Sari direct la conținut

Un bebeluş de 11 luni din Botoşani a murit din cauza rujeolei. Este cel de-al 57-lea deces înregistrat de la debutul epidemiei

HotNews.ro
Bebelus bolnav de rujeola, Foto: Flickr/ CDC Global
Bebelus bolnav de rujeola, Foto: Flickr/ CDC Global

Un bebeluş de 11 luni din judeţul Botoşani a murit din cauza rujeolei, acesta fiind cel de-al 57-lea deces înregistrat în România de la debutul epidemiei, au anunţat, vineri, reprezentanţii Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), transmite News.ro. Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 14.142, 271 de cazuri fiind raportate în ultima săptămână.

Potrivit CNSCBT, în cadrul actualei epidemii de rujeolă din România au fost raportate 57 de decese, ultimul fiind la un bebeluş de 11 luni din judeţul Botoşani, nevaccinat.

Cele mai multe decese, respectiv 9, s-au înregistrat în Timiş. Au mai fost înregistrate decese, astfel: 7 în judeţul Dolj, 6 în judeţul Arad, 4 în judeţul Bacău, 4 în judeţul Constanţa, 4 în judeţul Iasi, 4 în judeţul Neamţ, 3 în judeţul Caraş Severin, 2 în judeţul Suceava şi câte unul în Bihor, Botosani, Brăila, Braşov, Calaraşi, Cluj, Ialomiţa, Prahova, Satu Mare, Galati, Mures, Vaslui, Vrancea şi Bucureşti.

Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 14.142, 271 de cazuri fiind raportate în ultima săptămână. S-au înregistrat îmbolnăviri în 20 de judete si în municipiul Bucuresti.

Peste 80 de cazuri au fost raportate în judeţul Iaşi în ultima săptămână, iar peste 40 în judeţele Constanţa şi Neamţ. În Buzău au fost 34 de cazuri, iar în Bucureşti 19. În restul juddeţelor s-au înregistrat mai puţine cazuri noi.

Reamintim că România este țara europeană cu cea mai gravă epidemie de rujeolă (57 de decese și peste 14.000 de cazuri înregistrate de la debutul epidemiei) și cu cea mai scăzută rată a vaccinării cu ROR (vaccinul împotriva rujeolei – n.red.).

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro