Sari direct la conținut

Un copil de 11 ani este al saselea roman care si-a pierdut viata in cutremurul din Italia

HotNews.ro

Un copil in varsta de 11 ani este cel de-al saselea roman care si-a pierdut viata in cutremurul devastator care a lovit in urma cu doua zile centrul Italiei. Micutul a fost gasit joi seara, sub daramaturi, a declarat pentru Mediafax preotul Bogdan Gheorghica de la Parohia Ortodoxa „Sfantul Proroc Elisei” din Fermo. Mama copilului, gasita mai devreme, a fost operata intr-un spital din Rieti.

Mama copilului, ranita in urma cutremurului, a fost gasita dupa circa sapte ore, in timp ce baietelul a fost scos de sub daramaturi la aproape 48 de ore de la producerea cutremurului.

„Copilul era sub ruine din noaptea de marti spre miercuri. Mama lui a fost gasita dupa circa sapte ore, ranita. Ne-a spus ca in cele sapte ore cat a stat sub ruine nu a auzit eventuale strigate ale copilului ei, care in momentul cutremurului se afla in camera sa”, a spus preotul Bogdan Gheorghica.

Potrivit acestuia, mama copilului a fost operata intr-un spital din Rieti, iar starea ei este stabila.

Intrebat despre tatal copilului, preotul a afirmat ca deocamdata nu exista informatii despre acesta.

6 romani si-au pierdut viata in urma cutemurului din Italia, 5 au fost raniti, iar 17 sunt dati disparuti. Starea celor 5 raniti este momentan stabila, viata lor nefiind pusa in pericol.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro