Sari direct la conținut

Un controlor STB a fost lovit de un necunoscut pe linia 10 de tramvai din București. Agresorul a fugit

HotNews.ro
Un controlor STB a fost lovit de un necunoscut pe linia 10 de tramvai din București. Agresorul a fugit
Controlor STB. Inquam Photos / Octav Ganea

Un controlor al Serviciului de Transport Bucureşti a fost bătut, luni dimineaţă, de către un bărbat încă neidentificat, pe linia 10 de tramvai, care „l-a atacat prin surprindere” şi l-a lovit puternic în faţă, anunță STB, într-un comunicat.

Potrivit STB, incidentul a avut loc luni dimineaţă, în jurul orei 7.30, în staţia Spătarul Preda, pe traseul liniei 10.

„Incidentul s-a petrecut fără un conflict prealabil, agresorul atacând victima prin surprindere, lovind-o în zona feţei şi fugind imediat după comiterea faptei. Colegii controlorului au apelat Serviciul de urgenţă 112 şi au solicitat intervenţia rapidă a unui echipaj medical, iar victima a fost transportată la Spitalul Bagdasar-Arseni, unde a fost diagnosticată cu fractură piramidală nazală şi urmează să i se facă investigaţii suplimentare”, a transmis STB, într-un comunicat citat de News.ro.

Incidentul nu a avut impact asupra circulaţiei mijloacelor de transport, însă el reprezintă „un semnal de alarmă grav asupra riscurilor” la care sunt expuşi angajaţii societăţii, care îşi îndeplinesc responsabilităţile de serviciu, menționează STB.

„Controlorii de bilete au un rol esenţial în menţinerea unui sistem corect şi eficient, iar violenţa împotriva acestora este un act inacceptabil, care este sancţionat conform legii”, afirmă reprezentanţii STB.

Aceştia menţionează că majoritatea vehiculelor STB sunt echipate cu camere de supraveghere, iar imaginile înregistrate „vor fi puse la dispoziţia autorităţilor pentru identificarea agresorului şi aplicarea măsurilor legale corespunzătoare”.

INTERVIURILE HotNews.ro