Un blog american sustine ca Al-Qaeda a publicat imagini noi cu Osama bin Laden
Noi imagini cu liderul Al-Qaeda pot fi observate intr-un videoclip dat publicitatii in urma cu doua zile de catre organizatia terorista, sustine Danger Room, un blog american consacrat problemelor de securitate nationala. In imaginile publicate apare un barbat a carui infatisare „aminteste de cea a fiului unui magnat saudit din domeniul constructiilior”, precizeaza blogul, sugerand ca personajul din film ar putea fi Osama bin Laden.
Filmul a fost dat publicitatii de catre As-Sahab, departamentul de propaganda al organizatiei Al-Qaeda. Clipul video prezinta o predica a unui lider „ideologic” al miscarii, Abu Yahya al-Libi.
Spre finalul filmului, cand al-Libi este inconjurat de multimea care-l felicita, clipul prezinta mai multe cadre neclare cu un barbat ce seamana „izbitor” cu Osama bin Laden.
Danger Room precizeaza ca, in anii care au urmat atentatelor de la 11 septembrie 2001, bin Laden a devenit „din ce in ce mai timid cu presa… A incetat sa mai acorde interviuri reporterilor de la televiziunile prin cablu sau satelit. Clipurile cu el date publicitatii sunt din ce in ce mai putine si infatiseaza cu precadere doar o poza, insotita de un mesaj audio”.
Ultimul film in care liderul Al-Qaeda apare in miscare a fost dat publicitatii in septembrie 2007, cand bin Laden a rostit un discurs ce marca sase ani de la atacurile asupra Statelor Unite.
Blogul sustine ca, daca se confirma, aparitia lui bin Laden ar reprezenta „o miscare cat se poate de curajoasa din partea cuiva care a incercat din greu sa nu ofere vreun indiciu despre locul in care se afla”.