Sari direct la conținut

Un deputat german a fost arestat în Bavaria în urma unor scandări cu „Sieg Heil”

HotNews.ro
Daniel Halemba, Foto: PETER KNEFFEL / AFP / Profimedia
Daniel Halemba, Foto: PETER KNEFFEL / AFP / Profimedia

Un legiuitor al partidului de extrema dreaptă Alternativă pentru Germania (AfD) a fost arestat luni sub mai multe capete de acuzare după ce o organizație studențească din care face parte a fost ținta unor razii în legătură cu simpatii naziste, relatează Reuters.

Deputatul Daniel Halemba, în vârstă de 22 de ani, urma să își preia mandatul în legislativul regional din Bavaria mai târziu în cursul zilei de luni. El este un membru al frăției studențești „Teutonia Praga”, pe care poliția germană a controlat-o în luna septembrie a anului trecut.

Oficialii germani au anunțat că în timpul raziilor au fost găsite simboluri interzise și că vecinii s-au plâns că au auzit scandări de „Sieg Heil” din interiorul sediului frăției. Constituția germană interzice afișarea unor simboluri ale regimurilor totalitare precum zvastica.

Un purtător de cuvânt al parchetului a declarat acum că Halema urmează să fie adus în fața instanței mai târziu în cursul zilei de luni sau, cel târziu, marți.

Reuters amintește că noile probleme cu care se confruntă Europa în privința migrației au ajutat AfD să obțină rezultate electorale peste așteptări și în regiuni în care anterior nu avea o bază electorală notabilă.

De altfel, un sondaj publicat pe 12 octombrie a arătat că, în premieră, germanii din toate regiunile țării se declară îngrijorați de subiectul migrației, nu doar cei din fostul est comunist al țării, unde AfD se bucura istoric de cea mai puternică susținere.

AfD a obținut rezultate record la alegerile organizate pe 8 octombrie în landurile Bavaria și Hessa din vestul Germaniei în contextul neîncrederii germanilor în alianța de guvernare condusă de social-democratul Olaf Scholz și a derivei în care par să se afle creștin-democrații conduși timp de peste două decenii de Angela Merkel.

Merkel, artizana politicii porților deschise pe care Germania a adoptat-o în timpul crizei migranților ce a urmat începerii războiului civil din Siria, s-a retras din funcția de cancelar și politică în octombrie 2021. Ea anunțase încă din 2018 că renunță la funcția de șef al Uniunii Creștin-Democrate și că nu va mai candida pentru un nou mandat de cancelar.

Extrema dreaptă provoacă îngrijorări tot mai mari în Germania

În ceea ce privește AfD, partidul și organizații de tineret ale sale sunt ținute sub observație în mai multe landuri germane. În luna iunie a acestui an directorul agenției de informații interne a Germaniei i-a avertizati pe alegători, într-o mutare rară, să nu voteze cu AfD.

„(…) părți ale AfD răspândesc ură și agitație împotriva tuturor tipurilor de minorități din Germania, în special a migranților (…) Vedem de asemenea că părți ale AfD au și promovează atitudini antisemite”, a declarat la momentul respectiv Thomas Haldenwang, directorul agenției de informații, într-o conferință de presă în care a prezentat bilanțul pe anul trecut al serviciului pe care îl conduce.

„Vedem că părți ale AfD sunt foarte mult influențate de către Moscova și continuă să răspândească propagandă rusă, în special în legătură cu războiul din Ucraina”, a adăugat acesta.

„Cred că toate acestea reprezintă circumstanțe pe care alegătorii trebuie să le aibă în vedere când iau decizia [cu cine să voteze]”, a conchis el într-un comentariu care foarte probabil va fi denunțat de AfD drept o ingerință a serviciilor de informații în politica internă a țării.

Deputatul Halemba, care a intrat în frăția „Teutonia Praga” în perioada în care a fost student la drept în Würzburg, l-a numit pe Bjoern Hoecke, unul dintre cei mai extremiști politicieni ai AfD, drept modelul său politic.

„Ei vor să mă aresteze, un oficial ales al parlamentului (…) înainte să îmi preiau mandatul, folosind un mandat de arestare complet ilegal”, a denunțat Halemba într-o înregistrare video publicată de avocatul său pe Telegram.

Reuters amintește că frățiile studențești din Germania, unele dintre ele datând din perioada de unificare a țării în secolul XIX, sunt notorii pentru filosofiile lor conservatoare, adesea naționaliste.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro