Sari direct la conținut

Un cuplu care și-a numit copilul după Adolf Hitler a fost închis pentru că făcea parte dintr-o grupare neo-nazistă

HotNews.ro
Un cuplu care și-a numit copilul după Adolf Hitler a fost închis pentru că făcea parte dintr-o grupare neo-nazistă

Un cuplu care și-a numit copilul după Adolf Hitler și a făcut parte dintr-un grup neo-nazist interzis în Marea Britanie a fost condamnat la închisoare, scrie CNN.

Adam Thomas, în vârstă de 22 de ani, și Claudia Patatas, de 38 de ani, au fost condamnați la șase ani și jumătate, respectiv cinci ani de închisoare, de Curtea Coroanei din Birmingham, după ce completul de judecată i-a găsit vinovați ca fiind membri ai Acțiunii Naționale, grupare care a fost interzis în Marea Britanie în 2016.

Cei doi au fost condamnați alături de alți patru membri, inclusiv de prietenul lor Darren Fletcher, pe care procuratura l-a acuzat că ar fi învățat-o pe fiica lui salutul nazist. Acesta din urmă a admis calitatea de membru al grupului înaintea procesului.

În timpul procesului, judecătorii au aflat că Thomas și Patatas i-au dat copilului prenumele Adolf, iar în casa acestora au fost găsite fotografii cu băiețelul în care apare și Thomas, îmbrăcat ca un membru al lui Ku Klux Klan. Mai mult de atât, în urma perchezițiilor anchetatorii au găsit un manual terorist, care conținea instrucțiuni pentru a face bombe viabile.

În trecut, Thomas a încercat de două ori să se alăture armatei britanice, dar nu a reușit și a lucrat anterior ca gardian la Amazon.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro