vertebrală, picioare și brațe.
Presa britanică a raportat vara trecută că starea copilului s-a îmbunătățit și acum folosea scaunul cu rotile doar pentru ieșiri lungi.
Suferind de tulburări psihice, tânărul care a împins copilul a fost condamnat la închisoare pe viață, cu o pedeapsă de minim 15 ani de închisoare.
Muzeul de Artă Modernă, care se află pe malul de sud al Tamisei, este unul dintre cele mai vizitate din lume. A fost vizitat de aproximativ 3,6 milioane de vizitatori între ianuarie și septembrie 2023.
Tate a avertizat pe rețeaua de socializare X (fostă Twitter) că probabil va rămâne închisă vineri din cauza acestui accident.