Sari direct la conținut

Un centru regional de excelenţă în tratamentul integrat al infertilităţii va fi construit la Iaşi

HotNews.ro
Un centru regional de excelenţă în tratamentul integrat al infertilităţii va fi construit la Iaşi

Un centru regional de excelenţă în tratamentul integrat al infertilităţii urmează să fie construit la Iași, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, președintele Consiliului Județean, Maricel Popa. Proiectul ar urma să fie implementat la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie „Elena Doamna” şi urmează să fie să fie expus dezbaterii consilierilor judeţeni în şedinţa din 21 noiembrie.

„Vom supune spre aprobare realizarea proiectului „Centrul Regional de Excelenţă în Tratamentul Integrat al Infertilităţii” şi alocarea sumei de 249.000 de lei pentru întocmirea documentaţiei tehnico-economice. Planurile prevăd că noua clădire va avea cinci etaje, o suprafaţă totală de 9.600 de metri pătraţi, 60 de saloane cu o capacitate totală de 120 de paturi, 15 cabinete medicale, săli de consultaţii şi spaţii administrative. Suma necesară pentru construirea centrului şi achiziţionarea aparaturii este de aproximativ 54 milioane de lei”, a declarat preşedintele Consiliului Județean Iaşi, citat de Agerpres.

Potrivit şefului Consiliului Județean Iaşi, în şedinţa ordinară de miercuri consilierii judeţeni îşi vor exprima votul şi în ceea ce priveşte realizarea proiectului pentru dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Elena Doamna”, aprobarea costurilor totale şi a cofinanţării ce va fi asigurată de către CJ.

„Unitatea medicală va fi dotată cu un computer tomograf, un aparat de rezonanţă magnetică, mamograf, un ecograf ultraperformant şi alte echipamente de ultimă generaţie. Cererea de finanţare va fi depusă în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Valoarea estimată a investiţiei este de aproape 11 milioane de lei, din care 214.000 lei reprezintă cofinanţarea Consiliului Judeţean”, a mai precizat Maricel Popa.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro